Scrisoare pentru fiul meu

Scrisul, pentru multi dintre noi, cei ce am traversat fluviul nabadaios al tranzitiei si am ajuns la mal teferi si nevatamati, material si mental(?) este, trebuie s-o recunoastem, un fel de medalie suplimentara la butoniera. Cum sunt bolizii in Romania pentru anumite grupuri definite prin ceea ce le lipseste membrilor lor. Eventual, o validare a faptului ca nu suntem din mucavaua din care, de regula, sunt construiti capitalistii tranzitiilor aflati la prima generatie.

M-am intrebat, iar membrii familiei mele au facut-o suficient de transant ca sa ma oblige sa recunosc, de ce m-am apucat sa scriu, eu, eleva despre care profesoara de romana din liceu spuneaca se exprima in sughituri. Nu eram, la acea vreme, capabila sa citesc mai mult de rezumatele lui Tudor Vianu din “Arta prozatorilor romani”. Recunosc ca nu l-am citit, ever! pe Creanga, si nici pe Sadoveanu. N-am inteles poezia lui Barbu, desi folosea limbajul ermetic al matematicii. Am fost unul dintre acei elevi care, pe langa faptul ca se incapatanau sa nu se supuna normelor de orice fel, mai erau si suficient de iresponsabili sa se lanseze in bataliile, pierdute din start, cu dascalii specializatidoar in arta monologului.

M-am apucat sa citesc de nevoie, as putea spune. Nu eram primita in grupul “intelectualilor”, din care facea parte baiatul de care ma indragostisem intr-o primavara cand, intre doua probleme de geometrie, am descoperit cat de “nerusinat” miros teii din parcurile Timisoarei.

Citeste si:

Trebuie sa recunosc ca, citind mult si pe nerasuflate, am putut sa recuperez pozitia de lider pe care oricare licean si-o doreste. Am invatat sa ma exprim folosind limbajul trupului, propozitiile neterminate, cu acelasi efect cu care colegele mele mai necitite foloseau zburatacirea pleoapelor. Am invatat sa ma bucur 98% (2% a fost un dezastru ca, deh! asa se intampla si cu fetele, nu doar cu femeile) de fiecare clipa minunata a liceului, consumand exact combustibilul potrivit motorului de atunci, fara sa afectez rezervele pentru mai tarziu.

Ce mi-a oferit cititul? Libertatea sa evadez, ori de cate ori mi se punea pumnul in gura. De cate ori strangeam din gene, de ciuda ca lucrurile nu se-intampla asa cum vreau eu si nu voiam sa plang, iar lumea sa rada de mine.

Cu tristete am descoperit ca generatia fiului meu nu citeste. Am inceput sa-i povestesc seara, dupa ce stingeam lumina. Monologuri de copil mare. Cand a inceput sa ma roage sa vin acasa mai devreme, am stiut ca trebuie sa-i scriu povestile mele despre lumea mea. Pe un suport ce ii spune mai mult decat cartile prafuite din biblioteca. Aici.

“Dragul meu drag, cititul te ajuta sa visezi, sa fii in acelasi timp astronaut si magician, te ajuta sa inveti fara sa suferi. Cunoasterea prin citit distruge frontierele ce ne tin prizonieri intr-un spatiu prea stramt pentru energiile ce salasuiesc in noi, ne transforma in eroi, invingatorii de demoni din jocurile tale. A venit vacanta, e timpul tau. Nu-ti bate joc de el. Intr-o buna zi, si teii Bucurestiului, cati vor mai ramane in picioare, te vor imbolnavi de dragoste. Dragostea are nevoie de cuvinte, aceleasi, de mii de ani. Fetele ce merita cucerite au nevoie de cuvinte mestesugite ca sa catadicseasca sa te bage in seama.”

Mama!


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.