Romania vs Bulgaria in 2010

Dupa o stagnare economica in anul 2009, decidentii bulgari lanseaza o previziune de -2% contractie a PIB-ului in anul 2010. Criticii cei mai virulenti considera perspectivele economice din bugetul de curand adoptat in Parlamentul bulgar ca fiind mult prea pesimiste. Acuzatorii se tem de unele tentative ale statului de a ascunde veniturile potentiale din buget pentru a fi mai usor fraudabile.

Pe de alta parte, comparativ cu Romania, cifrele lor releva o prudenta bugetara accentuata. Anul 2008 a fost incheiat cu un excedent bugetar, protejand mult mai bine bulgarii de efectele crizei economice internationale. Nu insa si personalul bugetar care a fost rapid diminuat ca numar, cu 15% in anul 2009, ca principala masura anticriza. De altfel, structura administratiei publice locale bulgare era mult mai supla decat cea romaneasca. Vecinilor nostri le sunt suficienti un prefect, un subprefect si maximum 20 de angajati la nivel judetean. Ei nu au nevoie de consilii judetene si de suprapoluari inutile cu personal.

La nivelul taxelor si impozitelor, Bulgaria a pastrat neschimbate cota unica de 10% pentru persoanele fizice si juridice si TVA de 20% pentru anul 2010. Au crescut, in schimb, accizele pentru jocurile de noroc de la 10% in 2009 la 15% in 2010, dar a scazut cu 2% contributia patronatelor pentru fondul de pensii. Pentru primul pilon obligatoriu de pensii se platesc contributii de 22,5%, din care angajatului ii revin 9,8% si 12,7% angajatorului/patronul. In ceea ce priveste contributiile la asigurarile de sanatate de 8%: 3,2% revin angajatului si 4,8% angajatorului.

TVA diferentiat se aplica sectorului de turism, de 7%, dar exclusiv pentru pachetele turistice. Facilitatea fiscala a fost acordata acum vreo cinci ani, dar numai dupa ce acest sector si-a probat rolul de motor al cresterii economice. Nu invers! Pentru primele noua luni ale anului curent, chiar si datele pentru turismul bulgaresc sunt surprinzator de bune: numarul tursitilor s-a pastrat neschimbat, iar veniturile au crescut cu 1,3% fata de aceeasi perioada a anului 2008.

Din perspectiva cheltuielilor publice, cele mai mari cresteri in anul 2010 regasim la capitolul protectie si asigurari sociale (15% din PIB), cu 2% din PIB, pe fondul unui somaj ridicat (estimat la 11,4% pentru anul urmator), dar si al ajutoarelor acordate pentru familiile tinere, a familiilor numeroase, pentru indemnizatiile de somaj sau pentru programele de recalificare a fortei de munca. Totodata, cresc semnificativ alocarile publice pentru cofinantarea proiectelor de mediu sustinute prin programele structurale si de coeziune (gropi ecologice de gunoi, statii de epurare a apei etc.), urmate de cele de transport si de educatie. Alocarile publice pentru sanatate au ramas neschimbate.

I. Datele macroeconomice care stau la baza elaborarii bugetului Bulgariei pe 2010 (previziuni)

1. Cresterea economica: – 2% din PIB
2. Inflatie: 2,2%
3. Somaj: 11,4%
4. Investitii straine directe: 10% din PIB
5. Deficit de cont curent: 1.32 miliarde EURO (8% din PIB)
6. Salariul minim pe economie – 120 EUR (neschimbat)

II. Venituri
1. Total – 8,76 miliarde EURO (41,6 % din PIB)
2. Cota unica pe venituri – persoane fizice – 10% (neschimbata)
3. Cota unica – persoane juridice – 10% (neschimbata)
4. TVA – 20% (neschimbata)
5. Accize jocuri de noroc: 15% (fata de 10% in 2009)
6. Contributia patronatelor la fondul de pensii: - 2% fata de 2009

III. Cheltuieli
1. Total – 9,15 miliarde EURO
2. Prioritati:
Protectia/asigurare sociala – 15.1% din PIB (+2.1% din PIB)
Educatie – 4,2% din PIB (+0.1% din PIB)
Transport – 3,1% din PIB (+0.1% din PIB)
Mediu – 1,6% din PIB (+0.3% din PIB)
Sanatate – 4,2% din PIB (neschimbat)

Deficit bugetar: 0,7% din PIB


Setari Cookie-uri