In fiecare moment al vietii trebuie sa luam o decizie. Pe masura ce evoluam intelectual, profesional sau emotional incepem sa percepem tot mai acut diferentele dintre ceea ce stim si ceea ce ar trebui sa stim pentru a putea sa minimizam pierderile de fond. Trebuie sa aleg cea mai buna facultate, cel mai avantajos grup social (chiar daca am un disconfort in a-l frecventa), sa optez intre un job bine platit, cu sanse incerte de dezvoltare personala sau un job mai prost platit, dar in care sa continui sa invat; sa-mi cumpar o masina trendy sau sa investesc intr-o casa, in general, sa investesc sau sa consum; sa exploatez oportunitati sexuale sau sa construiesc relatii sentimentale. Sa aleg sa ard, precum un chibrit si sa explodez, precum un foc de artificii la o nunta fastuoasa cu final asteptat, sau sa ard ca o candela si sa luminez ca si Carul Mare, mereu la fel, pentru cine ma cauta, stabil, dincolo de norii ce temporar ma impiedica sa comunic cu cei care imi sunt aproape. Sa daruiesc sau sa iau cu amandoua mainile...
Toti, in egala masura, avem aceeasi traiectorie, cu statii de alimentare si puncte de pontare stabilite in prealabil. Rutele alternative fac parte din scenariu. Diversitatea lor ajuta la viabilizarea decorului. Avantajul celor ce au inceput cursa mai devreme consta in faptul ca, privind de sus, vad cu mai multa claritate greselile incepatorilor in alegerea traseelor din labirint fara a-i putea, insa, ajuta.
De sus, de la una din statiile dinainte de finish, traseul se vede tot mai clar. Se vad concurentii ce gresesc in aceleasi intersectii batatorite la randul lor de cei care-i privesc. Scurtaturile vrajesc, precum fata morgana in desert, chiar daca nu ne duc unde credeam. Din cand in cand, cate un concurent razlet indrazneste, inteligent, cate un viraj pe un drum judetean ce-l scoate mult in fata plutonului, dupa cateva urcusuri ce par a duce nicaieri. Alesii, cei ce nu abandoneaza, ajung pe platou, de unde se vede clar drumul spre varf. Intotdeauna, alaturi se afla un copilot, anonim dar eficient.
Viata este plina de semne ce ne indica alegerile optime si surprinzator de simple.
Din nefericire, nu le bagam in seama, grabiti sa luam decizia fara a opri la stop, cum sta scris in codul rutier. In loc de stop, uneori incalcand si dispozitia de cedeaza trecerea, apasam pe acceleratie si demaram spre destinatia pe care, de fapt, nu ne-o dorim, confundand-o din cauza vitezei.
Dintre toate alegerile, cea mai radicala ca impact (nu este, in nici un caz, cea referitoare la investitiile financiare) este cea privind copilotul. Cursa cu un copilot cu care nu comunici este precum o dona (la bridge) jucata cu un partener cunoscut in compartimentul de tren, sau precum o partida de sex intr-o statiune pentru adulti (only). Cursa fara copilot este si mai periculoasa, pentru ca trebuie sa-ti refuzi orice moment de relache. Volanul e numai al tau, secunda de secunda, an dupa an. O Povara!
Incalzirea dureaza cam pana la 30 de ani, dupa care incepe cursa adevarata. Daca n-ai ales echipa pana atunci, iti raman doar alternativele de care ai parte de obicei la spartul tragului, cand ce-a fost mai bun s-a dat, iar ce-a ramas se vinde sub pret, pentru ca, ori este defect, ori este second hand.
De cate ori ii privesc pe tinerii dragi din jurul meu luand-o pe drumuri inchise, am aceeasi frustrare ca atunci cand dau de fisiere “read only”. Probabil, la fel s-a intamplat si cu mentorii mei atunci cand, tanara fiind, m-am incapatanat sa cred ca eu pot schimba regula jocului.
In fond, placerea este a cursei si nu a urcatului pe podium. Oare? Tu inca mai poti opri la STOP!
