Sa-ti scrii un CV a devenit, astazi, o actiune la fel de creativa precum constructia unui spot publicitar pentru un produs de raft. Impostura, corelata creativ cu importul de forma in alcatuirea a mesajului, este prima care s-a aliniat la economia de piata. Suntem invatati sa spunem ceea ce potentialul angajator vrea sa auda, aplicand retete, asa cum suntem invatati sa abordam actiunile de cucerire a partenerului de alcov.
Cum faci sau cum vorbesti este mai important decat ceea ce faci. Vanzatorii castiga mai bine decat producatorii. Valoarea adaugata de creatorul de imagine creste astronomic valoarea produsului la iesirea de pe banda. Puterea (economica, in special) este scena cea mai relevanta in generarea de exemple.
Marketingul de persoane are, in Romania de astazi, ceva din agresivitatea anilor ‘70 in promovarea cu precadere a povestii produsului, fara o grija prea mare pentru continuturi, recte beneficii, posibil a fi satisfacute. Toti sunt comunicatori, toti au hobby-uri politic corecte, toti sunt jucatori de echipa. Toti stiu cum sa ceara ceea ce, probabil, nu li se cuvine si, in zumzetul creat, cei care chiar au ceva de oferit au multe in comun cu crema de galbenele, foarte eficienta, dar vanduta din ce in ce mai putin din rafturile prafuite ale magazinelor de stat neprivatizate inca.
Am citit recent un articol despre un sindrom al oamenilor de succes din occident, numit Sindromul Impostorului. El este specific acelor manageri de succes obsedati de competitia cu propriile realizari. Ei sunt terorizati de teama de a gresi, de a se afla dezarmati in fata subalternilor. Acolo, departe, publicitatea a depasit adolescenta. Consumatorii s-au maturizat. Legislatia a devenit mai dura in relatia dintre beneficiar si oferta de produse. Batalia se da mai putin pe imagine si mai mult pe fond. La fel precum in spatiul politic. Creativitatea unui mesaj publicitar, nesustinuta de continuturi, n-are sanse in scoaterea din anonimat a acestuia.
La noi, zgomotul, culoarea, barfa si, eventual, girul unei figuri glossy construite pe aceleasi “principii mioritice” poate asigura, pe term scurt, tranzactionarea unui produs, serviciu sau persoana.
Rezultatul pe termen lung este prea putin important, atata vreme cat canalele de emisie scot pe banda rulanta alte si alte produse similare ce satisfac cu brio foamea de consum de “fast product”.
Am folosit mai devreme un termen foarte dur. Impostura.
“IMPOST'OR, -O'ARE, impostori, -oare, s.m. si f. Persoan care caut s nsele, profitnd de necunostina sau de buna-credin a oamenilor; sarlatan, mincinos. ♦ Persoan care caut s se substituie altcuiva (pentru a lucra, a profita)” (DEX)
Bunica mea, femeie simpla, cu cateva clase primare, avea o vorba tare inteleapta: ”Prost nu e cine cere, prost e cine da!” Mi-o amintesc de fiecare data cand, ajunsa acasa dupa febra cumparaturilor, desfac sacosele si descopar ca am aruncat banii pe fereastra. De fiecare data cand, dusa de valul emotiilor, stimulate abil de vanzatorii de iluzii electorale, uitandu-ma la un talk–shaw la ceas de seara, descopar ca iar am stampilat pe furnizor, in loc de beneficiar. Si, mai ales, ma infurii pe mine atunci cand, din comoditate, dau putere acelora din jurul meu care nu o merita. Impostorilor care ma impidica, cu vorbe mestesugite, sa-i ascult pe aceia care chiar au ceva de spus.
Astazi incepe Bookfest. Poate ca, citind mai mult, o sa devin mai greu de manipulat. Solutiile sunt intotdeauna mai putin complicate decat vrem sa credem. Mai ales pentru noi, femeile!
Va astept la standul fundatiei NOI CITIM. Daca noi citim si vorbim despre asta, poate zgomotul imposturii se va estompa. Poate? Desi pare incredibil, mingea chiar este in terenul nostru.
Cum faci sau cum vorbesti este mai important decat ceea ce faci. Vanzatorii castiga mai bine decat producatorii. Valoarea adaugata de creatorul de imagine creste astronomic valoarea produsului la iesirea de pe banda. Puterea (economica, in special) este scena cea mai relevanta in generarea de exemple.
Marketingul de persoane are, in Romania de astazi, ceva din agresivitatea anilor ‘70 in promovarea cu precadere a povestii produsului, fara o grija prea mare pentru continuturi, recte beneficii, posibil a fi satisfacute. Toti sunt comunicatori, toti au hobby-uri politic corecte, toti sunt jucatori de echipa. Toti stiu cum sa ceara ceea ce, probabil, nu li se cuvine si, in zumzetul creat, cei care chiar au ceva de oferit au multe in comun cu crema de galbenele, foarte eficienta, dar vanduta din ce in ce mai putin din rafturile prafuite ale magazinelor de stat neprivatizate inca.
Am citit recent un articol despre un sindrom al oamenilor de succes din occident, numit Sindromul Impostorului. El este specific acelor manageri de succes obsedati de competitia cu propriile realizari. Ei sunt terorizati de teama de a gresi, de a se afla dezarmati in fata subalternilor. Acolo, departe, publicitatea a depasit adolescenta. Consumatorii s-au maturizat. Legislatia a devenit mai dura in relatia dintre beneficiar si oferta de produse. Batalia se da mai putin pe imagine si mai mult pe fond. La fel precum in spatiul politic. Creativitatea unui mesaj publicitar, nesustinuta de continuturi, n-are sanse in scoaterea din anonimat a acestuia.
La noi, zgomotul, culoarea, barfa si, eventual, girul unei figuri glossy construite pe aceleasi “principii mioritice” poate asigura, pe term scurt, tranzactionarea unui produs, serviciu sau persoana.
Rezultatul pe termen lung este prea putin important, atata vreme cat canalele de emisie scot pe banda rulanta alte si alte produse similare ce satisfac cu brio foamea de consum de “fast product”.
Am folosit mai devreme un termen foarte dur. Impostura.
“IMPOST'OR, -O'ARE, impostori, -oare, s.m. si f. Persoan care caut s nsele, profitnd de necunostina sau de buna-credin a oamenilor; sarlatan, mincinos. ♦ Persoan care caut s se substituie altcuiva (pentru a lucra, a profita)” (DEX)
Bunica mea, femeie simpla, cu cateva clase primare, avea o vorba tare inteleapta: ”Prost nu e cine cere, prost e cine da!” Mi-o amintesc de fiecare data cand, ajunsa acasa dupa febra cumparaturilor, desfac sacosele si descopar ca am aruncat banii pe fereastra. De fiecare data cand, dusa de valul emotiilor, stimulate abil de vanzatorii de iluzii electorale, uitandu-ma la un talk–shaw la ceas de seara, descopar ca iar am stampilat pe furnizor, in loc de beneficiar. Si, mai ales, ma infurii pe mine atunci cand, din comoditate, dau putere acelora din jurul meu care nu o merita. Impostorilor care ma impidica, cu vorbe mestesugite, sa-i ascult pe aceia care chiar au ceva de spus.
Astazi incepe Bookfest. Poate ca, citind mai mult, o sa devin mai greu de manipulat. Solutiile sunt intotdeauna mai putin complicate decat vrem sa credem. Mai ales pentru noi, femeile!
Va astept la standul fundatiei NOI CITIM. Daca noi citim si vorbim despre asta, poate zgomotul imposturii se va estompa. Poate? Desi pare incredibil, mingea chiar este in terenul nostru.
