Avem tendinta, naturala de altfel, de a raporta tot ceea ce ne inconjoara la EU sau, in cazurile fericite, la NOI. ”Ei “ reprezinta acel spatiu pe care nu-l intelegem, din care suntem exclusi cateodata prin propria noastra vointa, dar pe care ne simtim datori sa il rascolim cu criticile noastre, asa cum, pe vremuri, corigentii la matematica sau romana, cocotati in fotolii comode de activisti de partid, rascoleau vietile nostre private.
De ce va spun toate acestea? De mai mult de zece ani, lucrez pentru o firma scandinava. Sunt oameni frumosi la tinerete, dar cu o mare doza de raceala, spuneam pana mai ieri. Sa-i intelegi pe nordici? la fel de greu precum este sa-ti intelegi nevasta atunci cand iti cere putina caldura, tie,cel care este prea preocupat cu optimizarea proceselor lumii. M-am angajat la compania pentru care lucrez si astazi, acum 12 ani. N-AM INTELES mai nimic din profunzimea Suediei, pana ieri.
Nimic nu-ti da atata pace cat un apus de soare (contemplat de pe un vas ce aluneca printre fiorduri), pe un cer curatat de nori ce tocmai au scuturat prima zapada, nici un pic de praf, culori de toamna nealterate de poluare. In Suedia exista o barca la 4 locuitori. Oricat de frig, oricat de vitrega este vremea, arhipeleagul este un furnicar de barci. Perechi tinere si blonde, insotite de regula de carucioare cu bebelusi, populeaza strazile perfect curate ale orasului. De la prima (si ultima) greseala a unor investitori imobiliari, consiliul municipal a decis: nu se mai construieste nimic, cu mai mult de 8 etaje. Padurea se termina in pragul usilor. Aerul e tare si gustos, asa cum mi-l mai amintesc pe cel din vacantele petrecute la bunici. Fiecare vitrina este decorata cu un gust desavarsit, ordine, culoare, putin vintage, confortabil. Acelasi bun gust se prelungeste dincolo de magazine, in strada.
Starea de bine ce m-a invaluit inca din prima zi a sederii mele aici, o duminica calma si, mai ales insorita, am pus-o pe seama vremii neobisnuit de calde si prietenoase pentru acest spatiu nordic. Acum, cand ma pregatesc sa inchei aceasta confesiune, starea de bine e tot acolo, iar afara ploua de rupe pamantul, din niste nori atat de josi, ca ai sentimentul ca se rostogolesc peste tine.
Nu se aud claxoane isterice, oamenii asteapta schimbarea culorii semaforului, natura isi face de cap, in timp ce oamenii o privesc cu condescendenta cu care bunicul isi priveste nepotii facand nazbatii. Or sa treaca... Sunt la 59 de grade latitudine nordica si am in fata un exemplu viu al rezultatului tenacitatii omului de a rezista naturii, iubind natura.
Ce are special Suedia? Evident, suedezii! ce-si iubesc tara si capitala cum n-am vazut s-o faca nici un popor. Culorile nationale, galben si albastru, iti rasar in fata in cele mai cautate locuri. Sarbatorile se petrec numai acasa. Fiecare dintre traditiile transmise din generatie in generatie este pastrata cu sfintenie. Trecutul este o resursa pe care suedezii, impatimiti ai tehnicii moderne, o conserva, asa cum altii o fac cu petrolul. Din noiembrie pana in aprilie, cei ce au un loc de munca, traiesc doar pe intuneric. Lumina e doar in perioada pranzului. Suedezii au gasit o modalitate sa reziste. Citesc mai mult decat alte popoare, exporta de cativa zeci de ani management de cea mai buna calitate in toata lumea, si fac multi copii (mai ales ca statul sprijina material acest proces, ce ne place tuturor)...
Daca mergeti cumva la Stockholm, in fata muzeului Nobel veti gasi o mica terasa. Cereti un pahar de vin rosu, de-al casei (adica spaniol), ascultati clopotele bisericii, priviti fetele senine ale oamenilor ce va inconjoara. Treptat, starea de bine va va coplesi. O parte din ea pastrati-o pentru acasa. Vom avea atata nevoie de ea, in lunile ce vor urma!
O carte ce trebuie citita: “Intamplari din arhipelag” de August Strindberg (eu am editia din “Biblioteca pentru toti”- de prin anii ’60).
