Cu siguranta, nu suntem un popor care sa stie sa calatoreasca. O dovada simpla este data de faptul ca, in aceasta parte a Europei, noi (si albanezii) suntem cele mai vechi popoare, cu alte cuvinte, suntem cei care au stat cel mai mult "pe la ei pe-acasa" (in jur fiind numai popoare care s-au format ca urmare a migratiilor din secolele VI - X sau chiar mai tarziu). Ce e drept, albanezii au fost chiar mai sedentari decat noi, considerand ca au preferat sa isi schimbe religia, mai curand decat sa plece de acasa.
La noi, la romani, calatoria nu a fost niciodata de placere sau din proprie initiativa, ci a fost mai tot timpul fortata de imprejurari: transhumanta, fuga in padure pentru a ne ascunde din calea navalitorilor, calatoriile domnitorilor romani la Istanbul la inalta poarta sau drumul lui Horea la Vienna, la imparat. Si in aceste conditii, mi se pare cu atat mai ciudat ca putinii romani care au calatorit cu alte motivatii decat cele descrise aici si care sunt toate "calatorii de supravietuire", nu au primit o apreciere mai mare din partea natiunii. Spataru Milescu sau Emil Racovita ar fi in aceasta categorie aparte de exploratori romani pentru care calatoria era mai mult decat o necesitate, decat ideea de a ajunge "de la A la B".
Putini stiu ca, in secolul XVII, Milescu a fost primul explorator care a identificat, cartografiat si descris numeroase zone din Asia Centrala, in drumul sau catre Beijing (ce e drept, ca ambasador al Tarului Rusiei la curtea imparatului Chinei). Doua sute de ani mai tarziu, Emil Racovita (intamplare sau nu, tot un moldovean, nascut la Iasi) era primul biolog din lume care a cules mostre de animale si plante din Antarctica, de dincolo de Cercul Polar de Sud. Sa nu il uitam din aceasta enumerare si pe Badea Cartan, care a mers pana la Roma pe jos. Ce e drept, daca ar fi incercat azi aceeasi calatorie, probabil ca era rapid expulzat de italienii isterizati pe motive de "securitate nationala", mai ales ca tinuta lui Cartan era foarte asemanatoare cu a dacilor de pe Columna lui Traian, si prin urmare ar fi fost considerat periculos. Lasand gluma la o parte, e o realitate aceasta lipsa de interes si de chemare a romanilor pentru calatorii. Stiu acest lucru chiar si din proprie experienta, pentru ca mi-a fost foarte greu sa conving prieteni sau amici sa calatoreasca in diverse locuri indepartate cu mine.
Ma fascineaza de exemplu ideea unei calatorii in jurul lumii dar nu am gasit alti romani interesati de asa ceva, desi ar putea fi pentru multi o aventura extraordinara. Motivele difera, de la lipsa de bani la lipsa de timp si de la teama de necunoscut pana la "frumusetile patriei". Despre frumusetile patriei, fara sa exagerez in niciun fel, sunt tari si locuri mult mai frumoase decat la noi, si ar trebui sa acceptam cu totii acest lucru, ca nu detinem un monopol asupra unei "guri de rai". Dimpotriva, mai ales cu activitatea industriala nechibzuita din perioada comunista, multe zone din Romania sunt aproape iremediabil pierdute ca frumuseti naturale.
In plus, cei care imi arunca in fata "frumusetile patriei" sunt de multe ori oameni care nici macar nu au calatorit prea mult prin tara, pentru a vedea aceste frumuseti. Cu siguranta, matricea noastra geografica si culturala si-a pus amprenta asupra obiceiurilor sedentare ale poporului nostru. Cu certitudine, inchiderea granitelor Romaniei in timpul celor 50 ani de comunism a afectat obiceiurile de calatorie ale romanilor. Iar apoi, dupa Revolutie, e adevarat ca granitele s-au deschis greu si treptat. Calatoream deja destul de mult la mijlocul anilor `90 si imi amintesc de acele situatii umilitoare cand aveam nevoie de viza pentru a merge mai oriunde in Europa, sau aiurea in lume. Dar acele timpuri sunt acum, din fericire, de mult apuse.
Putem calatori acum oriunde, oricand, chiar fara pasaport mai peste tot in Europa. Si totusi, nu o facem. Evident, vor fi multi care vor spune ca lipsurile materiale din Romania (de azi si dintotdeauna) nu sunt un stimulent pentru calatorii, deoarece iti trebuie bani pentru a calatori. Nu cred ca e intru totul adevarat. Cu siguranta, daca vrei sa calatoresti "in style", e nevoie de multi bani. Dar exista intotdeauna si variante de buget redus, exista low-cost! Sa nu uitam ca nomazii sunt in general saraci, si totusi calatoria este viata lor. Cum bine spuneau Iris "drumul vesnic ne e rostul, treaca zile, treaca ani, asta este trenul nostrum: trenul celor fara bani". Si atunci, ce ne lipseste? Cred ca, la fel ca si in alte domenii, turismul international nu a fost deloc bine promovat in Romania.
E dezolant sa vezi ca destinatii exotice minunate, de prin Oceanul Indian sau Pacific sau alte locuri minunate, ajung sa reprezinte in Romania, prin intermediul presei, spatii "mondene" unde merg in excursie cine stie ce starleta sau semi-vedeta TV sau altfel de persoane publice dubioase de la noi, care povestesc la intoarcere cu gura plina cate zeci de mii de euro a costat excursia (de obicei, cifrele sunt dublate sau triplate, pentru a arata "potenta" financiara a demoazelei sau a amantului "platitor"). Si atunci, intr-adevar te poate apuca un pic de lehamite sa mai mergi si tu in Seychelles, Tahiti, Hawaii sau Bali. Sau in orice caz, daca inca mai ai chef de calatorie, entuziasmul piere cand auzi acele sume cu multe zerouri pe care x sau y se lauda ca le-au platit pentru o excursie intr-una dintre acele destinatii.
Desi, din experienta, stiu ca sumele nu sunt niciodata atat de mari. Sau in orice caz, nu sunt mari atat timp cat nu incluzi in buget si tot shopping-ul facut de familie la destinatie (shopping care poate fi deseori mult mai costisitor decat calatoria in sine).
Oricum, lasand la o parte aspectele mercantile, dupa mine dragostea de calatorii ramane o forma simpla si clara a dragostei de viata, iata probabil ceea ce ne lipseste pentru a iubi mai mult calatoriile ...
