In cuprinsul studiului anterior, aratam ca, pe piata imobiliara, aplicarea teoriei impreviziunii devine nu numai un argument juridic, dar si o necesitate. Ca argument juridic, impreviziunea explica o situatie aparent in afara unei anume reglementari, iar ca necesitate, impreviziunea permite reasezarea unui contract in contextul economic si financiar actual.
Acest din urma aspect este deosebit de important, din perspectiva efectului final al notiunii de „reasezare a contractului”. Ce inseamna practic aceasta „reasezare” si cum s-ar putea realiza, cata vreme un contract, valabil incheiat de partile semnatare, produce efectele avute in vedere de acestea la momentul incheierii lui? Prealabil, facem precizarea ca nu avem in vedere acele contracte in care elementul alea joaca un rol important, cum ar fi contractul de asigurare, contractul de renta viagera, contractul de joc sau prinsoare, etc. Vorbim de contracte in care, din chiar momentul incheierii acestora, se stabileste care sunt obligatiile partilor contractante, sub aspectul obiectului acestor obligatii si a eventualei scadente a fiecarei obligatii.
In acest context, explicarea modului de aplicare a teoriei impreviziunii si, implicit, a efectelor acesteia trebuie sa porneasca de la insasi esenta notiunii de impreviziune. Cata vreme impreviziunea presupune o schimbare a imprejurarilor de natura economica, astfel cum acestea erau la momentul incheierii actului juridic, schimbare produsa independent de vointa partilor, de natura a face executarea obligatiei uneia dintre parti atat de dificila, incat acest efect depaseste tot ceea ce partile puteau sa prevada la momentul incheierii actului juridic, reasezarea actului juridic va avea in vedere reconsiderarea obligatiilor partilor in contextul noilor conditii economice.
Iar reconsiderarea obligatiilor partilor priveste cu prioritate acea obligatie a carei executare a devenit excesiv de oneroasa. Concret, aceasta reconsiderare se va realiza prin gasirea celui mai eficient mijloc de executare a obligatiei respective, fie, de exemplu, prelungirea scadentei obligatiei respective, fie suspendarea executarii acesteia pana la epuizarea evenimentului care a generat schimbarea conditiilor economice si ruperea echilibrului contractual, etc.
Printre efectele aplicarii teoriei impreviziunii se numara suspendarea contractului, prorogarea acestuia, negocierea contractului de catre parti, reasezarea acestuia avand loc ca urmare a intelegerii partilor, dupa cum aceasta poate fi urmarea interventiei instantei de judecata, la solicitarea uneia dintre parti, rezolutiunea sau rezilierea contractului.
Ca o precizare prealabila, majoritatea efectelor teoriei impreviziunii au in vedere necesitatea pastrarii contractului, iar nu desfiintarea acestuia. Principiul salvgardarii contractului se intemeieaza pe ideea ca aceasta este vointa partilor contractante, respectiv ca actul juridic incheiat sa produca totusi, cu anumite ajustari, efectele avute in vedere de partile acestuia la momentul incheierii lui.
Altfel spus, desfiintarea contractului este privita drept efectul extrem al aplicarii impreviziunii. Existenta in sine a teoriei impreviziunii denota tendinta de a se evita aceasta desfiintare a contractului pentru impreviziune, dupa cum efectele acestei teorii care tind catre reasezarea contractului denota preocuparea pentru salvarea acestuia.
Cu toate acestea, vointa partilor contractante va fi cea care va impune solutia ce va fi adoptata in cauza. Daca partile doresc mentinerea contractului si sunt de acord ca obligatiile reciproce sa fie reasezate, astfel incat efectele contractului sa se produca, atunci partile vor negocia modalitatile concrete ale unei asemenea solutii.
In masura in care obligatia uneia dintre parti a devenit excesiv de oneroasa pentru aceasta, cealalta parte poate fi de acord cu prelungirea termenului initial de executare a acestei obligatii, in masura in care la noul termen obligatia va fi executata. In acelasi timp, cealalta parte care deja si-a executat sau se declara gata sa execute propriile obligatii poate solicita o reducere corespunzatoare a prestatiei proprii sau o amanare corelativa a executarii acesteia, corespunzator prelungirii termenului de executare a obligatiei celeilalte parti.
In principiu, partile pot reaseza contractul conform acordului lor de vointa. In plus, contractul poate fi suspendat, pe perioada cat executarea uneia dintre obligatii a devenit excesiv de oneroasa. Astfel cum se poate observa, masura suspendarii are in vedere, in realitate, suspendarea obligatiilor principale ale partilor, respectiv a celei care a devenit excesiv de oneroasa in privinta executarii si a celei corelative ale celeilalte parti.
In mod concret, necesitatea reasezarii contractului intervine la un moment la care executarea unei obligatii principale a devenit excesiv de oneroasa. Altfel spus, interventia cauzei care determina schimbarea conditiilor economice afecteaza o obligatie principala, de natura a rasturna echilibrul contractual.
Rezulta ca partile vor decide implementarea unei asemenea solutii, respectiv suspendarea contractului, atunci cand este previzibil sau se poate anticipa durata in timp a evenimentului care a determinat schimbarea conditiilor economice avute in vedere la momentul incheierii contractului. In contextul crizei economice si financiare actuale, partile pot imagina un mecanism de suspendare a contractului pentru o anumita perioada determinata, urmand ca la acea perioada partile sa decida fie mentinerea efectului suspendarii, fie reluarea contractului.
Cu masura suspendarii contractului se aseamana si prorogarea acestuia. Diferenta dintre aceste doua masuri rezida in aceea ca, in cazul prorogarii, contractul este „inghetat” integral la momentul aplicarii acestei masuri, urmand ca toate efectele lui sa fie reluate dupa disparitia imprejurarii care a generat dificultatea de executare a uneia dintre obligatii.
Este util a mentiona ca, inclusiv in varianta aplicarii masurii prorogarii contractului, partile pot decide sa se reintalneasca dupa o anumita perioada si sa analizeze inclusiv oportunitatea reasezarii economice a acestuia. Cu alte cuvinte, masura prorogarii nu este incompatibila cu readaptarea economiei contractului, cele doua masuri chiar pot coexista.
Dupa cum se poate observa, efectele aplicarii impreviziunii expuse anterior se bazeaza pe vointa comuna a partilor contractante. Se poate insa ca partile sa nu doreasca acelasi lucru, astfel incat nu mai exista o vointa comuna, concordanta. Una dintre parti poate sa doreasca suspendarea sau prorogarea contractului, cu consecinta adaptarii modalitatii si a posibilitatii de executare a propriei obligatii, iar cealalta parte sa insiste chiar cu privire la executarea anticipata a obligatiei celeilalte parti.
Intr-o atare situatie, exista, pe de o parte, posibilitatea ca partile sa se intalneasca si, in urma negocierii dintre ele, sa fie adoptata o masura care nu numai ca tinde la mentinerea contractului dar asigura si satisfacerea intereselor ambelor parti. In urma negocierii, partile ar putea sa identifice noi puncte de interes in ceea ce priveste aplicarea uneia sau a alteia dintre masuri, dupa cum ar putea avea loc chiar si renuntari reciproce din partea ambelor parti la anumite pretentii, astfel incat contractul, cel putin in privinta executarii obligatiilor principale, sa poata fi reasezat.
Nu mai putin, exista si posibilitatea ca partile sa nu ajunga la un acord cu privire la aplicarea uneia sau alteia dintre masuri. Intr-o astfel de situatie, partea interesata poate sesiza instanta de judecata cu privire la aplicarea masurii pe care o apreciaza ca fiind corespunzatoare intereselor sale.
In aceasta situatie, instanta este cea care va analiza economia contractului si va stabili daca masura solicitata de reclamant este cea care se va aplica. Instanta de judecata poate fi chemata sa intervina inclusiv in ceea ce priveste revizuirea prestatiilor reciproce, pentru restabilirea echilibrului contractual, ceea ce inseamna ca urmare a interventiei instantei de judecata poate fi aplicata oricare dintre masurile prezentate anterior.
Nu mai putin, instanta de judecata poate fi chemata sa se pronunte inclusiv cu privire la desfiintarea contractului. Daca vointa partilor nu concorda in ceea ce priveste modalitatea concreta de reasezare a contractului, desfiintarea acestuia poate fi solicitata de catre una dintre parti instantei de judecata.
Indiferent de modalitatea practica de aplicare a impreviziunii, de esenta acesteia ramane caracterul de masura de exceptie prin care se poate reaseza economic un contract, al carui echilibru a fost afectat de schimbarea conditiilor avute in vedere de parti la momentul incheierii sale.
Acest din urma aspect este deosebit de important, din perspectiva efectului final al notiunii de „reasezare a contractului”. Ce inseamna practic aceasta „reasezare” si cum s-ar putea realiza, cata vreme un contract, valabil incheiat de partile semnatare, produce efectele avute in vedere de acestea la momentul incheierii lui? Prealabil, facem precizarea ca nu avem in vedere acele contracte in care elementul alea joaca un rol important, cum ar fi contractul de asigurare, contractul de renta viagera, contractul de joc sau prinsoare, etc. Vorbim de contracte in care, din chiar momentul incheierii acestora, se stabileste care sunt obligatiile partilor contractante, sub aspectul obiectului acestor obligatii si a eventualei scadente a fiecarei obligatii.
In acest context, explicarea modului de aplicare a teoriei impreviziunii si, implicit, a efectelor acesteia trebuie sa porneasca de la insasi esenta notiunii de impreviziune. Cata vreme impreviziunea presupune o schimbare a imprejurarilor de natura economica, astfel cum acestea erau la momentul incheierii actului juridic, schimbare produsa independent de vointa partilor, de natura a face executarea obligatiei uneia dintre parti atat de dificila, incat acest efect depaseste tot ceea ce partile puteau sa prevada la momentul incheierii actului juridic, reasezarea actului juridic va avea in vedere reconsiderarea obligatiilor partilor in contextul noilor conditii economice.
Iar reconsiderarea obligatiilor partilor priveste cu prioritate acea obligatie a carei executare a devenit excesiv de oneroasa. Concret, aceasta reconsiderare se va realiza prin gasirea celui mai eficient mijloc de executare a obligatiei respective, fie, de exemplu, prelungirea scadentei obligatiei respective, fie suspendarea executarii acesteia pana la epuizarea evenimentului care a generat schimbarea conditiilor economice si ruperea echilibrului contractual, etc.
Printre efectele aplicarii teoriei impreviziunii se numara suspendarea contractului, prorogarea acestuia, negocierea contractului de catre parti, reasezarea acestuia avand loc ca urmare a intelegerii partilor, dupa cum aceasta poate fi urmarea interventiei instantei de judecata, la solicitarea uneia dintre parti, rezolutiunea sau rezilierea contractului.
Ca o precizare prealabila, majoritatea efectelor teoriei impreviziunii au in vedere necesitatea pastrarii contractului, iar nu desfiintarea acestuia. Principiul salvgardarii contractului se intemeieaza pe ideea ca aceasta este vointa partilor contractante, respectiv ca actul juridic incheiat sa produca totusi, cu anumite ajustari, efectele avute in vedere de partile acestuia la momentul incheierii lui.
Altfel spus, desfiintarea contractului este privita drept efectul extrem al aplicarii impreviziunii. Existenta in sine a teoriei impreviziunii denota tendinta de a se evita aceasta desfiintare a contractului pentru impreviziune, dupa cum efectele acestei teorii care tind catre reasezarea contractului denota preocuparea pentru salvarea acestuia.
Cu toate acestea, vointa partilor contractante va fi cea care va impune solutia ce va fi adoptata in cauza. Daca partile doresc mentinerea contractului si sunt de acord ca obligatiile reciproce sa fie reasezate, astfel incat efectele contractului sa se produca, atunci partile vor negocia modalitatile concrete ale unei asemenea solutii.
In masura in care obligatia uneia dintre parti a devenit excesiv de oneroasa pentru aceasta, cealalta parte poate fi de acord cu prelungirea termenului initial de executare a acestei obligatii, in masura in care la noul termen obligatia va fi executata. In acelasi timp, cealalta parte care deja si-a executat sau se declara gata sa execute propriile obligatii poate solicita o reducere corespunzatoare a prestatiei proprii sau o amanare corelativa a executarii acesteia, corespunzator prelungirii termenului de executare a obligatiei celeilalte parti.
In principiu, partile pot reaseza contractul conform acordului lor de vointa. In plus, contractul poate fi suspendat, pe perioada cat executarea uneia dintre obligatii a devenit excesiv de oneroasa. Astfel cum se poate observa, masura suspendarii are in vedere, in realitate, suspendarea obligatiilor principale ale partilor, respectiv a celei care a devenit excesiv de oneroasa in privinta executarii si a celei corelative ale celeilalte parti.
In mod concret, necesitatea reasezarii contractului intervine la un moment la care executarea unei obligatii principale a devenit excesiv de oneroasa. Altfel spus, interventia cauzei care determina schimbarea conditiilor economice afecteaza o obligatie principala, de natura a rasturna echilibrul contractual.
Rezulta ca partile vor decide implementarea unei asemenea solutii, respectiv suspendarea contractului, atunci cand este previzibil sau se poate anticipa durata in timp a evenimentului care a determinat schimbarea conditiilor economice avute in vedere la momentul incheierii contractului. In contextul crizei economice si financiare actuale, partile pot imagina un mecanism de suspendare a contractului pentru o anumita perioada determinata, urmand ca la acea perioada partile sa decida fie mentinerea efectului suspendarii, fie reluarea contractului.
Cu masura suspendarii contractului se aseamana si prorogarea acestuia. Diferenta dintre aceste doua masuri rezida in aceea ca, in cazul prorogarii, contractul este „inghetat” integral la momentul aplicarii acestei masuri, urmand ca toate efectele lui sa fie reluate dupa disparitia imprejurarii care a generat dificultatea de executare a uneia dintre obligatii.
Este util a mentiona ca, inclusiv in varianta aplicarii masurii prorogarii contractului, partile pot decide sa se reintalneasca dupa o anumita perioada si sa analizeze inclusiv oportunitatea reasezarii economice a acestuia. Cu alte cuvinte, masura prorogarii nu este incompatibila cu readaptarea economiei contractului, cele doua masuri chiar pot coexista.
Dupa cum se poate observa, efectele aplicarii impreviziunii expuse anterior se bazeaza pe vointa comuna a partilor contractante. Se poate insa ca partile sa nu doreasca acelasi lucru, astfel incat nu mai exista o vointa comuna, concordanta. Una dintre parti poate sa doreasca suspendarea sau prorogarea contractului, cu consecinta adaptarii modalitatii si a posibilitatii de executare a propriei obligatii, iar cealalta parte sa insiste chiar cu privire la executarea anticipata a obligatiei celeilalte parti.
Intr-o atare situatie, exista, pe de o parte, posibilitatea ca partile sa se intalneasca si, in urma negocierii dintre ele, sa fie adoptata o masura care nu numai ca tinde la mentinerea contractului dar asigura si satisfacerea intereselor ambelor parti. In urma negocierii, partile ar putea sa identifice noi puncte de interes in ceea ce priveste aplicarea uneia sau a alteia dintre masuri, dupa cum ar putea avea loc chiar si renuntari reciproce din partea ambelor parti la anumite pretentii, astfel incat contractul, cel putin in privinta executarii obligatiilor principale, sa poata fi reasezat.
Nu mai putin, exista si posibilitatea ca partile sa nu ajunga la un acord cu privire la aplicarea uneia sau alteia dintre masuri. Intr-o astfel de situatie, partea interesata poate sesiza instanta de judecata cu privire la aplicarea masurii pe care o apreciaza ca fiind corespunzatoare intereselor sale.
In aceasta situatie, instanta este cea care va analiza economia contractului si va stabili daca masura solicitata de reclamant este cea care se va aplica. Instanta de judecata poate fi chemata sa intervina inclusiv in ceea ce priveste revizuirea prestatiilor reciproce, pentru restabilirea echilibrului contractual, ceea ce inseamna ca urmare a interventiei instantei de judecata poate fi aplicata oricare dintre masurile prezentate anterior.
Nu mai putin, instanta de judecata poate fi chemata sa se pronunte inclusiv cu privire la desfiintarea contractului. Daca vointa partilor nu concorda in ceea ce priveste modalitatea concreta de reasezare a contractului, desfiintarea acestuia poate fi solicitata de catre una dintre parti instantei de judecata.
Indiferent de modalitatea practica de aplicare a impreviziunii, de esenta acesteia ramane caracterul de masura de exceptie prin care se poate reaseza economic un contract, al carui echilibru a fost afectat de schimbarea conditiilor avute in vedere de parti la momentul incheierii sale.
