Sediul companiei Teamnet iti da sentimentul unui micro-oras, la intrare vezi indicatoare care te indruma, o data intrat te poti delecta cat astepti cu opere de arta ale unor tineri artisti, in fata ai un sir tentant de canapele care se intind de-a lungul culoarelor, iar daca esti atent zaresti in stanga o sala de mese care ti se va parea surprinzator de cunoscuta, fiind o replica a unui restaurant din centrul istoric. O data ajuns in spatiile de lucru, observi ca si acolo angajatii se pot "teleporta" intr-o sufragerie confortabila, parca scoasa din revistele de amenajari interiore atunci cand simt nevoia unei pauze.

birou teamnet

Noul sediu central al Teamnet este situat in cladirea Green Gate, cel mai mare proiect de birouri livrat anul acesta in Bucuresti, unde ocupa 4 etaje din totalul de 11 niveluri ale cladirii. „Suntem in prezent cel mai mare chirias al Green Gate, cu o suprafata totala a birourilor Teamnet de 10.000 de metri patrati”, spun oficialii companiei. Dincolo de dimensiuni, sediul in care lucreaza peste 600 de angajati este un spatiu care se pune accentul pe colaborare si creativitate. Sediul Teamnet abunda in spatii de relaxare, are amenajat un spatiu amplu de joaca cu mese de biliard, fosball si ping pong si include bucatarii la fiecare etaj si terase.

S Group asteapta venituri de 5,5 mil. euro din Green Gate

S Group asteapta venituri de 5,5 mil. euro din Green Gate

sediu teamnet

Departamentele Teamnet sunt dispuse de-a lungul a 3 etaje (8-10), in timp ce etajul 7 este un spatiu public, destinat intregii organizatii, oferind un spatiu amplu de sali de meeting, training si relaxare. Zone de relaxare sunt insa incorporate si in open space-urile de la celelalte etaje.

„Dispunem de peste 50 de sali de meeting in noul sediu central. Cele mai multe dintre acestea se afla la etajul 7, insa fiecare departament dispune de sali de meeting dedicate. Aceste spatii au fost gandite pentru a facilita comunicarea atat intre echipe, cat si cu clientii si colaboratorii nostri”, au completat oficialii Teamnet. Statiile de lucru sunt preponderent situate in spatii open space. „Ne dorim sa incurajam colaborarea intre echipe, tocmai de aceea am pus acces pe spatiile open space”, au spus reprezentantii companiei.

sediu teamnet

Teamnet s-a mutat recent in birourile din GreenGate, pe care le-au inchiriat inca de la demararea constructiei cladirii, printr-o tranzactie intermediata de The Advisers/Knight Frank. Pana la mutarea in GreenGate compania avea birouri in Sema Parc, unde era si sediul central, dar si in zona de birouri din incinta Marriott si in zona Piata Victoriei. Prin mutarea in noua cladire de birouri, practic compania si-a consolidat operatiunile din Capitala.

sediu teamnet

In prezent, doar aproximativ 15% din echipa Teamnet va continua sa isi desfasoare activitatea in afara sediului din Green Gate. In acest moment, grupul mai are un birou in Bucuresti, la Piata Victoriei, 3 birouri in tara si alte 4 birouri in Belgia, Serbia, Turcia si Republica Moldova. „Planurile noastre de extindere vizeaza dezvoltarea de proiecte si in alte tari din regiune si deschiderea de birouri la nivel regional in alte 12 tari, printre care Polonia, Italia sau Bulgaria”, spun oficialii companiei.

Citeste si:

sediu teamnet

Care sunt avantajele noului sediu central? „Infrastructura moderna disponibila in Green Gate, eficienta energetica ridicata a cladirii si conceptul green, cu gradini suspendate, se inscriu in filozofia noastra de brand si conduc la dezvoltarea sustenabila a societatii si la transformarea acesteia prin tehnologie”, spun oficialii Teamnet. In ceea ce priveste dezavantajele noului sediu, reprezentantii Teamnet spun ca „nu am gasit pana acum niciunul. Green Gate nu doar ca ne acopera toate necesitatile din punct de vedere al spatiului si al designului, dar cladirea este pozitionata intr-o zona centrala, in apropiere de Palatul Parlamentului, ofera numeroase locuri de parcare pe nivelurile subterane, precum si facilitati pentru angajati”.

sediu teamnet

Lipsa unei guri de metrou in imediata apropiere a cladirii a fost suplinita de companie prin introducerea unor autobuze care fac curse intre Unirii si Green Gate pentru a-i transporta pe angajatii Teamnet.

birouri teamnet

Despre designul noului sediu, oficialii companiei spun ca in amenajare principalul lucru pe care l-au urmarit a fost „acela de a fi reprezentativ pentru ceea ce suntem si ceea ce facem. Astfel, fiecare element face parte din identitatea noastra sau face trimitere catre industriile in care activam”.
Astfel, spre exemplu, fiecarui etaj ii revine o zona geografica din teritoriul pe care compania il acopera prin serviciile oferite. Etajului 7 ii corespunde Romania. Bucataria poarta numele capitalei si reproduce un restaurant cunoscut din centrul vechi, in timp ce spatiile de intalnire sunt denumite pornind de la principalele resedinte de judet. Etajului 8 ii corespund Orientul Mijlociu, Asia si Nordul Africii, etajului 9 ii corespund tarile Balcanice si Republica Moldova, iar etajul 10 este reprezentativ pentru Uniunea Europeana.

birou teamnet

„Un alt exemplu este inglobarea de elemente reale din activitatea companiilor sau departmentelor. Sala de board este poate cea mai spectaculoasa, prin folosirea unor elemente reale, cum ar fi UAV-ul Hirrus, tavanul luminat cu cerul senin sau elementele ce compun tablourile laterale”, au mai spus oficialii Teamnet.

Grupul Teamnet include Teamnet International - integrare IT&C, Teamnet Daedalus - furnizor de tehnologie medicala, un joint venture cu compania Daedalus din Italia, Teamnet Engineering - furnizor de solutii de automatizare a sistemelor de management al deseurilor, a apelor uzate - si Teamnet Ymens - furnizor de solutii cloud. Teamnet International, parte din grupul Teamnet, este una dintre cele mai dinamice companii de tehnologie din regiune conform topului anul al Deloitte.

Fotografii de Mircea Dragos.