Masochismul trendy

Au inceput sarbatorile de iarna. Ca intotdeauna, cu ziua nationala. Si, pentru a sublinia, pentru a nu stiu cata oara, inclinatiile noastre masochiste catre scarpinatul zgaibelor ce ne marcheaza perpetua adolescenta in care ne balacim, bantuiti de spaimele maturizarii, toate talk show-urile au sfarsit prin a ne reaminti motivele pentru care trebuie sa ne tupilam rusinati pe usa din dos a Europei. ”Nu e bine, nici frumos, ca sa bagi omul prin dos. Eu, de cand ma stiu in viata, l-am bagat numai prin fata“ - scria Pastorel Teodoreanu dupa iesirea de la “mititica”, obligat de colegii de brasla sa se furiseze pe intrarea de serviciu a unei institutii de neo-cultura.

Nu e bine sa ne introducem in Europa accesand de buna voie intrarea de serviciu chiar daca, politic corect, usa din dos marcheaza egalitatea de sansa si nediscriminarea, din perspectiva pensionarilor cu state vechi. O fac altii pentru noi, si foarte inteligent. Da, avem un trafic infernal in marile aglomerari urbane, dar la fel se intampla si la Amsterdam, dimineata, cand pierzi avionul daca nu pleci cu 3 ore inainte de acasa. Da, WC –urile noastre publice sunt expresia democratiei intelese ca “après mois le deluge” dar, daca vi se pare un produs marca “fabricat in Romania”, va rog sa incercati o vizita de urgenta in acelasi loc unde regii merg singuri, pe aeroportul Milano-Malpensa din Italia si veti constata ca putem fi acuzati fara drept la replica de utilizare ilegala de brand.

Daca vi se pare ca sunteti abuzati, doar in Romania, de lipsa de viziune sau profesionalism a autoritatilor locale in implementarea (cuvant la moda de cand cu globalizarea) si cheltuirea fondurilor publice, incercati sa intrati pe faimosul boulevard La Canebiere, la Marsilia sau Place Masena, la Nisa. Veti descoperi ca, iarasi, Romania a facut doar copy-paste, nu s-au produs inca arestarile de la Nisa, in rest, dezastrul e la fel de evident. In acelasi timp, Olanda inseamna Targul de arta moderna si contemporana de la Haga, este patria lui Van Gogh si Rembrandt si, mai ales, tara cea mai toleranta in fata slabiciunilor omenesti.

Din excursiile la Milano ma incapatanez sa-mi reamintesc starea de bine in fata ultimei lucrari a lui Michelangelo, “Pietà Rondanini”, din galeria de arta a castelului Sforza, iar cand spun Marsilia, vreau sa-mi amintesc de pacea rugaciunii in cripta unde odihnesc osemintele sfantului Cassian, originar din Dobogea, alaturi de cele ale sfantului Victor. Cand spun Nisa, spun Negresco(u), muncitorul cu tava care a creat, prin munca si inteligenta, unul dintre simbolurile orasului. Cand spun Bucuresti, ma gandesc la relaxarea simtita in timpul ultimului concert de la Ateneul construit cu banii bunicilor celor numiti, de tinerii imberbi de astazi, "impostori", imi amintesc gustul ceaiului baut la libraria de la Carturesti, si nu mi se pare ca traiesc in vreo periferie europeana.

Romania si detaliile ei exista, in masura in care, fiecare dintre noi, acceptam sa le reflectam. Continuand sa refuzam sa reflectam catre restul lumii acele crampeie de lumina care ne definesc ca submultime a culturii universale, vom descoperi, intr-o zi, ca suntem prizonierii unui taram al nimanui, usor de maturat de orice tornada iscata din senin de vreo criza energetica, daca malaxorul global al mass media are nevoie de pioni de sacrificat pentru protectia pieselor de rezistenta.

Daca n-a mai ramas nimic de respectat in Romania, pentru tinerele elite intelectuale pe care aceasta le-a creat, inseamna ca ceea ce comunismul n-a reusit sa faca in 50 de ani, a reusit "democratia" ultimilor 17 ani!


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.