Metafora - mijloc de productie

Asta seara, dupa o lipsa semnificativa de acasa, am avut surpriza sa-mi aud fiul recitand poezia “Lacul”, de Eminescu. Luand in consideratie faptul ca, pana in acest moment al existentei sale, n-a fost interesat de nici un vers (poezia fiind perceputa ca fiind exprimarea slabiciunilor femeiesti, dorite in particular, dar repudiate oficial), recitarea sacadata, dar corecta, a traducerii in limba engleza a acestei poezii m-a condus imediat la intrebarea logica: “De ce te-ai apucat de memorat versuri?” –“Caut exemplificarea metaforelor”. “De ce n-ai ales “La steaua”?” ”E mai tehnica”. Simplu pentru el. Este prea directa exemplificarea conceptului de viteza a luminii. Metafora trebuie neaparat sa fie precum o ghicitoare, ambalajul trebuie sa fie mai dens. Sa nu va imaginati ca explicatiile lui au fost chiar atat de clare, elevate si concise.

Am facut aici un rezumat al investigatiilor ce au durat foarte mult, deoarece fiul meu este un produs tipic al butonului si al propozitiilor simple de tipul “Mama are mobil. Tata are telecomanda”. Este paradoxal cat de bogata in retete simple, de bucurie primara este lumea acestor adolescenti, necontaminati de drogul intrebarilor, ascunse subtil intre randurile maestrilor cuvantului. In timp ce eu i-am citit un fragment din Blaga (Lucian si nu MI), am primit o portie de versuri din Emily Dickinson si o mostra de Shakespeare, din care n-am inteles nimic. Am avut curajul sa-mi recunosc lipsa de apetit pentru respectivul tip de cocktail, dar recunosc ca am invatat din acest schimb de versuri mult mai mult despre copilul meu si generatia careia ii apartine, decat din toate cartile de specialitate pentru parinti comozi.

Am invatat sa-l respect, pentru ca am inceput sa apuc de firul logic care-i determina reactiile in toate tipurile de interactiuni. Ceea ce este si mai important pentru mine, ca reprezentant al unei firme ce livreaza produse life-style, este acceptarea inteleapta a potecilor alternative spre aceleasi placeri care m-au facut sa vibrez acum 30 de ani. Noi granite, un univers mai larg. Castigam cu totii. Parinti! Jos prejudecatile, sus toleranta! (Sper sa ma tina pana dimineata!)

Nu exista frumos sau urat, nu exista adevarat sau fals. Tot ceea ce ne inconjoara este relativ. Majoritatea alege cadrul si legile in care indivizii interactioneaza. Orice contestare, fara suportul unui grup de presiune (cu resurse financiare, evident), este sortita esecului. Sustinerea a ceea ce spun este generata de continutul tabloidelor, al mesajelor publicitare, al celor electorale, de formularea “strategiilor” pseudo-politice. Ca sa coabitam trebuie sa ne mulam pe fantasmele celor pe care ii vrem, pe care ne dorim sa-i manipulam, soti, copii, electori, consumatori sau actionari. Nu e un compromis, este doar un exercitiu inteligent de supravietuire confortabila. Cine este de vina? Toti si fiecare!

Am citit, recent, o carte din care propun copierea unor pasaje care, puse intre paginile unor texte de legi plicticoase (gen cod fiscal), generatoare, normal, de somnolenta sau absenteism la vot, ar promova o emulatie ce ne-ar plasa in avangarda democratiilor responsabile. V-o recomand cu toata responsabilitatea. N-are nimic din metaforele din “Lacul”, dar are efectul unei infuzii de capital (pentru cuplurile in faza de dezintegrare, daca le citeste femeia) la care fantazeaza orice companie locala dupa ce citeste codul fiscal al integrarii. Nu-i de inteles, dar, sigur, e de aplicat!

Fantasmele erotice ale barbailor, Nancy Friday, editura Trei. (Nu se recomanda fanilor -membrilor- partidelor prafuite!)
Setari Cookie-uri