Pe 23 Aprilie s-au implinit 391 de ani de cand William Shakespeare si Miguel de Cervantes au parasit, in aceeasi zi, poteca batuta a formelor predictibile dupa ce s-au incapatanat sa ne oblige sa ne privim, cu umor, in oglinda. Paradoxul disparitiei celor doi clar-vazatori in aceeasi zi (desi, in scriptele timpului, data apare cu decalajul generat de utilizarea calendarului Iulian, in Anglia si a celui Gregorian, in Spania) n-a intarziat sa incite la speculatii mai mult sau mai putin fondate. Carlos Fuentes ne propune, in culegerea de eseuri «Eu impreuna cu ceilalti» (Myself with Others: Selected Essays, 1988), ipoteza unui unic personaj Cevantes-Shakespeare. Precum ipotezele absurde cultivate in romanele lui Dan Brown, ineditul a creat prozeliti si, astfel, s-a mai nascut o carte “Who wrote Don Quijote”, a lui Francis Carr, in care englezii il revendica pe Cervantes. In fond, nici Caragiale, ce ne-a incondeiat, mai abitir decat bucovinencele ouale de Paste, n-a fost roman, dacat atat cat Cadrilaterul a facut priza cu Romania. Dupa reteta din Codul lui da Vinci, plecand de la presupunerea ca, de fapt, autorul real al lui Don Quijote a fost istoricul arab Cide Hamete Benengeli, incepand de la un cod numeric, autorul ajunge la concluzia ca epopeea lui Cervantes a fost scrisa, nici mai mult nici mai putin, decat de Francis Bacon, alter-egoul presupus al lui Shakespeare.
Dupa atatea scenarii de construit, in goana dupa subiecte a telenovelelor eliminatoare de stresul mediocritatii, timpul personal trait in fiecare zi intre doua stopuri ce ne fura bucuria vietii, am inceput sa ma intreb ce parlamentari au lipsit de la sedinte succesiv, cine este alter egoul cui, cine pe cine substituie in procesul generarii de umor negru care ne macina aceasta minunata primavara timpurie ce face castanii sa explodeze.
Lasand gluma la o parte, luni l-am sarbatorit pe Sfantul Gheorghe, invingatorul de balaur, am sarbatorit drepturile de autor - autorii de manuale nu sunt enumerati printre ei si, din acest motiv, maculatura pe post de manuale scolare ne sufoca copiii ce, astfel, sunt tot mai indreptatiti sa ne puna la colt (pe coji de arahide, deoarece nucii mor, dobarati de buldozerele celor pentru care Woodstock n-a fost decat o manifestare decadenta, precum Piata Universitatii pentru iubitorii de liniste) -, ziua bibliotecarilor si, mai ales, ziua cartii.
Ideea acestui articol mi-a venit de la bunul meu prieten Gheorghe Arsene, mare iubitor si editor de carte buna si presedintele AER, caruia ii multumesc pentru lectia de cultura pe care mi-o da ori de cate ori am ragazul sa-l ascult, intre doua indeletniciri superficiale carora doar o femeie le poate da atentie!
Daruiti, la petrecerile ce incep odata cu vremea buna, o CARTE in loc de kitch-urile inutile ce sufoca spatiile, tot mai scumpe, in care ne tragem rasuflarea dupa lupta cu realitatea economiei de piata. Textul cartii devine un bun personal de indata ce-l trecem prin filtrul mintii. Gandesc, inteleg mai mult si sunt mai liber. Ce poate fi mai frumos decat sa daruiesti detinutului cheia ce-l elibereaza din infern! Noi, femeile, avem o mare nevoie de acest fel de libertate ca sa putem darui ceea ce se asteapta de la noi. Daruire constructiva?
