Mitocania nu tine de numarul anilor de scoala, de cate zerouri are contul din banca, si nici de asezarea geografica a stelajului in care isi duce existenta individul cu atitudini generatoare ale acestui apelativ (subiectul acestui acestui articol s-a nascut pe feribotul care ma purta din Corsica pe continent, aducandu-mi aminte, acut, ca trec prin leaganul latinitatii in drumul meu spre casa).
Mitocania este “cultivata” in cei 7 ani de-acasa, parintii transmitand copiilor lor dispretul pentru ceilalti; dispretul pentru regulile convietuirii civilizate, dispretul pentru competitia loiala, din care toata lumea castiga.
Modelele ne marcheaza existenta inca din primii ani de viata si le purtam in noi, ca niste faruri care ne ghideaza, la vremuri de furtuna, catre adaposturi mai mult sau mai putin sigure.
Modelele etapelor de formare creeaza in noi o plasa care, in timp, nu mai permite penetrarea unor catalizatori purtatori de mesaje de normalitate. Mitocania este iarba rea ce inunda gazonul cand ochiul stapanului a obosit sa mai vegheze sau cand nu se mai poarta gazon. Din ce se hraneste aceasta boala, care tinde sa devina epidemie, in aceste perioade tulburi ce definesc tranzitia de la lumea metaforelor la cea a nucleelor izolate de informatie nuda? Din egoism si lipsa de imaginatie, mai ales.
Personajele despre care va vorbesc nu au imaginatia si generozitatea necesare perceperii identitatii celuilalt, a nevoilor si drepturilor sale si, ceea ce este cel mai rau, exista doar prin terti, mitocani ca si ei, la care se raporteaza, bineinteles, in masura in care pozitia acestora din urma poate promite ajutorul necesar propulsarii mitocanului in devenire spre statusul dorit.
Cum il identifici? Acolo unde nu exista reguli si institutii care sa permita accesul controlat la un serviciu egal pentru toti cei care au platit, mitocanul ia in stapanire tot, inclusiv ceea ce, in mod normal, ti s-ar cuveni tie, omului cu bun simt. Mitocanul sta pe trei scaune, in loc de unul, in tren sau pe vapor; calca linia continua la bariera sau la stop blocand contrasensul, doar pentru a castiga cateva minute pana la destinatie; iti ocupa locul de parcare; blocheaza un drum public cu banda continua; scoate un fum gros de gratare, acolo unde tu cauti placerea comunitatii cu natura; la petreceri cu bufet suedez isi umple farfuria cu o cantitate dubla decat cea pe care o poate ingurgita; ii critica aspru si superior pe cei pe care tocmai i-a imbratisat cu o secunda in urma; urla si injura atunci cand ar trebui sa-si ceara scuze pentru ca l-ai prins cu mata’n sac. Mitocanul nu se simte bine decat intre cei asemenea lui, eventual mai vechi in ale calcarii in picioare a celorlalti.
Mitocanii se balacesc in propozitii simple, actiunea acestora fiind reprezentata doar prin verbul a avea (ceva material, masurabil in valoare de piata cu multe zerouri, generatoare de bariere de posesie ce izoleaza gasca din care face parte).
Ceilalti, adica majoritatea, reprezinta multimea complementara, neinteresanta, inregistrata doar in masura in care il impiedica pe mitocan sa ajunga la destinatie, unde se afla distractia, localuri faimoase cu bauturi proaste si neobisnuit de scumpe (pe masura inculturii consumatorilor exploatata inteligent de antreprenorii de tip nou). Bautura trebuie consumata, neaparat, in compania unor nume din pagina mondena, de regula, singura lectura a mitocanului.
“Buna ziua” si “la revedere” sunt texte pentru slugile pe care viseaza sa le mustruluiasca intr-o zi. “Pardon” nu e de bon ton… Bunele maniere, rafinate de-a lungul timpului de generatii orientate spre optimizarea traiului in comun, dau bine doar pe raftul din biblioteca minimala garnisita cu titluri propuse in interviurile “inteligente” ale modelelor de conjunctura.
Diferenta dintre prost si mitocan este ca, cel din urma, te calca in picioare cu buna stiinta, cateodata chiar cu votul tau. Pentru a starpi mitocania, nu este suficient s-o ignoram, trebuie sa actionam, sa luam atitudine, sa fim uniti, atata vreme cat cei care n-am fost atinsi de acest cancer mai suntem, inca, o majoritate. Mai suntem?...
Trebuie sa invatam ca lasitatea duce doar la amanarea dezastrului. Care ar trebui sa fie traducerea termenului anglo-saxon “togetherness” in limba romana?
Cartea saptamanii : “Un erou al timpului nostru” de Mihail Lermontov – Editura “Montero”. Scrisa demult dar foarte actuala…
