Recent lansata si in Romania, compania aeriana low-cost Germanwings a anuntat inaugurarea a doua noi legaturi intre Bulgaria si Germania. Noile rute vor uni cele doua orase de la Marea Neagra, Varna si Burgas, cu Berlin-Schönefeld.

Legatura Berlin-Varna se va realiza printr-un zbor saptamanal, sambata, iar cea dintre Berlin si Burgas in fiecare duminica. Costul biletelor porneste de la 19 euro, incluzand toate taxele si comisioanele.

Cele doua orase au fost alese strategic, ambele remarcandu-se prin activitatea economica si turistica. Burgas este al patrulea oras ca marime al Bulgariei, situat in golful Burgas si inconjurat de Marea Neagra si trei lacuri : lacul Burgas, lacul Mandra si lacul Atanasovsko.

Citeste si:

Varna este situata in nord-estul Bulgariei, nu departe de granita cu Romania, la Marea Neagra si la poalele Platoului Frangensko. Orasul portuar este al treilea ca marime dupa Sofia si Plovdiv, iar aeroportul international de aici l-a transformat intr-un nod al transporturilor in regiune. De aici exista legaturi si catre Odessa sau Istanbul. Orasul a fost si prima “Statie finala” a legendarului Orient Express.

Germanwings, parte a Eurowings in cadrul careia Lufthansa detine 49% din actiuni, a intrat pe piata autohtona pe 25 martie prin ruta Bucuresti (Aeroportul Aurel Vlaicu – Banseasa) – Koln (Aeroportul Koln-Bonn) si retur. Cursa are o frecventa de trei zboruri saptamanale, in zilele de miercuri, vineri si duminica, oficialii companiei estimand un total de 30.000 de pasageri transportati pe aceasta ruta in 2007.