In sarabanda datului cu parerea, mai mult sau mai putin documentata - neaparat insa, incarcata de primarul emotional specific adolescentei economice – legata, evident, de trecutul peste pragul EUROPEI (nu-mi este clar cine este mirele, dar asta are o importanta prea mica din moment ce avem certificatul de casatorie si inelul pe mana stanga), am identificat un mesaj foarte derutant care a aparut la inceput de an. In majoritatea ziarelor se vorbea ca in Romania salariile vor creste cu cel putin doi digiti procentuali datorita deschiderii pietei muncii spre Europa.
Se anunta o penurie in materie de manageri. Si, pe principiul cerere mare - oferta mica, preturile pentru achizitionarea fortei de munca se asteapta sa creasca cu pana la 50% in cazul pozitiilor de middle si top management. Nu cred ca povestea din zona imobiliara o sa se repete in zona productiei sau a serviciilor.
Daca pot sa fiu de acord cu acest punct de vedere in cazul muncitorilor calificati (si seriosi, mai ales) din constructii, al specialistilor din domeniul IT (cati au mai apucat sa beneficieze de calitatea educatiei), atunci cand vine vorba de productie, sectorul financiar, servicii, comert, marketing, PR sau vanzari, orice crestere a veniturilor este un deziderat ce nu are legatura cu integrarea. Nu trebuie sa ne imaginam ca doar noi exportam forta de munca. Occidentul are, dupa cum stim, facultati cotate mult mai bine decat oricare din facultatile noastre si, totusi, somajul in randul tinerilor atinge cote alarmante. Nu trebuie decat sa ne amintim miscarile din Franta din primavara anului trecut, atunci cand guvernul a incercat introducerea unor politici restrictive la prima angajare. Am inceput sa primesc deja CV-uri din occident. In programele universitare de acolo exista un spatiu generos dedicat pregatirii pentru integrare pe piata muncii.
Tinerii din vest stiu ca primul loc de munca reprezinta o noua etapa de invatare, iar invatarea costa bani. Am fost competitivi pana acum, doar prin costul scazut al fortei de munca. Daca dorim salarii europene trebuie sa intelegem ca este necesar sa producem si profituri europene. Salariul este un cost. Nu este suficient sa cerem un pret mare pentru acelasi lucru pe care ieri l-am facut pentru mult mai putin. Daca costul cu forta de munca creste, nu trebuie sa fie afectat profitul. In consecinta, veniturile ar trebui sa creasca proportional. Pe o piata deschisa competitiei, unde jucatorii se inmultesc, pentru ca veniturile sa creasca, este necesar sa se imbunatateasca productivitatea.
Produsele si serviciile mai bune, care stimuleaza alegerea consumatorului, sunt create de oameni mai buni. Nu este suficient sa fim mai putini pentru a fi mai buni. Investitorii cauta profit. Daca nu-l gasesc la noi, se muta in alta parte. Spatiul oportunitatilor este deosebit de generos odata cu deplasarea spre est. Companiile romanesti nu au resursele financiare pentru a investi in forta de munca inainte de a obtine ajustari ale profitului brut, iar companiile multinationale, care au aceste resurse, sunt presate, la randul lor, de asteptarile actionarilor in privinta cresterii valorii actiunilor, consecinta directa a cresterii productivitatii.
Daca vreunul dintre noi crede ca de maine va castiga mai bine fara sa produca mai mult, doar pentru ca de la 1 ianuarie foloseste buletinul in loc de pasaport, si ca punga angajatorilor poate fi fortata de cei ramasi acasa, tocmai astazi, cand presiunea cresterii leului fata de moneda europeana produce canibalizari de costuri clasice in balantele jucatorilor de pe piata romanesca, ne vom confrunta in scurt timp cu deziluziile eroinelor de romane lacrimogene. Daca, pana acum, am avut alternative, alimentate de lupta pentru putere politica, din acest moment suntem in lumea reala. Cei buni o vor duce mai bine, iar cei slabi vor fi ejectati de centrifuga pietei libere non-virtuale.
Deoarece normele de aplicare ale noului cod fiscal au mai mult de 200 de pagini, va propun o lectura mai scurta, dar foarte utila: “Despre farmecul lucrurilor plictisitoare” de Alain de Botton - editura Humanitas. De ce…”vietile tuturor salariatilor sa fie marcate incontinuu de nesiguranta...”- pag. 63.
