Autoritatile romane au mentionat, in sustinerea aplicarii platii defalcate a TVA, doar exemplele din Polonia, unde este optional, si Italia, unde se aplica doar in anumite domenii. Insa au “omis” sa aminiteasca si experienta Bulgariei, tara mult mai aproape de Romania, si nu numai din punct de vedere geografic. Consultantii fiscali de la Taxhouse au transmis wall-street.ro o analiza care reflecta foarte clar slabiciunile sistemului si esecul incontestabil intr-o economie cu probleme similare cu cea romaneasca.

“In anul anul 2003, cu 4 ani inainte de aderarea la Uniunea Europeana, Bulgaria a implementat un sistem de plata defalcata a TVA aprope identic cu cel care se vrea introdus in Romania. Chiar si motivatia introducerii a fost similara: reducerea evaziunii fiscale in domeniul TVA si cresterea gradului de colectare a TVA la bugetul statului”, sustin specialistii Taxhouse.

Insa, in Bugaria doar platile mai mari de 1.000 leva (BGN) trebuiau sa treaca obligatoriu prin contul de TVA, explica Cristian Radulescu, partener la Taxhouse. El crede ca este posibil ca autoritatile bulgare sa se fi gandit mai mult la impactul asupra IMM-urilor si la faptul ca marea evaziunea in materie de TVA nu se face cu sume derizorii.

Evaziunea fiscala a supravietuit, incasarile la buget au fost mult sub asteptari

De asmenea, si bulgarii au acordat o serie de beneficii pentru cei care deschideau un cont de TVA, dar mai consistente decat cele prevazute de Ordonanta 23/2017 (care instituie noul mecanism in Romania -n.r.). “De exemplu, dreptul la rambursarea TVA era garantat, iar perioada de rambursare a TVA era redusa, ceea ce nu este cazul pentru firmele romanesti care vor aplica noul sistem, si care vor trebui sa astepte rambursarile in continuare. In practica, acestea dureaza mult peste cele 45 de zile prevazute de legislatia actuala romaneasca”, mai spune consultantul citat.

Insa, asa cum a anticipat si mediul de afaceri din Romania, dezavantajele descoperite in timp de contribuabilii bulgari au fost de fapt legate de blocarea sumelor de bani in aceste conturi de TVA si impovararea administrativa ridicata, la care s-au adaugat costuri de finantare mult mai mari decat cele anticipate.

Rezultatele? In primul an de implementare nivelul icasarilor bugetare a crescut doar cu 0,52% in ceea ce priveste tranzactiile domestice.

Asadar, la cativa ani de la implementare, s-a constatat ca sistemul nu functioneaza, iar sumele colectate la buget nu au crescut astfel incat sa justifice mentinerea acestuia.

Potrivit unui studiu publicat in anul 2006, la 3 ani de la introducerea sistemului in Bulgaria (an in care s-a si renuntat la el), de catre Konstantin Pashev, doctor in Economie si Filozofie, de la Centrul pentru Studiul Democratiei, membru al Comisiei Europene, sistemul a esuat in primul rand in a elimina frauda organizata in domeniul TVA.

“Retelele comerciale in care erau incluse firme de tip fantoma au gasit metode alternative de a evita obligatiile de TVA, chiar si in cadrul noului sistem de plata prin conturile de TVA”, reiese din studiul citat.

Cum trebuie aplicat sistemul in Romania?

Asadar, spun specialistii Taxhouse, Romania incearca acum aplicarea aceluiasi mecanism care nu a dat roade in Bulgaria. De ce ar functiona la noi? Ce ar trebui facut pentru a vedea daca sistemul este functional in Romania?

“Studiile efectuate la nivel european in materie de masuri pentru combaterea evaziunii in privinta TVA mentioneaza ca un astfel de sistem necesita o investitie initiala semnificativa si o lunga perioada de implementare, ceea ce s-ar traduce intr-o infrastructura ANAF si a Trezoreriei intr-o “forma maxima” de dotare tehnica si cu capital uman”, se mai arata in analiza citata.

Ca atare, specialistii Taxhouse considera ca, in acest moment, ar trebui prelungita perioada de aplicare optionala a noului sistem pana la un moment oportun de minim 12-18 luni de implementare, in care sa se analizeaze numarul contribuabililor inscrisi optional in sistem, problemele aparute in implementarea acestuia la nivelul firmelor, bancilor, ANAF si Trezoreriei, precum si efectul real de crestere a gradului de colectare a TVA la buget si de combatere a evaziunii fiscale.

“Ulterior, in masura in care costurile implementarii la nivel national sunt mai mici decat beneficiile rezultate in privinta colectarii TVA la buget, sistemul ar putea deveni obligatoriu peste un anumit plafon, insa doar dupa consultari cu reprezentantii Comisiei Europene. Mai mult, principiul proportionalitatii ar trebui respectat in privinta dreptului companiilor de a-si folosi propriile resurse blocate in aceste conturi de TVA, in masura in care termenul legal de 3 zile nu va fi respectat in practica, si anume sa se ajusteze nivelul penalitatilor asa incat ele sa fie egal aplicabile contribuabililor si autoritatilor, pentru erori similare. In plus, penalitatile de orice fel ar trebuie eliminate cel putin in primul an de aplicare a sistemului de plata defalcata a TVA”, mai spun consultantii citati.

Totodata, in opinia lor, legislatia ar trebui clarificata imediat in privinta modalitatii de aplicare a sistemului in perioada optionala. Trebuie lamurite cazurile in care un contribuabil opteaza pentru aplicarea sistemului insa furnizorii si clientii acestuia nu opteaza sa-l aplice.

“Separat, investitorii straini (europeni si non-europeni) care s-au inregistrat deja in scopuri de TVA in Romania pentru tranzactii efectuate pe teritoriul Romaniei sunt in acest moment bulversati si iau in calcul inchiderea afacerilor din Romania incepand cu 1 ianuarie 2018, pentru ca statul roman nu are parghiile legale sa ii oblige sa isi deschida conturi bancare in Romania si nici nu credem ca bancile din afara Romaniei vor intra in sistemul de plata defalcata a TVA din Romania. Reamintim pe aceasta cale ca, potrivit art. 63 din Tratatul de funtionare a Uniunii Europene, “sunt interzise orice restrictii privind platile intre statele membre, precum si intre statele membre si tarile terte””, mai spun specialistii Taxhouse.

Sursa foto: Dreamstime.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri