Cat e de usor sa faci afaceri in Romania

In ciuda a trei imbunatatiri ale mediului de reglementare luate in considerare de World Bank si IFC in clasarea Romaniei in raportul Doing Business 2014, ce analizeaza reglementarile din 189 de tari in privinta usurintei de a desfasura afaceri in mediul privat, Romania a pierdut un loc, situandu-se pe pozitia 73 in acest an, fata de 72 anul trecut.

In 2013 ne aflam pe locul 72, cu doar doua schimbari pozitive insa, intre timp, majoritatea tarilor au inceput sa-si imbunateasca mediul de reglementare si sa inteleaga ca firmele mici si mijlocii reprezinta atat un motor de crestere economica care ar putea ajuta economiile sa isi revina cat si un motor in crearea de locuri de munca. Ceea ce genereaza, implicit, si cresterea competitivitatii la nivel global in atragerea de investitii straine.

Un mediu de reglementare neprietenos inseamna pentru antreprenori mai mult timp si mai multi bani pierduti in crearea si cresterea unui business. Pe de alta parte, un mediu eficient de reglementare va creste sansele pentru antreprenori sa isi dezvolte afacerea si sa creeze locuri de munca, ceea ce inseamna pentru angajati protectie sociala si venituri stabile.

Daca la nivel general Romania s-a clasat pe locul 73, pe anumite arii de analiza avute in vedere World Bank si IFC, Romania s-a clasat fie mai bine fie spre finalul clasamentului. De exemplu, la inceperea unei afaceri Romania se afla pe locul 60 din 189 de tari, cu 6 locuri mai sus decat anul trecut. In Romania este nevoie de 8,5 zile si de indeplinirea a 5 proceduri pentru deschiderea unei afaceri. Prin comparatie, la nivel global este nevoie in medie de 25 de zile si de indeplinirea a 7 proceduri. La extreme, in Noua Zeelanda este nevoie de doar o jumatate de zi si de o procedura, iar in tari ca Suriname e nevoie ca un antreprenor sa astepte 208 zile pentru inregistrarea unei afaceri.

Citeste si:

Romania a punctat pozitiv in 2012-2013, conform DoingBusiness.org, si la punerea in aplicare (enforcing) a contractelor, facilitand aplicarea prin adoptarea unui nou cod de procedura civila. De asemenea, in Romania a devenit mai facila plata taxelor, prin reducerea frecventei platilor acestora de la trimestrial la semestrial.

In ceea ce priveste costurile si usurinta de a plati taxe, Romania ocupa locul 134 din cele 189 de tari analizate, locul 136 la obtinerea autorizatiilor de constructie si 174 la conectarea la reteaua de electricitate.

In interpretarea datelor raportului DoingBusiness.org trebuie avut in vedere faptul ca s-a luat in considerare mediul de reglementare pentru afacerile mici si mijlocii care opereaza in cel mai mare oras din fiecare tara, la 1 iunie 2013.


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.