'Work-life balance' sau despre echilibrul intre munca si viata

Muncim pentru a trai sau traim pentru a munci? Daca ne uitam la tendintele actuale de la locul de munca, raspunsul pare sa incline mai mult catre a doua varianta, anume cea mai proasta.

www.ghenea.ro

Si aceasta deteriorare a echilibrului intre munca si viata pare sa fie o problema nu numai in tari ca SUA (unde problema a aparut cu mult timp in urma si chiar a fost identificata si catalogata cu peste 25 ani in urma, aparand in acest interval de timp chiar si obisnuitele programe de training “cum sa iti imbunatatesti echilibrul intre munca si viata in 5 pasi” sau in 6 sau in 10), dar si in “noua Europa” (imi permit sa preiau aici formularea folosita tot de SUA pentru prima oara cu privire la tarile din Estul Europei care au trecut la capitalism in anii ’90, desi ea este contestata de “vechea Europa”). Cat despre aceasta din urma (vechea Europa), problema echilibrului intre munca si viata a fost probabil rezolvata in mare masura de guvernarile socialiste care s-au succedat in majoritatea tarilor dezvoltate din Vestul Europei in ultimele cateva zeci de ani: saptamana de lucru este la un record minim ca numar de ore in majoritatea acestor tari, cu un minim in Franta, unde in curand weekendul ar putea incepe de joi :-)

In plus, numarul de zile de concediu este si el in crestere in aceste tari, in timp ce alte perioade de pauza sunt si ele in crestere (concedii de maternitate, studii, etc.). Cu siguranta, si in vestul Europei exista business competitiv, ceea ce genereaza mult stress, dar numai pentru angajatii din sectorul privat (iata un motiv important pentru care peste doua treimi din francezi, spre exemplu, apreciaza locurile de munca din sistemul bugetar de stat “preferate”: pune aceeasi intrebare unui roman si vezi ce raspunde!) si evident mult mai mult pentru pozitii de conducere, decat pentru cele de executie.

Cum ar intra Romania in aceasta analiza a echilibrului dintre munca si viata? In primul rand, ar trebui spus ca, pe langa cadrul legislativ (respectiv legislatia muncii) si cultura corporatista dintr-o tara sau alta, fiecare individ are in realitate posibilitatea sa isi gestioneze, macar intr-o proportie de 80%, echilibrul personal intre munca si viata. Asa ca inainte de a da vina pe legislatia muncii, sau pe angajatori, sau pe o cultura corporatista care ridica in slavi etica muncii, rezultatele profesionale, generand un spirit competitiv extrem de puternic (si prin inductie, reduce poate in mod nejustificat valorile familiei si in general acele valori personale care sunt in afara activitatii profesionale), fiecare dintre noi trebuie sa ne stabilim in primul rand niste obiective din acest punct de vedere, al “work-life balance”.

Citeste si:

Si dupa aceea, lucrurile devin ceva mai simple, pentru ca in functie de alegerea facuta (mai mult spre munca, mai mult spre viata, sau o incercare de a le reconcilia pe cele doua), vom sti ce tip de activitate profesionala este mai potrivita pentru fiecare dintre noi. Evident, la mijloc mai sunt si banii (pe care in general ii castigi la munca si ii cheltuiesti in timpul liber sau sustinandu-ti familia). Toate studiile au reliefat insa foarte clar faptul ca nu exista o legatura directa intre venituri si fericire, cu alte cuvinte, daca scopul balansarii vietii personale cu munca este atingerea acestui prag al fericirii, nu ar trebui sa ne fie teama, deoarece mai putini bani (care ar putea rezulta dintr-un echilibru care inclina mai mult spre viata personala decat spre munca) nu inseamna sanse reduse de a fi fericit.

Un studiu realizat recent in SUA reliefa ca americanii muncesc in medie peste 47 ore pe saptamana, fara a lua in calcul timpul de tranzit la si de la locul de munca. Cred ca in Romania, ne-ar fi si frica sa facem acest studiu (ma refer aici la sectorul privat, desigur), deoarece s-ar putea sa ii depasim lejer pe americani. Daca mai punem la socoteala si faptul ca dureaza din ce in ce mai mult sa ajungi la birou si sa te intorci de acolo (traficul din ce in ce mai aglomerat, locurile de munca din ce in ce mai departe de centru, ba chiar de multe ori in afara orasului, din motive financiare), probabil ca avem sanse mari sa fim campioni europeni ai timpului total petrecut la sau in legatura cu locul de munca.

Sunt inca prea multe companii care au un program de lucru extins, chiar si in zilele de weekend (ceea ce, in afara de situatiile “cu foc continuu” in care ar trebui in opinia mea acordate compensatii de timp liber angajatilor, este o mare eroare). Dar acest “program prelungit generalizat” in Romania, din pacate, nu genereaza o performanta asemanatoara din punct de vedere al productivitatii. Oare ce se intampla? Cred ca uneori incercam sa ne ocupam la birou de problemele de acasa si invers, ceea ce este contraproductiv si ar trebui, pe cat posibil, evitat.

In plus, se merge de multe ori pe ideea ca “daca tot stam de dimineata pana seara la munca, de ce sa mai si muncim”? Iar aici, cel putin pentru cei care au si ambitii profesionale, nu se lasa doar “dusi de val” cu privire la un program de munca extensiv, se impune un management personal al timpului mult mai bun, sunt convins (stiu de fapt din proprie experienta) ca in general, “taind putin colturile”, poti face in patru ore ceea ce poti face in opt ore, cu conditia sa nu lucrezi chiar “la saiba” unde productivitatea nu poate fi mult imbunatatita. Am citit recent de fapt o carte (evident bestseller) cu titlul “saptamana de lucru de 2 ore”, in fapt o exagerare a beneficiilor de timp pe care o abordare pragmatica ti le poate aduce, fara sa iti afecteze randamentul sau rezultatele la birou, ba chiar dimpotriva.

Pentru a aborda problema si dintr-un alt punct de vedere, un echilibru intre munca si viata este in anumite situatii foarte greu de obtinut: femeile au in particular un mare dezavantaj din acest punct de vedere, pentru ca daca vor o familie si copii, pentru ele aceasta decizie este una transanta si care, cel putin pe termen scurt, pune in mod clar prioritatea in plan personal si familial, lasand activitatea profesionala pe planul second. Insa, cu conditia sa fie o decizie asumata, echilibrul necesar se poate reface, mai ales cu intelegerea angajatorilor (care, din ce in ce mai mult, par dispusi sa ajute in asemenea situatii, separat de obligatiile legale pe care e foarte bine ca le au) dar, in primul rand, cu intelegerea familiei…


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.