Sperante din 'Micul Istanbul'

Printre numeroasele beneficii ale culturii de tip nou se numara si hiperactivitatea. Nu putem sa ne despartim de telefon. Vorbim pana cand avionul decoleaza, primul lucru pe care il facem la aterizare deschidem comunicatorul, precum brokerii, pentru care fiecare secunda inseamna milioane de $. Evadam in natura la sfarsitul saptamanii si, de cum ajungem la hotel, in casa de vacanta sau, in cel mai rau caz, intr-o poienita aglomerata de semeni, ne agitam sa facem un gratar, sa dam muzica la maxim.

Daca ne permit finantele, punem cap la cap vreo trei mese la un restaurant de fite si comandam mai mult decat putem ingurgita. Seara, daca nu avem prin preajma o discoteca cu mult fum si zgomot pe masura, esuam in fata televizorului continuand sa traim scenariile tertilor care ne agreseaza de-a lungul saptamanii; sambata butonam dupa drame, crime si multe impuscaturi (chiar si un film XXX nu strica la relatia cu natura feminina, bineinteles daca mai suntem treji).

In acest timp, soarele rasare si apune minunat, natura isi desavarseste ciclurile miraculoase, dincolo de meschinaria cu care noi incercam sa ne cosmetizam finalurile de cicluri saptamanale. (Dati o fuga prin padurea de la Baneasa intr-o duminica cu soare de octombrie si, daca nu o luati la fuga, va ia durerea de cap de la fumul de gratare si vaicareli de muzica de tip nou).

Dupa ce sommet-ul francofoniei a trecut peste Bucuresti (lung prilej de vorbe si de ipoteze, vorba lui Toparceanu), ne-am intors cu totii in micul Istanbul (de la 3 la 15 milioane de locuitori este chiar distanta de la mic la mare, iar daca masuram kilometrii de drumuri civilizate ale celor doua orase, minuscul are fi un adjectiv pe masura in comparatia pe care, va asigur, n-am facut-o cu rea vointa) ca, de Micul Paris, nici nu poate fi vorba.

Franta este mai mult decat o tara, este un spatiu in care detaliile construiesc starea de bine. Atentie, insa, dupa cum New York-ul nu este America (din nefericire), nici Parisul nu este Franta. Daca ai fost la Paris, nu inseamna neaparat ca ai inteles ceva despre Franta. Franta este spatiul in care fiecare secunda este un experiment unic al individului in relatia sa cu lumea care-l inconjoara. Confortul nu inseamna, ca in lumea anglo-saxona, eficienta si hiper-productivitate, dimpotriva, inseamna plonjare in detaliul estetic al naturii (bineinteles, in compania unui vin rose sec si rece, si a fructelor acompaniate de o branza cum numai cunoscatorii stiu sa aprecieze). Incepi sa iubesti Franta atunci cand te abati de la itinerariile aglomerate de turisti. In satele incremenite in timp, unde sambata se intalnesc prietenii la Hotel de la Poste, si fara ca zgomotul sa te agreseze, simti bucuria cu care isi traiesc viata, nu tocmai usoara, de lupta cu pamantul.

In perioada interbelica, Romania si-a marcat in istorie o perioada de glorie, iar asta si datorita importului de cultura franceza. Apartenenta la spatiul francofon nu este un moft. Este oportunitatea, pe care nu trebuie sa o ratam, de a invata cum poate o natiune sa-si conserve identitatea, daca are cu ce sa se mandreasca, in procesul masiv de globalizare din zilele noastre.

Daca nu v-am convins de ce m-am indragostit de Franta, va rog sa incercati sa cititi o poezie de Jacques Prevert, sa va bucurati de filmul “Un barbat si o femeie” al lui Lelouche si, in loc de un jurnal de stiri agresiv, sa-l ascultati pe Enrico Macias. Veti descoperi cum viata poate fi iubita virtual si femeia practic.

Francofonia poate salva casnicia!

Setari Cookie-uri