„Am pornit la drum acum doi ani de zile, in 2008, cu o agentie de publicitate si PR si ne-am dat seama, pe parcurs, ca organizarile de evenimente prind mult mai bine, mai ales in contextul social actual. Ne-am orientat asadar, treptat, de la advertising catre zona de evenimente, iar acum am hotarat sa ne axam pe acest segment de nisa, cel al organizarilor de surprize, mai ales ca vorbim de un concept unic pe piata romaneasca”, povesteste Maria Tutunaru, project manager Fii Magician.

Ideea de a pune pe picioare aceasta agentie a venit simplu, in momentul in care actionarii companiei au vrut sa organizeze la randul lor o surpriza pentru cei dragi. Desi exista, intr-adevar, agentii de organizare evenimente, florarii, sali de spectacole, oferte pentru excursii la munte, nu exista un loc care sa asigure aceste servicii laolalta, complet.

„Exista o diferenta intre a merge cu persoana draga intr-o excursie la munte si a apela la echipa noastra, care poate organiza o cina romantica in varf de munte. Detaliile sunt cele care fac diferenta. Cand am vrut sa organizam surprize am realizat ca, pentru un rezultat ca la carte, este nevoie de timp, de organizare, de alergatura si de foarte multi oameni implicati”, sustine reprezentanta Fii Magician.

Compania de organizare de surprize are, in momentul de fata, patru actionari, dintre care doi se implica efectiv in derularea afacerii, ceilalti fiind doar „actionari din umbra”, responsabili cu investitiile financiare, care dezvolta, in paralel, alte afaceri. In ceea ce priveste experienta profesionala, fiecare membru al echipei a venit cu un bagaj de cunostinte acumulate din trecut, potrivit lui Tutunaru. In mare, este vorba de domenii precum trade-marketing, marketing sportiv, PR si publicitate.

Business-ul celor patru actionari a pornit la drum cu o investitie initiala de 5.000 euro, suma care s-a indreptat catre asigurarea unui stoc minim de produse destinate organizarii de surprize, dar si pentru partea de promovare.

Fii Magician pune la dispozitia clientilor 116 surprize, structurate in sapte categorii distincte, familie si copii, elevi si studenti, romantic, office, amuzante, petreceri tematice si extrem, astfel ca firma se adreseaza unui public tinta variat. Planul companiei este acela de a actualiza „baza de date” a surprizelor in permanenta.

„Proiectul a fost gandit astfel incat sa se adreseze oricarui om. De altfel, acesta este si mesajul pe care agentia noastra incearca sa il transmita - oricine poate fi un magician. Costul unei surprize pleaca de la 100 de lei, cele pentru elevi si studenti, unde bugetul este, de cele mai multe ori, destul de restrans, si poate ajunge pana la cateva mii de euro, in cazul surprizelor care necesita implicare si resurse deosebite. Spre exemplu, surpriza O declaratie de dragoste sau un mesaj la cinema costa 200 lei si include afisarea mesajului pe ecran intr-o sala de cinema, inainte de inceperea filmului, doua bilete de intrare si o sampanie. Tot la categoria „romantic”, dar in aria surprizelor ceva mai costisitoare, o declaratie de dragoste pe cer poate sa ajunga si pana la 2.500 euro pentru 3 litere, in functie de locatie si de perioada”, arata project manager-ul Fii Magician.

Citeste si:

Oficialii companiei au in plan sa dezvolte afacerea pe care au pornit-o si, tocmai din acest motiv, ei preconizeaza noi investitii si in 2011, cel putin la nivelul celor realizate pana acum. Tutunaru mizeaza pe consolidarea brandului Fii Magician pe piata romaneasca si estimeaza ca, undeva din a doua jumatate a anului viitor, dupa recuperarea investitiilor, sa aiba loc si o trecere pe profit a companiei.

Fii Magician si-a propus ca in cel mult doi ani de zile, cand echipa se va mari, sa se extinda si sa deschida inca trei sucursale, in Brasov, Cluj si Constanta, care sa preia o parte din surprizele care se desfasoara in zonele respective.

„In perioada estivala preconizam ca vom avea foarte multe cereri pentru organizarea surprizelor pe litoral, fie ca este vorba de o cina romantica pe malul marii, de o excursie la epavele din Marea Neagra sau de cursuri de scuba-diving; la fel, exista multe surprize, in special din categoria „extrem”, precum Un salt cu parasuta, Bungee-jumping, Un zbor cu elicopterul, care se desfasoara in zona Bran-Brasov-Rasnov”, detaliaza Maria Tutunaru.

Dupa o aproximativ o luna de la lansarea agentiei, Fii Magician are in desfasurare circa 20 de surprize, dintre cele mai diverse. Pana la finele anului, compania prognozeaza ca va ajunge sa organizeze 50 de surprize pe luna.

Pentru a-si atinge obiectivele, agentia va incerca sa promoveze fiecare categorie cat mai targetat cu putinta. Prima campanie de publicitate, care se va desfasura in cursul lunii viitoare, va avea un buget de aproximativ 3.000 euro.

„Vom miza foarte mult pe campaniile ulterioare de PR, advertising de guerilla si publicitate neconventionala pe care le avem in plan pana la finalul anului. In mare, exista campanii de mailing, aparitii radio, TV si diverse alte parteneriate pe care le desfasuram inca de la lansarea oficiala a agentiei. Pentru anul urmator, daca lucrurile vor decurge conform planului, am stabilit un buget de 10.000 euro doar pentru partea de promovare, independent de celelalte investitii”, declara oficialul companiei.

Fii Magician a plecat la drum cu 5 angajati, majoritatea din vechea echipa a agentiei, la care s-au adaugat, pe parcurs, inca doi angajati externi.