Dosarul Soacrei

Interactiunea mea pasagera cu teatrul din strada in ultima vreme n-a facut decat sa ma indemne sa recitesc cateva carti despre marketing-ul modern, teoria manipularii si, bineinteles, partenerul de drum din ultimii ani, “nemuritorul Machiavelli”. Daca vrei sa-ti scoti adversarii de pe piata si esti lipsit de imaginatie, dar ai resurse, vinzi in pierdere pana ii scoti de pe piata si, apoi, ridici pretul (exista o mare companie pentru care in anumite tari s-au creat legi ca sa o impiedice sa distruga orice competitie locala, incepe cu T si n-are nume de imparat roman). La noi, insa, daca vrei ca o reglementare sa nu functioneze, construiesti norme de aplicare pe care sa nu le inteleaga nimeni. Vertebratele inteligente ajung in Rai.

Nevertebratele inteligente ajung unde vor ele. Dupa cum merg lucrurile, o sa cam avem probleme cu contributiile romanesti la multiculturalitatea Raiului. in spatiul lui, precis se va vorbi romaneste cu accente de desert (nu de altceva, dar cu incalzirea globala desertizarea este un proces anuntat si noi nu facem decat sa ne pregatim intens pentru impact, macar invatand limbajul minimal al supravieturii individuale).

Ma intereseaza continutul unui contract platit din bani publici (orice serviciu public) si mi se pune in fata un dosar de gazeta de santaj. Am un prieten care este mare iubitor de femei focoase care, din cand in cand, intra in corzi pentru ca subapreciaza inteligenta nevestei. Ce credeti ca face cand e prins cu iluzia in cap? Pe vremuri ii cumpara un cadou. Astazi, dupa douazeci de ani, ii scoate “dosarul soacrei”. Punct ochit punct lovit. Scandalul se poarta pe o tema care n-are legatura cu prezentul si, mai ales, nu duce nicaieri. De soacra nu poti scapa decat daca divortezi.(si nici atunci) Iar dupa 17 ani esti mult prea slab si dependent ca sa o iei de la capat.

Papagalul meu nu stie multe cuvinte, dar saptamana asta i-am lasat televizorul deschis. Alta ghicitoare: ce cuvant credeti ca pronunta impecabil ? incepe cu D si nu e nume propriu!

Am citit o carte despre marire si tradare, de-a lungul istoriei Frantei, scrisa de Benedetta Craveri- “Amante si Regine”, editura Curtea Veche, 2006. Drumul catre esafod al “ingerului” in comparatie cu cel al Mariei Antoaneta este un discurs despre diferenta, demnitate si onoare, pe de-o parte si putreziciunea mahalalelor de cealalta. O carte pentru barbati. Femeile au citit-o inainte de a se naste.

Setari Cookie-uri