Constructiile sunt realizate din lemn, dispun de finisaje standard si pot fi ridicate in aproximativ sapte zile
Persoanele care doresc sa-si construiasca o casa de vacanta pot opta pentru un model la cheie, realizat de compania harghiteana Apicom, ale carei costuri se ridica la aproximativ 10.000 de euro. Casa are o suprafata de 63 de metri patrati si este realizata din profile din lemn, imbinate prin sistemul lamba-uluc. Peretii interiori pot fi acoperiti cu lambriu sau gips-carton. Ferestrele, prevazute cu obloane, sunt tip termopan, iar usile sunt realizate din lemn, pe sistem clasic.

Proiectul prevede placarea baii cu ceramica acolo unde este cazul si pregatirea spatiilor pentru montarea instalatiilor. Costul nu include executia fundatiei, a instalatiilor electrice, de gaze, apa-canal si a izolatiei termice, spune Mircea Costescu, reprezentantul companiei Apicom. Montajul unei astfel de case dureaza circa sapte zile si este inclus in pretul de 10.000 de euro. Camera de zi are 18,56 metri patrati, in timp ce bucataria, care este deschisa catre aceasta, are 5,45 metri patrati. Cele doua dormitoare au fiecare cate 8,63 metri patrati, iar baia este de 3,83 metri patrati. Totodata, casa dispune si de o terasa de 14 metri patrati.

Numarul solicitarilor pe care le-am primit in timpul ConstructExpo pentru acest tip de casa a fost peste asteptari, reprezentand mai mult de 50% din totalul cererilor venite din partea clientilor, spune Mircea Costescu. Pentru cei care doresc o casa de vacanta mai mare, pe doua nivele, firma Ecomed livreaza un kit, adica structura fara finisaje, la un pret de 15.000 de euro. Suprafata construita este de 110 metri patrati. Locuinta este realizata din busteni cu diametru de 25 cm, dusumea cu o grosime de trei cm si lambriu de doi cm.

Modelul de 15.000 de euro este prevazut cu tamplarie (geamuri si usi) care nu include sticla termoizolatoare aferenta. Lemnul este tratat impotriva ciupercilor si daunatorilor. Casa este compusa dintr-un parter cu o suprafata construita de 52,5 metri patrati si un etaj de aproximativ 49,5 metri patrati. La primul nivel regasim un living generos cu o arie utila de 21,9 metri patrati, o bucatarie tip american de noua metri patrati, deschisa catre living, o baie de trei metri patrati, o camara de 2,75 metri patrati si o scara realizata din busteni. La etaj, casa are doua dormitoare cu o suprafata utila de 10,5 metri patrati fiecare, un dormitor de 8,5 metri patrati, o baie de trei metri patrati, precum si un balcon de 6,7 metri patrati.

Pretul unei astfel de case cu toate finisajele poate ajunge la circa 25.000 de euro, costul incluzand si fundatia. La o constructie din lemn, o data finalizata fundatia, ridicarea casei la rosu, adica asamblarea kitului din lemn masiv, este de numai cinci-opt zile pentru o casa de 100 metri patrati, in functie de gradul de dificultate al fiecarui proiect. La prelucrare si la punerea in opera consumul de energie este minim, de aproximativ cinci ori mai redus decat la beton.

Totodata, acest tip de constructii din lemn prezinta o rezistenta deosebita la miscarile seismice. Lemnul masiv, prelucrat in mare parte dupa tehnici binecunoscute la noi in tara, vine sa umanizeze, sa readuca aproape de natura casele de vacanta, menite de altfel sa rupa temporar relatia noastra cotidiana cu agitatia orasului, dominat de beton, vehicule, device-uri electronice si alergatura continua, este de parere Gabriel Hanganu, directorul general de la Ecomed.

Modele de case de vacanta din lemn

Firma Apicom construieste un model de casa de 63 de metri patrati, care costa circa 10.000 de euro, cu finisajele incluse, dar fara fundatie. Proiectul include un living de circa 18 metri patrati, o bucatarie cu deschidere catre acesta de 5,45 metri patrati si doua dormitoare de peste opt metri patrati. De asemenea, casa dispune si de o terasa de 14 metri patrati. Realizarea casei dureaza circa sapte zile, costul manoperei fiind inclus in pretul de 10.000 de euro.

Compania Ecomed livreaza kituri, adica structuri fara finisaje, de case din lemn masiv cu o suprafata de 110 metri patrati la un pret de 15.000 de euro. Locuinta este realizata din busteni cu diametru de 25 cm, dusumea cu o grosime de 3 cm si lambriu de 2 cm.

Casa (vezi plan) are la parter un living cu o arie utila de 21,9 metri patrati, o bucatarie tip american de 9 metri patrati, deschisa catre living, o baie de 3 metri patrati si o camara de circa 2 metri patrati. La etaj se afla doua dormitoare cu o suprafata utila de 10,5 metri patrati fiecare, un dormitor de 8,5 metri patrati, o baie de 3 metri patrati, precum si un balcon de 6,7 metri patrati.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri