1 / 6

James Turnbull, BERD: Oamenii din piata de capital au fost fortati sa lucreze impreuna

Promovarea Romaniei, de catre FTSE Russell, pe lista scurta a tarilor ce vor fi monitorizate pentru obtinerea statutului de piata emergenta reprezinta un pas important in directia buna facut de piata de capital romaneasca, insa procesul de modernizare si reformare al pietei trebuie sa continue, a declarat, in cadrul conferintei The New Market, James Turnbull, senior manager capital markets development in cadrul BERD.


"Unul dintre lucrurile pe care mi le amintesc din 2011, este ca aici in Romania toata lumea obsinuia sa se certe (n.red. pe subiectul dezvoltarii pietei de capital) si daca erau trei romani intr-o camera, erau si cinci puncte de vedere diferite. Partea buna a acestui proces de reformare inceput in piata romaneasca este ca oamenii au fost fortati, in sfarsit, sa lucreze impreuna pentru a decide ce este necesar de facut pentru a fi atins obiectul de upgrade la statutul de piata emergenta. Exista o parte negativa a promovarii la statutul de piata emergenta? Nu, nu exista atat timp cat acest obiectiv nu este si ultimul obiectiv pe care BVB il are", a mai spus Turnbull.


Reprezentantul BERD subliniaza ca bursa romaneasca tebuie sa imbunatateasca semnificativ valoarea tranzactiilor inregistrate zilnic, in conditiile in care, fara o piata secundara, Romania nu poate deveni o piata emergenta in adevaratul sens al cuvantului.


“Initiativa eliminarii celor opt bariere din piata de capital romaneasca a fost un pas important in directia buna. Toata lumea se bucura acum ca Romania a fost inclusa pe lista-scurta (n.red. de catre FTSE). Sa nu ma intelegeti gresit, este o realizare majora, dar trebuie sa fie clar ca acesta este doar inceputul drumului pentru bursa locala si trebuie sa devina evident ca Romania si-a luat un angajament ferm privind continuarea procesului prin care sa devina o destinatie viabila pentru investitori”, a mentionat James Turnbull.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri