1 / 4

Planuri pentru un SAI si extindere teritoriala

Grigore Chis (foto) a fost numit director general al SSIF Broker in iunie 2009, la scurt timp dupa scandalul fraudei sucursalei din Deva, finalizat cu excluderea din piata de capital a conducatorilor anteriori. Princialul obiectiv pe care l-a avut in momentul preluarii fotoliului de director a fost stabilizarea companiei, atat de plan intern, cat si pe plan extern.

Cunoscut ca unul din cei mai puternici brokeri independenti si listat pe BVB, SSIF-ul de la Cluj a primit o lovitura imensa in imagine, dupa scandalul din 2009. O buna parte din clienti au migrat spre alte companii, iar pretul actiunilor a ajuns la minime istorice.

„Pe plan intern, am finalizat procesul de restructurare atat al activitatii, cat si al procedurilor. Pe plan extern stabilizarea a presupus recastigarea si mentinerea increderii clientilor si investitorilor in ceea ce inseamna SSIF Broker, o companie dinamica, corecta, eficienta, aflata in permanenta dezvoltare”, a declarat Chis.

Anul 2011 va incepe pentru Broker Cluj cu inceperea tranzactiilor pe Bursa din Viena. Insa cele mai importante planuri pentru anul viitor includ infiintarea unui SAI si extinderea retelei teritoriale.

„In 2011 ne dorim sa finalizam amplul proiect de schimbare a softului de gestiune a clientilor si de realizare a unei platforme de tranzactionare super-performante si usor de utilizat de catre clienti. De asemenea, avem in vedere administrarea activelor proprii si ale clientilor, prin infiintarea unei societati de administrare a investitiilor (SAI), dar si extinderea retelei teritoriale in conditii de profitabilitate”, a declarat Chis.

Directorul broker Cluj mizeaza pe cresterea lichiditatii in lunile urmatoare, in special datorita listarii Fondului Proprietatea, dar si pe un an verde entru emitentii de la BVB.

„Relansarea economica pe care o astept in 2011 va avea ca efect si relansarea pietei de capital. De aceea, sunt de parere ca 2011 va fi anul revigorarii pietei de capital si intrarii acesteia pe un trend pozitiv. Anul viitor ar trebui sa asistam la o maturizare a pietei de capital romanesti si a investitorilor activi pe aceasta piata. Cred ca in 2011 bursa autohtona se va alinia pietelor vestice, avand aceleasi reguli ca si aceste burse, care sa permita tranzactionarea prin conturi globale, vanzari in lipsa, imprumuturi in marja si listarea unor noi companii”, a completat Chis.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri