“Oamenii care rad bine impreuna, muncesc bine impreuna” – aceasta este concluzia la care a ajuns dupa mai multi ani in mediul de business Monica Adriana Burcea, 30 de ani, masteranda SELS Business Administration din cadrul ASE si masteranda in Psihanaliza si Psihologie Psihanalitica. Pornind de la acea idee, tanara a lansat pe cont propriu un business de “terapie prin ras”.
„Secretul este mic dar efectele sunt mari. Corporatiile isi doresc angajati proactivi, empatici, increzatori in ideile proprii. Am lucrat in domeniul consultantei financiare, al relatiilor cu clientii si al managementului, ultimele job-uri fiind in cadrul ING Asigurari de Viata. Mediul corporate a fost o scoala extraordinara din punct de vedere business. Aici am invatat despre cum se administreaza o afacere atat in perioada dinamica de dinainte de 2009 cat si dupa schimbarea fundalului economic. In toti acesti ani am avut parte de multe satisfactii insa nu am uitat niciodata pe prima mea pasiune: psihologia. Pe de alta parte, dorinta de a construi, de a experimenta si altceva, au inceput incet dar sigur sa ma ghideze catre idea antreprenoriatului”, povesteste Monica Burcea.

Pasiunea pentru psihologie cat si o scurta perioada petrecuta in India au stat la baza infiintarii la inceputul anului trecut a Centrului de Terapie prin Ras Mandarin.

Centrul de Terapie prin Ras Mandarin se adreseaza atat celor interesati de dezvoltare personala cat si angajatorilor.

„Am plecat de la premisa ca pe fondul crizei economice ce afecteaza nu numai mediul business dar si cel personal, oamenii au nevoie sa se destinda, sa se relaxeze, sa rada. Am creat astfel ateliere saptamanale de terapie prin ras, ateliere care au avut si au loc in fiecare saptamana, accesibile ca pret tuturor. Pe langa aceste ateliere, Centrul Mandarin desfasoara si ateliere de auto-cunoastere si creativitate si ateliere de eliminare a stresului. Feed-back-ul nu a incetat sa apara: din ce in ce mai multe persoane s-au inscris la ateliere, cei ce au decis sa participe constant au vorbit despre modul in care aceste sedinte saptamanale le-au schimbat starea de sanatate si viata in bine,site-ul a devenit din ce in ce mai cunoscut si mai apreciat”.

La nivel corporate, in tari precum Austria, SUA, China, Japonia, Coreea, beneficiile momentelor in care angajatilor li se ofera oficial ocazia de a rade si de a se distra impreuna au fost deja validate. Pornind de la la aceasta idee, Monica Burcea a creat sesiuni de terapie prin ras pentru angajatii din Romania, tinand cont insa de particularitatile psihologice si contextul economic aferente tarii. La nivel de angajator, sesiunile de terapie prin ras au efectele echivalente unui team-building, insa la costuri cu mult mai mici. O astfel de sesiune cuprinde exercitii specifice plus tehnici de relaxare, jocuri, elemente de terapie de grup, elemente de gimnastica, toate construite pe fundament psihologic.

„Daca introduci rasul in mediul de lucru, vei avea angajati mult mai devotati, multumiti de munca lor de de zi cu zi, productivitate crescuta si un mediu cu mult mai placut” – citat dintr-un comunicat Google Inc, adept al sesiunilor de terapie prin ras pentru angajati.

Sesiunile de terapie prin ras pot fi sustinute la sediul angajatorului sau in locatia unde Centrul de Terapie prin Ras Mandarin isi desfasoara activitatea. Fiecare sesiune de terapie prin ras este alcatuita exclusiv pe nevoile angajatorului, in urma unei discutii purtate cu responsabilul HR. Sesiunile sunt sustinute de trainer formator certificat, psihoterapeut. Terapia prin ras poate fi livrata de sine statator, ca icebreaker sau ca final al unui workshop. Relaxarea si amuzamentul, „oficial” permise si oferite, creaza ocazia angajatilor de a fi alaturi unul de celalalt intr-un mediu amuzant si ludic, incurajeaza creativitatea, flexibilitatea si spontaneitatea. Eliberearea tensiunii psihice favorizeaza exprimarea libera si eficienta. Investitorii si partenerii de afaceri cunosc importanta factorului psihologic in productivitatea angajatilor si vizeaza acele companii care, dicolo de a-si trata angajatii cu respect, le ofera sansa destinderii si amuzamentului. O sesiune de terapie prin ras oferita angajatilor este in mod cert o carte de vizita excelenta in parteneriatele de afaceri viitoare.

Investitia initiala s-a ridicat la 1.500 euro (cheltuielile fiind preponderant logistice - constructia site-ului, achizitionarea materialelor didactice, chiria). Investitii recurente se fac in achizitionare si personalizare materiale pentru fiecare workshop in parte pentru ca in cazul colaborarilor cu firmele, produsul final se adapteaza solicitarilor si obiectivelor angajatorului. „De publicitate n-a prea fost nevoie deoarece fiind un produs original, cu efecte benefice imediate atat la nivel fizic cat si psihic – participantii au fost cei care au facut cea mai buna reclama”.

Participanti si avantajele antreprenoriatului


La atelierele de terapie prin ras care au loc in fiecare zi de joi a saptamanii vin oameni din diverse domenii de activitate si de toate varstele. „Avem participanti cu varste cuprinse intre 15 si 70 de ani si fiecare se destinde si se distreza pe cinste la ateliere noastre. Ca si domenii de activitate sunt mai ales persoane care desfasoara munca statica, de birou, care-si finalizeaza programul in jur de orele 18.00 seara. Cu totii au descoperit beneficiile petrecerii unei seri pe saptamana in care vin la atelierul de terapie prin ras, socializeaza, fac miscare, danseaza pentru ca avem si exercitii mai dinamice. Astfel, isi amintesc cum este sa razi pe saturate, invata despre beneficiile rasului, ale atitudinii pozitive si despre importanta mentinerii unui echilibru intre viata personala si munca. Atelierul de terapie prin ras este la prima vedere amuzant, distractiv si relaxant insa structura sa este psihologica, toate exercitiile si jocurile sunt create pentru relaxare si detensionare psihica”, considera Monica Burcea.

Avantajul antreprenoriatului i-a oferit Monicai libertatea de a fi ea insasi si de a crea fara limita. Este adevarat ca se necesita munca constanta si sustinuta, prospectare, ofertare, creativitate insa rezultatele sunt pe masura. „Am avut program de birou si stiu care este atmosfera. Angajatii au nevoie de sustinere psihologica, au nevoie sa elimine incordarea psihica mai ales in perioada de criza cand recompensele materiale nu se mai pot ridica la nivelul asteptarilor”, subliniaza ea.

Consideri benefic si potrivit un astfel de business? Tu ai urma astfel de cursuri? wall-street.ro te incurajeaza sa comentezi.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri