Turismul japonez va fi afectat doar pe termen scurt, potrivit lui Traian Badulescu, consultant in industria de profil. "Japonia este inca o tara puternica, cu potential, iar turismul aduce venituri la bugetul de stat. Nu vad de ce pe termen mediu si lung tara ar fi afectata", opineaza el.

Principalul motiv pentru care Tara Soarelui Rasare nu este o destinatie solicitata este pretul unei vacante, care poate ajunge si la 2.500 euro pentru un circuit de 8 – 10 zile.

Happy Tour, cel mai mare tur operator de pe piata locala, nu are turisti in Japonia in acest moment In general, cererile de vacanta in aceasta tara nu sunt pentru turism individual, ci pentru grupuri, spune Mioara Gheorghe (foto), directorul operational al companiei.

Ea considera ca vor fi afectati operatorii de turism care au organizate pachete turistice in perioada imediat urmatoare in Japonia.

Agentia de turism Paralela 45 are doua grupuri care vor pleca in Japonia peste trei saptamani, cand va avea loc Sarbatoarea florilor de cires, care strange, anual, milioane de turisti din toate colturile lumii in statul nipon. Circuitul din aprilie se va desfasura, insa, de cealalta parte a Japoniei care nu este afectata, potrivit directorului de vanzari al agentiei, Corina Enache.

In prezent, compania nu are pe teritoriul japonez grupuri de turisti. "Am luat legatura cu partenerul nostru din Tokyo si ne-a informat ca totul este in ordine in acea regiune a tarii. Japonezii s-au speriat, in mod evident, in parte si din cauza faptului ca seismul a durat foarte mult, insa nu par a fi probleme foarte mari. De asemenea, sunt sigura ca situatia din Japonia se va ameliora pana la Sarbatoarea florilor de cires", a declarat pentru wall-street.ro Corina Enache.

Citeste si:

Dupa cum arata aceasta, perioada care coincide cu Sarbatoarea florilor de cires este cea mai buna pentru Japonia, din punct de vedere turistic.

Si Corina Enache sustine ca cererile de vacante in Japonia pe piata romaneasca nu sunt foarte mari. "Nu pentru ca nu ar fi o destinatie atractiva, insa zborul este foarte lung, iar pretul unei vacante foarte mare pentru bugetele de care dispun romanii."

Agentia de turism Paralela 45 va lua legatura cu Ambasada Romaniei in Japonia in urmatoarele zile, iar daca vor fi identificate probleme, grupurile care ar trebui sa plece la Sarbatoarea florilor de cires vor fi reprogramate.

Cutremurul cu magnitudinea de 9 grade a declansat in regiunea Tohoku din nord-estul Japoniei, care include orasul Sedai, cu un milion de locuitori, un tsunami cu o inaltime de zece metri.