Intentionam sa public in acest numar cateva date statistice legate de turismul romanesc in anul care a trecut. Un an greu, mai greu decat atunci cand investitiile erau minore, si asta din cauza inundatiilor care i-au tinut pe oameni acasa. De fapt, cei cu bani au preferat si in 2005 sa plece din tara, de multe ori din cauza preturilor mult mai mari din Romania, iar cei fara bani si-au luat gandul si de la modesta vacanta pe care si-o planificasera. Cel mai important fenomen care se petrece acum, si asta fara ca autoritatile sa miste prea multe degete, sunt investitiile din ce in ce mai mari. Se construiesc hoteluri, restaurante, standardele cresc, iar turistii sunt din ce in ce mai multumiti. Se inteteste si concurenta, ceea ce nu poate duce decat la o scadere a preturilor.

Dar mai sunt foarte multe de pus la punct, fiindca un hotel nu face o statiune mai atragatoare, iar meniul agreabil dintr-un restaurant nu te face sa uiti gunoiul nestrans de pe strada. Intamplator, am descoperit comentariile unor oameni care au vizitat Romania. Oameni obisnuiti, despre care nu stim nici ce varsta au, nici unde locuiesc, nici cati bani cheltuiesc de obicei in vacante. Stim doar ca le place sa vorbeasca despre locurile pe care le-au vazut, iar Romania este unul dintre acestea. Cuvintele lor ne zugravesc cel mai bine starea turismului din Romania.
- Salut, stie cineva un loc confortabil, curat si central pentru cazare in Brasov? Am cautat pe Internet o zi intreaga si am gasit cateva hoteluri de 2 si 3 stele destul de scumpe.

- Cred ca pana la urma nu mai merg in Brasov. Am gasit locuri de cazare simpatice in Innsbruck, Austria, mai ieftine decat cea mai ieftina cazare pe care o gasisem in Brasov. Ciudat, dar adevarat. Aveam impresia ca acolo ar trebui sa fie mai ieftin. Nu inteleg de ce, pentru ca locuri ca Innsbruck sigur au mai multe de oferit. Cum pot fi acesti tipi competitivi cu asemenea tarife?

- Salut! Calatoresc adesea fara un ghid de calatorie la mine. Poate cineva sa-mi recomande cateva locuri demne de vizitat in care sa ajung cu trenul sau autobuzul din Bucuresti? Mai am 7-10 zile pana plec si n-as vrea sa stau blocat in Bucuresti.
- Nu sunt sigur daca vrei excursii de o zi sau vrei sa faci un tur al Romaniei pentru 7-10 zile. Daca te refereai la excursii de o zi, poti sa mergi la Sinaia, dar ai grija sa nu te sui intr-un tren personal, foarte lent. Ai putea sa stai in Brasov si sa vizitezi imprejurimile, cu trenul sau autobuzul. Sinaia, muntii Bucegi, castelul Bran, Sibiu si Sighisoara sunt cateva locuri pe care ai putea sa le vezi in 10 zile.
.............
- Iasi, Galati si alte orase de la granita de est a Romaniei Ii rog pe turistii cu experienta in aceste locuri sa-mi spuna cateva cuvinte. Merita vreunul din aceste orase o excursie?
- Am fost in Galati anul trecut. Nu sunt multe lucruri de facut acolo. E un oras industrial, cu o fabrica uriasa (uzine de otel cred) si nimic altceva. Sunt vreo doua hoteluri si un McDonalds.
- Iasi merita doua zile, Galati nu. Foarte, foarte dragut mi s-a parut Suceava (ca punct de plecare) pentru vechile manastiri din Bucovina. Exista si un motel dragut in Suceava.
.
- Eram nehotarat unde sa merg, in Moldova sau in Maramures, dupa plecarea din Sofia, si pana la urma am ales Maramures. Atmosfera arhaica m-a intrigat de-a dreptul. Traditiile populare pastrate aici cred ca nu se mai regasesc nicaieri. Am aranjat sa am un sofer care m-a dus sa vizitez satele si tot ce am vazut a fost pentru mine o perioada unica in toata calatoria mea.
.
- Salut, baieti, am o misiune importanta: sa descopar amanunte despre Dracula, cel al lui Bram Stoker sau Vlad the Impaler, dar sunt confuz cu privire la locul in care trebuie sa merg in Romania pentru a-l gasi. Am un ghid in care scrie despre Brasov, dar am auzit ca Stocker si-a plasat actiunea in Bistrita. Exista ceva in Bistrita care sa aiba legatura cu asta?

4 Ei bine, exista o cladire in Sighisoara, despre care romanii afirma ca ar fi locul de nastere al lui Vlad the Impaler. Din ce imi amintesc, era doar un semn. Exista si in Bucuresti un mormant despre care se spune ca ar fi al lui Vlad. Mai exista un castel langa Brasov (la Bran) care a fost denumit de localnici Castelul lui Dracula, dar daca pui mai multe intrebari afli ca a stat acolo doar cateva zile. Altfel, e foarte bine conservat si diferit fata de alte castele din Europa de Vest. Mai sunt informatii ca ar mai exista un castel care intr-adevar ar fi al lui, dar nu stiu unde e.

- Mi-am planificat sa merg in Romania in decembrie sau ianuarie si am doua intrebari legate de aceasta calatorie.
Prima este legata de transport, daca functioneaza cum trebuie iarna (am un prieten care m-a sfatuit sa nu merg in Serbia iarna pentru ca zapada paralizeaza intreg transportul).
A doua: ce locuri imi recomandati sa vizitez? Intentionez sa merg la Bucuresti, Timisoara, poate Cluj, vreau sa vad manastirile. Sunt interesat de arhitectura.
- Am fost in Romania acum cativa ani in decembrie. A nins tot timpul si a fost foarte frig, dar romanii pareau sa fie obisnuiti cu asta. Trenurile si autobuzele circulau normal, iar strazile din Bucuresti erau pline de oameni. Personal, am vizitat Bucuresti, Sighisoara si Brasov. Le recomand pe toate trei si in special Sighisoara, un minunat oras vechi. Am descoperit ca iarna nu erau aproape deloc turisti acolo. Am stat intr-un hotel cu 80 de paturi si eram 4 turisti.
.
- Tocmai m-am intors dintr-o scurta calatorie in Bucuresti si as vrea sa va impartasesc opiniile mele.

Orasul este vast, opresiv si foarte gri, chiar sinistru. In timp ce imprastiam cainii de pe strada rugandu-ma la Dumnezeu sa nu fie turbati, am fost impresionat de saracia si decadenta care exista in umbra cladirilor moderne ale corporatiilor sau ale companiilor aviatice. Exista bani in acest oras, dar saracii raman saraci, iar bogatii devin mai bogati astea sunt noutatile.
Din fericire, mi-am petrecut timpul cu doi prieteni romani. Sunt amandoi dintr-un oras numit Braila, aflat in sud-estul tarii.

Noaptea, Bucurestiul iti transmite un sentiment de pericol si, chiar daca nu mi s-a intamplat nimic, l-am simtit in aer. Multi barbati localnici se comporta ca niste porci cu femeile. Le trateaza de parca le-ar avea in proprietate si ii urasc pe strainii care se dau mari.

Daca va ganditi sa conduceti in Bucuresti, nu trebuie sa aveti ezitari, altfel veti fi morti. Nimanui nu-i pasa de limitele de viteza, politetea fata de ceilalti soferi nu exista si nu cred ca exista vreun cod al soselelor. Chiar atat de rau este Si eu credeam ca Roma este plina de soferi nebuni. Mai bine asigurati-va ca aveti frane bune.

Asadar, daca vreti sa va plimbati pe strada alaturi de sobolani morti, de caini vagabonzi, de cersetori, de tigani, tarfe si pesti, atunci mergeti la Bucuresti Parisul din est. Nu prea cred asta. Ar trebui sa subliniez ca am vazut doar o parte a orasului. Poate ca exista si zone frumoase, dar nu le-am vazut. Daca cineva vrea sa vina si sa apere Bucurestiul, il rog s-o faca. Sunt deschis la critici si nu vreau sa-i influentez pe cei care il vor vizita. Am vrut doar sa fac publica experienta mea.
Puncte bune - taxe mici, tigari ieftine, mancare destul de ieftina si cei mai buni prieteni romani pe care i-as fi putut avea.

- Ai facut sa arate precum cel mai periculos loc de pe Pamant. Am fost in Bucuresti de trei ori si pot sa spun ca il iubesc, chiar daca am stat numai in centru si niciodata in suburbii. Admit ca are un aer care te intimideaza, o multime de cladiri au avut cu siguranta si zile mai bune, iar problema cainilor e chiar reala (am auzit ca in timpul vizitei lui George Bush toti cainii vagabonzi au disparut, dar numai pentru cateva zile). Dar are sarmul sau, cateva biserici minunate, cladiri, parcuri, istorie, Muzeul Satului are acum cateva baruri si restaurante placute, la preturi locale. Prima data cand l-am vizitat a fost destul de diferit, altfel decat arhitectura europeana. Nu te simteai in Europa, ci mai degraba in Orientul Mijlociu. N-am vazut in schimb nici un sobolan, dar am vazut in Berlin sau Zrich. Si, bineinte-les, soferii de taxi vor incerca tot timpul sa te jecmaneasca, dar asta este la fel peste tot

- Nu stiu daca mai pot adauga ceva. Am fost in Bucuresti vara trecuta si am avut cateva sentimente contradictorii. Este cel mai ciudat oras pe care l-am vazut cu tot acest stil arhitectural nebunesc. Cu siguranta, cainii nu sunt o companie atat de draguta, si chiar in fata garii poti vedea copii cu pungi de plastic la gura. Dar, am mai spus, viata nu este intotdeauna ca in Disneyland si cred ca este interesant sa ai si astfel de experiente.
Am vazut mai multi soareci in Helsinki (apropo, stie cineva de ce nu ingheata?) decat in Bucuresti. Banuiesc ca numarul mare de comentarii de aici arata cat de pasionale sunt sentimentele pe care le poti avea in legatura cu acest oras. Si am gasit acolo si oameni foarte prietenosi (cateodata), si ajutor atat cat poti avea nevoie.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri