”Este momentul sa vindem tot ce avem, tot ce putem vinde, pentru ca se pare ca nu avem asa oferte atractive pentru adevaratii investitori in turism, nu cei care au tot cumparat ca sa faca afaceri imobiliare. Cred ca este momentul sa incercam sa dam toata infrastructura de turism care se afla inca in proprietatea statului si a ajuns intr-o stare de degradare, sa incercam sa o privatizam in mod absolut transparent si in general sa incercam sa aducem investitori fie de pe piata interna, dar mai ales dintre investitorii de afara care fac turism de mult timp si stiu cum se face. Bulgaria a privatizat inteligent si uitati cum le merge turismul de litoral”, a declarat Udrea.

Aceasta a precizat ca la Targul de Turism al Romaniei, inaugurat joi, hotelierii bulgari au venit cu oferte mici. ”Bulgarii au oferte mici, preturi mai mici decat preturile hotelierilor de pe litoralul romanesc. Noi suntem undeva pe unde este Grecia si Turcia la preturi, dar nu comparam serviciile. In timp ce la noi serviciile, in mare parte, nu sunt la standardele de calitate la care exista in celelalte tari pe care le-am dat ca exemplu, preturile sunt fie mai mari, fie comparativ egale cu ale celorlalte destinatii”, a spus ministrul.

”Cred ca este momentul ca hotelierii sa inteleaga ca decat sa incerce sa castige pe termen scurt in doua luni de sezon din preturi foarte mari, mai bine accepta sa scada preturile, sa creasca sezonul si sa poata sa tina macar turistii romani acasa pentru ca e greu sa-i pastrezi pe turistii romani pe litoralul romanesc, cata vreme in tarile despre care vorbeam au conditii si servicii mult mai bune si preturi mai mici”, a conchis Udrea.