2 / 5

"Primul lucru la care ma gandesc dimineata sunt ratele la banca"

Desi vanzarea nu este o solutie, omul de afaceri Iulian Dascalu recunoaste ca ratele la banca sunt uneori o povara grea. “Cand ma trezesc dimineata, primul lucru la care ma gandesc sunt ratele celor patru mall-uri”, declara Dascalu.

Ieseanul detine o suprafata de 426.346 mp, desfasurata in centrele comerciale din Iasi, Cluj-Napoca, Timisoara si Suceava. La acestea se adauga proiectul Palas Iasi, cu 50.000 mp de spatii comerciale, 20.000 mp de birouri si 100 de apartamente, care va fi livrat in luna septembrie 2011. Pana in prezent, in Palas Iasi au fost investiti circa 150 milioane de euro.

Cu un portofoliu de 130.000 mp de birouri, in care lucreaza peste 10.000 de angajati, Liviu Tudor spune ca “este mai fericit” decat Iulian Dascalu, datorita tipului de chiriasi pe care ii are in cele doua parcuri de birouri.

“Am avut noroc ca am prins chiriasi buni si nu am facut-o pentru vanzare. Am ales companii multinationale, care au semnat contracte de inchiriere pentru o perioada de cel putin cinci ani. In cazul lui Dascalu, lucrurile stau altfel pentru ca el are mai multi chiriasi, unii mai mici, altii mai mari si este firesc sa se intrebe daca vor avea cu ce sa-si plateasca chiria”, explica Tudor.

In primavara anului viitor, Liviu Tudor spera sa inceapa constructia unei noi cladiri, amplasata tot in cartierul Militari. Proiectul va avea o suprafata de 15.000 mp si va fi partial finantat din fonduri europene, valoarea investitiei nefiind facuta publica. Omul de afaceri a refuzat sa dea mai multe detalii despre proiect. “Nu-mi place sa dau cifre estimative si nici sa vorbesc despre viitor pentru ca nu stiu ce va fi, iar eu sunt un om de cuvant: daca spun ceva, fac”, a afirmat Tudor.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri