Este perioada cand bugetele pentru anul viitor incep sa prinda contur. Asta, bineinteles, daca nu vorbim de bugetul public unde, probabil, ultimele ordonante, cruciale pentru costuri, vor fi emise doar cu putin timp inainte de sfarsitul anului.
In general, consiliile deadministratie doresc o crestere a afacerii,macar la nivelul cresterii pietei de profil. Teoretic, o astfel de crestere reprezinta un efort moderat in economiile predictibile, de tip occidental. Pentru piata romaneasca insa, unde pretul este mult mai important decat calitatea (deoarece avem obisnuita de a trai pe termen scurt, fiabilitatea obiectelor care ne inconjoara reprezinta un procent foarte mic din procesul de decizie pentru achizionarea produselor)competitia este pe segmentul pret, packaging, marketing (de tip zgomot si glume fara perdea). Si, datorita lipsei informatiilor minimale accesibile, altminteri, oriunde in lume (avem un narav greu de modificat, de a ascunde, in spatele cifrelor sau procentelor, incapacitatea de a analiza si a prognoza) te poti trezi, in orice moment, ca reactia pietei iese din tipare, fara o logica anume. Daca cresterea afacerii este un imperativ,ca in povestea lui Alice din Tara minunilor (cea care trebuia sa alerge ca sa poata sta pe loc), atunci cand vine vorba de “leverage” in profit,refuzul de a gasi solutii in modelul economic pentru anul care urmeaza este echivalent cu acceptarea esecului in management.
Asadar, trebuie sa crestem vanzarea ramanand foarte competitivi in pret, pentru ca “market share-ul“ este un indicator la care baietii in costume de culoare inchisa de la bursele lumii ridica sprancenele intrebator. Trebuie sa fim mai profitabili, deci costurile trebuie taiate, pe ici pe colo.
Preturile serviciilor si ale fortei de munca din Romania in anii care vin se vor alinia, treptat, la preturile europene, mult mai repede totusi, fata de crestereaproductivitatii angajatului roman.
Si, atunci, unde taiem? Taiem la training, taiem in zona human resources, acolo unde criteriile de evaluare sunt greu de cuantificat in cifre! Este politica cea mai paguboasa pentru dezvoltarea pe termen lung in orice companie, indiferent de dimensiuni. De ce? Daca un server cedeaza atunci cand ai cea mai mare nevoie de date, daca o lege stramba iti da peste cap toate planurile intr-un trimestru crucial pentru rezultatele care te-ar putea propulsa in cariera, atunci cand esti cu spatele la zid, singura solutie iti poate veni de la oamenii cu care lucrezi, cei stiuti si cei nestiuti. Daca investesti in fiecare secunda in libertatea lor de gandire (nu in cafele si sali de fitness), daca prin ceea ce faci le demonstrezi, in fiecare clipa, ca iti pasa de ei, atunci ai toate sansele sa devii number one atunci cand nimeni nu iti da nici o sansa, iar baietii in costume dau “hopeless” din umeri neintelegand de unde vin banii (insa foarte bucurosi sa-i inregistreze, constiincios, intre paranteze).
Ca sa castigi razboaie, ai nevoie de armata iar, pe timp de pace, razboaiele reci sunt mult mai pustiitoare decat cele cu morti anuntate.
“Those who can win a war well can rarely make a good peace and those who could make a good peace would never have won the war.“ Winston Churchill
In general, consiliile deadministratie doresc o crestere a afacerii,macar la nivelul cresterii pietei de profil. Teoretic, o astfel de crestere reprezinta un efort moderat in economiile predictibile, de tip occidental. Pentru piata romaneasca insa, unde pretul este mult mai important decat calitatea (deoarece avem obisnuita de a trai pe termen scurt, fiabilitatea obiectelor care ne inconjoara reprezinta un procent foarte mic din procesul de decizie pentru achizionarea produselor)competitia este pe segmentul pret, packaging, marketing (de tip zgomot si glume fara perdea). Si, datorita lipsei informatiilor minimale accesibile, altminteri, oriunde in lume (avem un narav greu de modificat, de a ascunde, in spatele cifrelor sau procentelor, incapacitatea de a analiza si a prognoza) te poti trezi, in orice moment, ca reactia pietei iese din tipare, fara o logica anume. Daca cresterea afacerii este un imperativ,ca in povestea lui Alice din Tara minunilor (cea care trebuia sa alerge ca sa poata sta pe loc), atunci cand vine vorba de “leverage” in profit,refuzul de a gasi solutii in modelul economic pentru anul care urmeaza este echivalent cu acceptarea esecului in management.
Asadar, trebuie sa crestem vanzarea ramanand foarte competitivi in pret, pentru ca “market share-ul“ este un indicator la care baietii in costume de culoare inchisa de la bursele lumii ridica sprancenele intrebator. Trebuie sa fim mai profitabili, deci costurile trebuie taiate, pe ici pe colo.
Preturile serviciilor si ale fortei de munca din Romania in anii care vin se vor alinia, treptat, la preturile europene, mult mai repede totusi, fata de crestereaproductivitatii angajatului roman.
Si, atunci, unde taiem? Taiem la training, taiem in zona human resources, acolo unde criteriile de evaluare sunt greu de cuantificat in cifre! Este politica cea mai paguboasa pentru dezvoltarea pe termen lung in orice companie, indiferent de dimensiuni. De ce? Daca un server cedeaza atunci cand ai cea mai mare nevoie de date, daca o lege stramba iti da peste cap toate planurile intr-un trimestru crucial pentru rezultatele care te-ar putea propulsa in cariera, atunci cand esti cu spatele la zid, singura solutie iti poate veni de la oamenii cu care lucrezi, cei stiuti si cei nestiuti. Daca investesti in fiecare secunda in libertatea lor de gandire (nu in cafele si sali de fitness), daca prin ceea ce faci le demonstrezi, in fiecare clipa, ca iti pasa de ei, atunci ai toate sansele sa devii number one atunci cand nimeni nu iti da nici o sansa, iar baietii in costume dau “hopeless” din umeri neintelegand de unde vin banii (insa foarte bucurosi sa-i inregistreze, constiincios, intre paranteze).
Ca sa castigi razboaie, ai nevoie de armata iar, pe timp de pace, razboaiele reci sunt mult mai pustiitoare decat cele cu morti anuntate.
“Those who can win a war well can rarely make a good peace and those who could make a good peace would never have won the war.“ Winston Churchill
