Ghid in trecutul acestei case ne-a fost Tudor Jitianu, mostenitorul imobilului, cel care a continuat traditia de luptatori a familiei Jitianu si care a reusit sa recupereze cladirea construita in 1915 de strabunicul sau generalul Gheorghe Jitianu.

Casa Jitianu

Istoria proprietatii incepe in 1911 cand familia Jitianu a cumparat terenul. La aceea data strada era o fundatura (Fundatura Crepusculului) si bulevardul nu exista, acesta fiind trasat abia dupa cativa ani. In 1915 Gheorghe Jitianu, strabunicul proprietarului actual, a ridicat cladirea in care ne plimbam astazi. Gheorghe Jitianu, militar de profesie, a luptat in Primul Razboi Mondial. “La aceea data Gheorghe Jitianu era maior si s-a ocupat de achizitionarea tunurilor nemtesti Krupp. Este interesant ca functionau principiile capitaliste si in aceea perioada, noi cumparam tunuri de la nemti”, povesteste Tudor Jitianu care ne spune ca o parte din ceea ce ne povesteste are la baza documente, in timp ce alte istorisiri sunt transmise in familie.

Gheorghe Jitianu a ajuns maior in 1913 si general de brigada in 1923. Generalul a trecut in rezerva la finalul lui 1935. El a luptat in Primul Razboi Mondial si a participat la campania din 1916 unde a comandat gruparea de artilerie grea din zona Zimnicea. Casa ridicata de Gheorghe Jitianu a fost ca multe alte proprietati nationalizata de comunisti si dupa un lung proces de retrocedare, care s-a intins pe 14 ani, familia a reusit intr-un final sa o recupereze. Familia Jitianu locuia deja la o alta adresa in momentul nationalizarii, potrivit unui act generalul Gheorghe Jitianu si Maria Jitianu, casnica, s-au mutat din casa de pe Dinicu Golescu la o alta adresa.

Citeste si:

Nationalizarea casei construite de sotul sau nu a lasat-o insa rece pe Maria Jitianu, asa ca in 1957 a scris un memoriu Consiliului de Ministri prin care isi cerea curajoasa casa inapoi. Memoriul sau nu a avut rezultat, insa dupa zeci de ani un alt memoriu al unui Jitianu va reusi sa aduca definitiv casa in posesia familiei.

“Casa a fost recuperata dupa 14 ani de procese cu Romsilva. Dupa ce am castigat definitiv procesul cu Romsilva, ne-au dat din nou in judecata ca sa isi recupereze casa. Atunci am scris un memoriu Ministerului Agriculturii si ulterior s-a renuntat la actiune. Stabunica mea Maria Jitianu a trimis in 1957 un memoriu Consiliului de Ministri prin care isi cerea casa inapoi. Asta se intampla intr-o perioada in care toti se ascundeau, taceau, iar ea a avut curajul sa le scrie si sa isi ceara casa inapoi. M-a impresionat si indarjit acel memoriu al strabunicii si dupa ce l-am gasit eram dispus sa merg pana in panzele albe pentru a recupera aceasta casa”, ne povesteste Tudor Jitianu. Memoriul sau catre Ministerul Agriculturii a functionat insa si a reusit astfel sa incheie o epopee veche de zeci de ani si sa aduca cladirea din nou in mainele familiei.

Dupa recuperarea imobilului a inceput o alta etapa in istoria vechii case de pe Dinicu Golescu. Tudor Jitianu restaurand imobilul si in acelasi timp realizand modificari importante ale cladirii. Una dintre ele este transformarea podului intr-o mansarda si inaltarea coamei casei cu circa jumatate de metru pentru a mai putea sa adauge un nou nivel locuintei. Transformarea a fost insa una delicata cu vechiul imobil, iar atentia acordata detaliilor este uimitoare, lucrandu-se artizanal pentru unele elemente adaugate, cum ar fi clantele, pentru care a fost contractat un atelier de forja din Tibanesti. In prezent, cladirea cu 350 mp utili este scoasa integral la inchiriere, prin intermediul Esop Consulting.