N-am sa inteleg niciodata de ce se vorbeste cu atata cucernicie despre marile sarbatori crestine in timp ce oamenii se agreseaza verbal si fizic cu o incrancenare de pioneri ai Vestului salbatic.
Saptamana ce a trecut m-a obligat sa traversez Bucurestiul mai des decat de obicei. Diversitatea injuraturilor cu care se gratulau participantii la trafic in Joia si Vinerea Mare m-au dus cu gandul la exorcizarile din filmele horror. Pe langa verbul agresiv, tineri rotofei cu inceput de chelie, (trecand pe rosu grabiti spre nu-stiu-unde, in masinile cumparate de un tata cu abilitati de jucator la offsaid, la ore ce intrau in spatiul gestionat, pe vremuri, de condicile disciplinatorii), mai foloseau si degetele, intr-un limbaj al mahalalelor greu de tradus in vocabularul bunei cuviinte. Si, pentru ca tacamul sa fie complet, desi nu stiu ca la vreo sedinta de consiliu general sa se fi abrogat interzicerea intrarii masinilor extra-gabaritice in centrul Bucurestiului, in aceasta saptamana la fiecare semafor se intindea, precum o fiara uriasa, cate un trailer generator de sticla si beton in locurile sortite sa fie parcuri.
Acum ceva vreme am emanat o lege moderna a circulatiei, cu puncte pe post de pedepse. Cine sa indrazneasca, insa, sa ia punctele vreunui «vladica» la incalcarea normelor europene? Mai bine inchidem ochii ca, oricum legea nu se poate aplica, deoarece sunt mai multe masini decat parcari, iar acolo unde sunt, oamenii cu bani prefera sa tripleze decat sa plateasca taxa europeana de parcare. Vezi situatia din rondul de la piata Alba Iulia. Avem, insa, o scuza, «intelighentia» intr-ale circulatiei n-a reusit sa deseneze o zebra pe asfalt!
Cireasa de pe tort am inghitit-o, cu galci, la relatarile de la meciul Steaua-Dinamo. Am vazut acolo un jandarm calare, apatic precum calul pe care il indruma, departe de gloata dezlantuita, in numele unei lupte fara obiectiv. Am vazut, dupa cateva zile, un jurnalist de la TVR cu lacrimi in ochi, generate de durere fizica dar, mai ales, de durerea profesionistului impiedicat sa-si faca meseria, culmea, in Sambata Mare. Pe amandoi ii platim noi, contribuabilii. Vrem autoritate. Vrem institutii care sa ne reprezinte. Nu avem! Atunci, ne luam desaga la spinare si plecam, precum bunicii nostri, in Lumea Noua, in care institutiile functioneaza. Romanii nu pleaca pentru ei, pleaca pentru ca fiii si fiicele lor sa aiba parte de democratia institutionala pe care acasa nu o pot accesa. Vreau sa fiu reprezentat de cineva care sa ma cunoasca, caruia sa-i pese de mine. Nu-l gasesc pe acel cineva aprope de casa, il caut in spatiul nou in care m-am integrat. Cine isi urmareste visul este acela care va trai vesnic. Timpul si spatiul sunt intr-o permanenta miscare. Cine nu tine ritmul, ramane pe dinafara. Alegerea este a mea si consecintele, indiferent daca le intuiesc sau nu, imi apartin. Alege si existi!
Citesc o carte care spune multe despre putere si exercitiul ei - Carlos Fuentes, “Jiltul Vulturului”, Editura “Curtea veche”: “E periculos sa fii cu adevarat cinstit in tara asta. Cinstea poate sa fie admirabila, insa se poate transforma intr-un viciu”... Romania sau Mexic?
