SERENITY AT VALUE FOR MONEY

De cate ori visam la concedii, visam la zile fara ore de desteptare, fara program obligatoriu de bifat, fara bruiaje, mai mult sau mai putin subtile, din partea acelora cu care impartim spatiul limitat al activitatii zilnice.

Mai ales, visam sa fim pentru mult timp proprii stapani ai clipei pe care o traim.

Ce sa intampla, de fapt, cand ajungem, cu arme si bagaje, in locurile mult visate? Vrem sa vedem tot, sa inregistram cat mai multe zambete pe jucariile electronice costisitoare cu care ne-am dotat, precum exploratorii din Orientul Indepartat. De regula, purtam in geamantan si partenerul zilnic generator de “action”, prietenul nostru, stapanul nostru, laptop-ul, ce ne frige degetele in fiecare seara cand linistea ce ne inconjoara (daca avem norocul si intelepciunea sa alegem destinatia corecta) ne invita malefic la o incursiune online printre titlurile de-o schioapa ale ziarelor de acasa, ce anunta dezastre si scenarii similare cartilor luate in bagaje. Avem un sentiment acut de iesire din scena, frustrarea celui care nu mai participa la luarea deciziilor. Solutia? o partida de shopping, cu cheltuiala aferenta liftingului pentru un “obraz subtire”. Seara, neaparat, o iesire intr-o zona cu lume multa, pentru ca sentimentul de frustrare sa se atenueze.

Alergatura, agitatie cat mai multe lucruri de vazut, in rezumat, un program mai draconic decat cel de acasa. La intoarcere, avem un bagaj de actiuni executate ce ne da linistea ca n-am pierdut controlul. Este oare vreo legatura intre visele noastre de liniste si realitatea stresului inmagazinat in vacanta, intotdeauna, mult prea scurta?

Anul acesta, am realizat cat de putin ne este necesar pentru a elimina frustrarile naturale ce marcheaza pauzele show-ului in care managerul este actorul principal. Am perceput tot universul lucrurilor marunte ce ne definesc existenta cotidiana, pe care le asezam consecvent in coada listelor de prioritati, grabiti sa rezolvam problemele de la locul de munca.

Am inchiriat o casa pe malul marii, intr-o zona fara turism de masa, fara taxiuri si restaurante trendy, cu piata zilnica, precum in vremea copilariei. Am spalat, am calcat, am gatit, impreuna cu prietenii, n-am deschis televizorul, am zacut intr-un sezlong, pe o plaja neamenajata, ascultand marea si vantul, am vorbit despre nimicuri, cu oameni dragi. Timpul s-a dilatat si dramele de ieri s-au transformat in pietricele din pantofi, aruncate in colbul drumului. Am vazut, alaturi de copii, filme indragite in tinerete, si am fost fascinata de interesul si profunzimea cu care mesajele din Blow-up au fost receptate de copiii de 14 ani. Am spus bancuri si povesti din liceu si, dintr-o data, lumea a devenit mai buna, mai simpla si mai frumoasa. Si s-a mai intamplat un lucru extraordinar: am gasit solutii simple si ieftine la probleme de serviciu, fara sa fac vreun efort.

Lumea este simpla si relatia cu ea, asisderea. Complicatia vine din incapatanarea noastra de a inchide caile de comunicare cu ea.

Am gasit un citat ce pare sa cuantifice aproape tot ce v-am povestit. Merita sa reflectam la el:

“God, give us grace to accept with serenity the things that cannot be changed, courage to change the things which should be changed, and the wisdom to distinguish the one from the other.” Reinhold Niebuhr


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.