"Vanzarile pentru destinatiile interne au scazut in primele sase luni ale anului cu circa 15% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce pe destinatiile externe vanzarile s-au diminuat cu apoximativ 25%. Cifra de afaceri s-a redus cu 20% fata de nivelul inregistrat in semestrul intai al anului trecut.
Speram sa nu inregistram o diminuare mai accentuata pana la finalul anului, in conditiile in care in piata vor fi scaderi ale afacerilor si de 40-45%", a declarat Morariu, citata de NewsIn.

Cea mai vanduta destinatie interna a agentei este si in acest an litoralul Marii Negre, cu toate ca nivelul vanzarilor pe statiuni poate ajunge si la minus 46%. Este cazul statiunii Saturn, unde nivelul vanzarilor din primele sase luni ale anului este la 56% din cel inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut. "Aici ( in Saturn, n.r) a fost o politica foarte gresita a preturilor pe care am reusit sa o corectam in cele din urma prin introducerea de oferte speciale. In aceasta statiune sunt, de altfel, si foarte multe unitati hoteliere foarte ieftine in care nu s-au facut investitii pentru renovare", a explicat directorul agentiei Eximtur.

Scaderi al vanzarilor s-au inregistrat si pe statiunile Costinesti (-25%), Eforie Nord (-14%), Mangalia (-21%) si Olimp (-25%). Ceva mai bine au mers vanzarile de pachete turistice pentru statiunile Mamaia, unde s-a inregistrat o scadere de doar 7%, Jupiter, unde s-a inregistrat o stagnare la nivelul aceleiasi perioade a anului trecut, si Eforie Sud, unde vanzarile de sejururi au crescut cu 14 procente.

Porivit datelor Eximtur, foarte slab au mers in primele sase luni ale anului vanzarile pentru Poiana Brasov si Valea Prahovei, unde scaderile au fost de 86%, respectiv 52%. Explicatia pentru scaderile drastice este pusa de oficialul Eximtur pe seama deschiderii unor noi unitati hoteliere in alte statiuni si a reorientarii cleintilor spre alte destinatii mai ieftine sau pe faptul ca romanii din vestul tarii prefera Austria pentru turismul montan pentru ca este mai ieftina si ofera serviicii mai bune.

Agentia condusa de fostul secretar de stat pe turism, Lucia Morariu, a inregistrat insa vanzari crescute pentru statiuni precum Bran (+35%), Busteni (+74%), Calimanesti Caciulata (+24%) sau Slanic Moldova (+34%).

Vanzarile pe turismul balnear au variat in functie de statiune, neinregistrandu-se o tendinta unitara. Astfel, chiar daca vanzarile pentru Baile Herculane au scazut cu 40% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cele pentru Baile Felix inregistreaza o usoara crestere, de 7%.

Potrivit reprezentantului Eximtur vanzarile de pachete turistice pentru destinatiile externe au scazut in primul semetru al anului cu circa 25% fata de aceeasi perioada a anului trecut. In continuare, Turcia ramane cea mai cautata destinatie externa, vanzarile de pachete turistice reprezinta 27% din totalul vanzarilor agentiei clujene pe destinatii din afara tarii.

Grecia este destinatia care a adus in acest an o crestere a vanzarilor cu circa 25% fata de aceeasi perioada a anului trecut datorita serviciilor de chartere catre insule, in principal catre Paralia Katerini si Halkidiki, si a pachetelor individuale. Topul celor mai vandute destinatii externe oferite de Eximtur in acest an este completat de Spania si Croatia, chiar daca pentru ambele destinatii s-au inregistrat scaderi ale vanzarilor cu 25%, respectiv 35%.

Si pachetele vandute pentru Bulgaria si Austria au fost in acest an cu circa 40%, respectiv 22% mai putine fata de anul trecut. "Vanzarile pentrru Austria vor creste insa, deoarece in sezonul toamna - iarna este principala destinatie de schi a romanilor din Vestul tarii", a precizat Morariu.

Eximtur a realizat in 2008 o cifra de afaceri de 40,5 milioane euro, in crestere cu 15% fata de anul precedent.