ING Bank Romania a reusit sa atraga in aproape un an circa 1.500 de clienti pe serviciul de plata cu telefonul mobil prin tehnologia NFC. Produsul bancii olandeze, denumit ING Pay, ofera posibilitatea clientilor sa faca plati de mica valoare cu telefonul mobil de tip smartphone. Penetrarea tehnologiei NFC este insa limitata de numarul redus de terminale contactless existente in piata.

De ce nu a prins inca tehnologia in Romania? Este o combinatie de factori, spune Cristian Lia (foto), manager Cards Administration in cadrul ING Bank Romania, printre care se numara insuficienta terminalelor de plata contactless, necesitatea de a achizitiona un telefon care are un pret peste medie, dar poate si comisionul de administrare perceput de banca, care este destul de ridicat, ca in cazul oricarei noi tehnologii.

"Cine si-a dorit cu adevarat produsul ING Pay, l-a putut achizitiona imediat dupa lansare, cand am avut si o promotie la comision. In continuare exista restrictia ca sunt prea putine locuri in care poate fi folosit. Spre deosebire de cardul clasic, care poate fi folosit si pentru retragere de la ATM si pentru plata la POS normal, telefonul cu NFC nu il poti folosi decat pentru plata la POS-uri contactless", explica Lia, care precizeaza ca un client nu gaseste sensul unui astfel de produs daca in drumul lui sau in zona unde isi face cumparaturile nu gaseste POS-uri contactless.

ING Pay a reusit sa atraga in aproape un an de la lansare 1.440 clienti, cei mai multi fiind utilizatori de telefoane Samsung. Comisionul de administrare pentru solutia NFC este de 95 lei/an

Cristian Lia: NFC este genul de produs care isi alege singur clientul.

In piata, numarul total de terminale contactless se apropie de 6.000, in contextul in care 6 banci emitatoare de carduri cu aceasta tehnologie se straduiesc sa creasca acest segment, de care beneficiaza in egala masura si cardurile contactless, nu doar telefoanele cu NFC. De altfel, ING Bank a facut un pas important in stimularea zonei de carduri contactless, dupa ce a inceput migrarea intregului portofoliu de carduri. In 2-3 ani, toate cardurile ING Bank vor fi contactless.

"Ne este foarte greu sa explicam clientilor care sunt avantajele folosirii acestui card, cand ei nu il pot folosi contactless, il pot folosi in doar cateva puncte sau doar in Bucuresti. Sunt alte tari care au avut o crestere mult mai abrupta pe zona de carduri contactless, cum este Polonia, dar modelul este diferit", a subliniat managerul ING.

In Romania, POS-urile sunt proprietatea bancii in majoritatea cazurilor, in timp ce in alte tari sunt proprietatea comerciantului si atunci in functie de planul de afaceri si bugetul acestuia trecerea la contactless a fost de multe ori mai facila.

Pe piata bancara romaneasca, marii emitatori de POS-uri traditionale ar suporta costuri foarte mari pentru a moderniza terminalele cu tehnologia contactless. Avand in vedere criza financiara si costurile ridicate, bancile nu au fost prea dornice sa instaleze prea multe terminale contactless, strategia adoptata de cele mai multe institutii de credit fiind una de reducere a costurilor cu orice pret.

"Lucrurile merg in directia buna, dar se intampla treptat, nu asa de abrupt ca in alte tari", a adaugat Cristian Lia, intrebat de un termen in care cardurile contactless vor fi utilizate la scara larga.

Din istoria tehnologiei NFC in Romania

ING Bank a cochetat prima data cu tehnologia NFC in 2008, cand a lansat un telefon Nokia, producatorul fiind la acea vreme singurul care oferea NFC pe celulare. "Atunci am facut un produs in colaborare cu Mastercard, un card Maestro NFC, ce avea capabilitate de top-up (putea fi incarcat de pe telefonul mobil). Noi l-am gandit din start ca un proiect, pe o durata de 6 luni, si am vrut sa testam piata din Romania. Am avut un portofoliu de 500 de clienti, targetati", isi aminteste managerul ING.

El a precizat ca solutia a fost in general bine primita, dar problema mare la acea vreme era faptul ca punctele de acceptare erau prea putine. La nivelul anului 2008, in Romania nu existau POS-uri contactless, singurele fiind cele instalate de ING in scopul testarii acestei tehnologii (circa 50 de POS-uri), la magazinele Inmedio, la Holywood Multiplex sau cofetaria Anapan.

Toti cei 500 de clienti au primit telefoanele si un training din partea ING, deci puteau fi considerati clienti educati, care stiau sa foloseasca tehnologia. Pe de alta parte, multi dintre angajatii unde existau POS-uri contactless nu erau la fel de deschisi la tehnologie si aici au aparut problemele.

Anul trecut, banca a lansat produsul ING Pay, bazat tot pe tehnologia NFC. Intre timp au aparut mai multe modele de telefoane mobile, de tip smartphone, care permit utilizarea acestei tehnologii si ceva mai multe POS-uri.

O solutie de plata NFC trebuie sa cumprinda doua elemente principale. Unul este modalitatea de transmitere a datelor, definita de standardul NFC, si in al doilea rand este mediul de stocare a informatiilor senzitive, adica informatiile de card. In prezent, sunt mai multe variante disponibile pe piata in ceea ce priveste locatia de stocare securizata (secure element). Ea poate fi pe micro-SD-ul telefonului, poate fi integrata in telefon intr-un cip sau poate fi pe cartela SIM a operatorului de telefonie mobila. De curand, Google a lansat odata cu versiunea Android 4.4.2 Kit Kat posibilitatea de stocare a datelor securizate si in Cloud, dar ea nu a inceput sa fie folosita pe piata locala.

Potrivit lui Cristian Lia, ING a ales varianta de micro-SD pentru a fi independenta de operatorul de telefonie mobila, astfel incat orice client, indiferent de retea, sa poata folosi solutia NFC. Banca s-a limitat insa la telefoanele Samsung din seria S si la cele iPhone.

Cardul micro-SD are atat antena care transmite informatiile catre terminal, cat si partea securizata de stocare unde se tin datele de pe card.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri