Aceasta va fi prezenta in premiera in Romania, la ecomTEAM 2015, unde va sustine un workshop pe eMail Marketing. Vei avea ocazia sa discuti cu ea si sa afli ponturi si noutati din industrie.

„Informeaza mai intai, vinde mai apoi”, este una dintre regulile de aur atunci cand vine vorba de eMail marketing, aceasta regula fiind valabila si in eCommerce. „In mod special in acest mediu, focusul este in a creste vanzarile. Cu toate acestea, daca pui pe primul plan acest scop, si cineva nu vrea sa cumpere chiar atunci, cel mai probabil vei pierde acel client definitiv”, subliniaza Tamsin.

„In schimb, gandeste-te cum poti sa ii atragi, si abia apoi sa «ii vinzi». Acest lucru inseamna ca daca nu doresc sa cumpere chiar atunci, pe loc, poti in continuare sa il marketezi, in timp, prin eMail”.

Un alt sfat oferit de Tamsin Davis are in prim plan eMail-ul, ca mediu social. Tindem sa ne gandim la mail si la social media ca doua medii diferite, dar nu sunt. „Clientii tai pot impartasi mail-urile (daca sunt destul de interesante), si «continutul social» este un mod excelent de a crea sau gasi idei bune de plasat in mail-uri. Alege cea mai placuta/impartasita postare de-ale tale din perioada recenta si insereaz-o in eMail – deja stii ca oamenii o apreciaza, asa ca vei primi raspuns pozitiv!”, sfatuieste Tamsin.

In al treilea rand, specialista britanica subliniaza ca ar trebui sa incerci sa eviti „capcana ofertelor”. Cu alte cuvinte, mai ales inca esti la inceputul unui business in eCommerce, oamenii tind sa incerce de la inceput sa creeze oferte, ca modalitate de a creste interesul si vanzarile. Cu toate acestea, risti sa diminueze valoarea brandului, daca clientii vor astepta oferte si nu vor mai fi dispusi sa plateasca pretul intreg. „Gandeste-te la ce altceva poti face pentru a atrage atentie si interes. Cum poti sa atragi, fara a ieftini produsele?”.

Greseli des intalnite

Tamsin Fox-Davies enumera trei greseli des intalnite in eMail marketing. Prima dintre ele implica folosirea in „subject” a datei, numelui companiei tale si cuvantul „newsletter”. „Daca o sa primesc un mail cu titlul «ACME Newsletter luna februarie”, nu voi avea deloc intentia de a il deschide. Stiu deja cine il trimite, stiu in ce luna sunt si stiu si ca este un newsletter. Linia de subiect este plicitisitoare – vreau sa fiu convinsa sa deschid un mail, asa ca spune-mi ce se afla inauntru – ciocolata gratis sau ponturi de fashion.

Citeste si:

O alta greseala este a nu trimite newsletter-ul de la o persoana care exista, reala. Asa ca daca vrei sa trimiti mail-uri de la Newsletter@companie.ro sau Marketing@companie.ro, sau no-reply@companie.ro ar putea starni senzatie de atac, dar fara drept de riposta. Un magazin inteligent vrea sa ofere toate posibilitatile de dialog posibile; daca un client vorbeste cu tine, inseamna ca este, in principiu, interesat de ofertele tale.

Un al treilea sfat este general, sa incerci sa eviti trimiterea unei fotografii foarte mari – este ceva ce se intampla destul de des. O companie care a pozat ceva deosebit, in general ar fi bine sa se abtina in a inunda toti abonatii cu ea, prin email. Mai mult, peste jumatate dintre mail-uri nu vad imaginile afisate, asa ca nu vad decat o mare imagine alba. Trebuie sa balansezi continutul text cu fotografiile, pentru a te asigura ca toti inteleg mesajele transmise.

Pentru a iesi in fata concurentei, chiar si daca esti la inceput de drum si ai de recuperat cativa ani, este foarte bine daca reusesti sa imprimi o anumita personalitate brandului tau – personalitate transmisa de altfel si prin newslettere. „Oamenii au de unde alege, in ziua de azi, asa ca aleg firmele de care se simt cel mai atasat. Nu incerca sa fii mai mare decat esti, sa ai o alura corporate. Incearca sa arati pasiune, entuziasm si ceva personal”, spune Tamsin.

„Companiile majore se zbat la fel de mult ca micile firme atunci cand vine vorba de eMail marketing. De fapt, este deseori mai greu pentru o corporatie decat pentru o companie mai mica, mai apropiata de clientii ei. De asemenea, IMM-urile indraznesc sa experimenteze mai mult, in timp ce companiile majore se tem de schimbari bruste. Consider ca multe business-uri de mici dimensiuni reusesc sa transmita mesaje eficiente prin eMail marketing deoarece testeaza si schimba modalitatile de comunicare pana cand ating reteta perfecta”, incheie Tamsin Fox-Davies.

Sursa foto.