Numarul cererilor de afiliere sosite din partea hotelurilor la sfarsitul anului 2008 si in primul semestru al 2009 este negresit mai mare comparativ cu 2007-2008, spune Malin Malineanu, development coordonator al Best Western Romania.
Explicatia este ca in perioada de criza, hotelierii se orienteaza din ce in ce mai mult catre aflilierea la un lant hotelier international pentru a creste competitivitatea, vizibilitatea si credibilitatea.

In plus, afilierea reprezinta o protectie suplimentara datorita accesului la consultanta si know-how-ul livrate de lanturile hoteliere importante. “In ceea ce priveste Best Western, vom incheia anul 2009 cu doua afilieri in Moldova, una in Iasi si cealalta in Botosani (hotelul Rapsodia)”, a declarat, intr-un interviu acordat Wall-Street, Malin Malineanu (foto).

Strategia Best Western Hotels este de a continua procesul de dezvoltare, cu un ritm de cel putin un hotel afiliat pe an. Zonele interesante pentru lant sunt in continuare Valea Prahovei si Brasov . “Afilierea la un lant international este inca in faza de tatonare pentru multi hotelieri, in prezent mai putin de 3% dintre hotelurile din tara fiind parteneri ai unui lant hotelier international”, a mai explicat seful Best Western, care adauga ca in ultimele luni se observa o retragere in transee a interlocutorilor interesati de o posibila afiliere, generata probabil de un cash-flow negativ major si fara perspective imediate de remediere.

Vanzarile sau exit-urile, foarte probabile dar extrem de riscante

In prezent, piata turistica si cea hoteliera, in particular, trec printr-o perioada de selectie, astfel ca exit-uri sau redefiniri de produs vor exista in mod sigur, insa acestea implica un grad de risc ridicat care trebuie luat in calcul inca de la inceput.

“Intreprinzatorii speculativi, cu lichiditati disponibile, pot considera acest moment oportun pentru a face achizitii in domeniul imobiliar si a dezvolta un complex hotelier pe fundalul scaderii foarte mari a pretului terenurilor si a celui de constructie. In acelasi timp, acum mai mult ca oricand, este obligatorie analiza oportunitatii investitiei de pe o pozitie foarte critica, luand in considerare toti factorii ce pot afecta negativ, independent de vointa si performanta operatorului, traiectoria hotelului”, explica Malineanu.

De asemenea, trebuie avut in vedere faptul ca piata hoteliera este istoric ciclica, iar aceasta ciclicitate trebuie de la inceput previzionata. “Orice dezvoltare hoteliera este o investitie pe termen lung si foarte lung, iar calibrarea foarte exacta a cifrelor este esentiala. Cred ca este gresit sa judecam o dezvoltare hoteliera viitoare bazat pe istoria foarte roz a ultimilor 10 ani sau prezentul foarte sumbru”, a mai punctat oficialul Best Western.

Declin de 40% al pietei in 2009

Malineanu estimeaza un declin de 40% al pietei hoteliere pana la finele acestui an, scadere care se va trena si in 2010. “Efectul incrucisat al scaderii traficului si al tarifului mediu va fi devastator daca va continua la aceeasi amplitudine si in 2010. Cei care nu si-au fundamentat afacerea hoteliera plecand de la premise precaute vor fi cei mai afectati jucatori”, opineaza reprezentantul Best Western.

Acesta mai considera ca unul dintre cele mai importante criterii de departajare, care va face diferenta intre invingatori si invinsi, este cel al managementului exigent si profesionist.

In ceea ce priveste afacerile Best Western in Romania, acestea vor fi peste peformantele pietei, conform celor declarate de oficialul lantului hotelier. “Per total, preconizam ca la sfarsitul anului performanta hotelurilor Best Western va fi superioara mediei pietei”, a mai afirmat
Malineanu care se fereste sa dea un verdict clar in ceea ce priveste cifra de afaceri.

In 2008, cele 13 hoteluri afiliate la Best Western au rulat afaceri in valoare de 12 mil. euro, cu 25% sub estimarile initiale.

Seful Best Western isi propune ca in umatorii 3-5 ani lantul pe care il coordoneaza sa ajunga la un numar de 20-25 de unitati.

Best Western International este unul dintre cei mai importanti jucatori din industria hoteliera mondiala, cu 4.000 de locatii raspandite in peste 80 de tari.

Cititi si: Dilema hotelierilor independenti

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri