Stephane Batoux (50 ani) a venit la Albalact in iunie anul trecut, dupa un mandat de doi ani in pozitia de director general la Coca-Cola HBC Romania. Anterior acestei functii, Batoux a condus timp de trei ani afacerile companiei Danone Romania, tot in functia de director general. In tot acest timp a preferat sa ramana o prezenta discreta. Acesta a reprezentat un motiv in plus pentru realizarea acestui interviu, strecurat cu greu in agenda plina a managerului francez. Momentul nu a fost ales intamplator. Ne-am intalnit la unul dintre restaurantele sale preferate, La Cantine de Nicolai, fix in ziua in care Stephane Batoux implinea 50 de ani.

Albalact recruteaza un director general cu experienta in Danone

Albalact recruteaza un director general cu experienta in Danone

M-a surprins in mod placut atitudinea sa relaxata din timpul pranzului, in conditiile in care rarele ocazii in care ne-am intalnit au fost formale si presarate cu intrebari legate strict de business. Astfel, am aflat ca, desi in primul an petrecut aici, romanii i-au lasat impresia ca sunt “extrem de mandri” si ca se considerau “diferiti de restul lumii” in conditiile in care credeau ca recesiunea nu ii va lovi vreodata, in momentul de fata Romania se afla la nivel de egalitate cu Italia, tara unde Stephane Batoux s-a simti ca acasa.

“Exista multe asemanari intre romani si italieni. Am lucrat foarte bine cu ambele nationalitati. Am vazut si la italieni si la romani dorinta aceasta de a avea succes, de a reusi, de a atinge tinte stabilite”, povesteste CEO-ul Albalact.

In Moscova nu exista reguli de circulatie. Singurele lucruri care conteaza sunt pretul si marimea masinii

Romania si Italia se adauga altor patru tari in care Stephane Batoux a lucrat de-a lungul timpului – Marea Britanie, Franta, Rusia si Ucraina. “Cand lucrezi in mai multe tari trebuie sa ai o buna capacitate de adaptare, altfel nu ai nicio sansa. Am incercat sa pastrez lucrurile bune si sa le uit pe cele negative. Ce mi-a placut cel mai mult in Italia a fost mixul dintre flexibilitate si buna organizare a companiilor. Cea mai dificila experienta a fost Rusia. Moscova este un oras haotic, unde nu exista reguli de circulatie, singurul lucru care conteaza fiind marimea si pretul masinii tale. Cu toate acestea, am apreciat viata culturala, am fost de foarte multe ori la spectacolele Teatrului Balsoi”, isi aminteste Batoux.

Desi cunoscut pentru experienta sa in industria bunurilor de larg consum, putini stiu ca Stephane Batoux a debutat in cariera cu un job in industria farma. Astfel, la 23 de ani era manager in inovatie in cadrul unei mici afaceri de familie din Franta, specializata in industria medicamentelor. La un moment dat si-a dat insa seama ca acea companie nu raspundea aspiratiilor unui tanar “nerabdator”, care studiase in strainatate si care dorea sa acumuleze experienta calatorind in diferite tari. Asa se face ca, dupa trei ani, Batoux semna cu cel mai mare jucator din industria produselor de curatat, Reckitt Benckiser, producatorul unor marci precum Vanish sau Calgon. Au urmat apoi Coca-Cola si Danone.

Este foarte greu sa fii antreprenor in Franta

Surprinzator, managerul spune ca isi va termina cariera in zona antreprenoriala. “Exista trei diferente majore intre o multinationala si o afacere de familie: strategia de investitii (multinationalele se uita in lume si vor investi in tari dinamice precum China si India, pe cand o afacere de familie de talia Albalact se axeaza pe piata locala), multinationalele isi decid strategia la nivel de headquarters, in timp ce un antreprenor gandeste si aplica local, respectiv capitalul uman (in timp ce multinationalele lucreaza in permanenta la un plan de implicare a angajatilor, intr-o afacere de familie implicarea este naturala, exista stranse legaturi emotionale intre angajati, acestia crescand impreuna afacerea). Este foarte greu sa fii antreprenor in Franta din cauza taxelor foarte mari. In Romania exista oportunitati in zona retailului de imbracaminte si incaltaminte, in zona serviciilor”, considera Stephane Batoux.

Revenind la Albalact, vreau sa aflu ce l-a determinat sa accepte propunerea lui Raul Ciurtin, proprietarul celui mai mare producator roman de lactate, companie care a cunoscut o ascensiune fulminanta in ultimii ani, plasandu-se in 2014 pe pozitia secunda in industria de profil, dupa gigantul francez Danone. “Decizia indeplinea ecuatia 1+1=3. A fost un mix bun intre performanta deosebita a companiei, echipa si experienta pe care am acumulat-o in multinationale. Am zis “Da” in mai putin de un minut. Il cunosteam pe Raul Ciurtin, ne-am intalnit in diferite ocazii, propunerea lui venind in timpul unei intalniri de 30 de minute la o cafea”, povesteste Batoux.

Raul Ciurtin tine Albalact pe fierbere: cum arata cel mai indraznet pariu de pe piata lactatelor

Raul Ciurtin tine Albalact pe fierbere: cum arata cel mai indraznet...

Citeste si:

Pastreaza cu proprietarul afacerii o relatie foarte deschisa, oferindu-si frecvent feedback transparent. “Atuul unui antreprenor este capacitatea de a-si asuma riscuri coroborata cu o analiza foarte buna a pietei. Ceea ce lipseste, uneori, si este un lucru perfect normal, sunt procesele. Si asta incerc eu sa aduc in companie, ele generand eficienta. In cazul Albalact nu este vorba sa schimbi performanta, ci sa imbunatatesti eficienta. De asemenea, am descoperit un lucru valabil zonei Europei de Est, si care tine si de perioada comunista, este lipsa capacitatii de a anticipa lucrurile. Acest lucru se va schimba odata cu generatiile”, argumenteaza Stephane Batoux.

Experienta in multinationale isi spune insa cuvantul, managerul francez gandind strategii pe un orizont de trei ani cu un obiectiv precis sau, dupa cum ii place sa spuna, “un numar magic”. “Intern finalizam strategia pentru urmatorii 3 ani. Drumul este unul foarte simplu. In primul rand ne dorim sa continuam povestea de succes, a celor 8-9 ani de crestere consecutiva. De ce nu, sa devenim numarul 1 in piata. Apoi dorim sa implementam anumite procese in companie pentru cresterea eficientei, vrem sa recrutam noi persoane in arii strategice pentru business. Visez la un numar magic pe care il vom atinge in 3 ani. Principalul meu pariu este sa fiu primul 1 in piata si sa fiu recunoscut ca atare de catre consumator”, explica Batoux.

In ceea ce priveste evolutia industriei de lactate din acest an, CEO-ul Albalact nu se asteapta la “surprize neplacute”, in conditiile in care, desi nu exista premise pentru crestere in piata, consumatorul isi recapata incet puterea de cumparare si se uita la “produse mai sanatoase”. “Ne uitam si noi la aceasta nisa a produselor bio. Vom avea anul acesta mai multe lansari, pe noi categorii”, adauga Stephane Batoux.

Cum ramane cu timpul liber? Programul sau incepe putin dupa 8.30 dimineata, cand ajunge la birou, ziua fiind impartita intre intalniri si sedinte de business, intrerupte cel putin o data pe saptamana de un pranz in afara biroului, si se incheie in jur de 18.30. De cele mai multe ori, timpul liber de dupa este alocat sportului (este un fan declarat al inotului sau alergatului) sau lectiilor alaturi de copiii sai. O alta pasiune o reprezinta schiul, pe care il practica frecvent atunci cand locuia in Franta, dar si rugby sau sporturile extreme, precum schiul nautic.

Calatoreste des, cea mai frumoasa vacanta fiind chiar ultimul concediu petrecut alaturi de cele trei fete ale sale in SUA si Insulele Cayman. In Romania a vizitat partea de sud a tarii, inclusiv Delta Dunarii si litoralul, dar si orase precum Brasov, Sibiu sau Viscri. Pe lista se afla Bucovina, zona pe care nu a vizitat-o inca, motivul reprezentandu-l infrastructura. “Acesta este principala bila neagra. Turismul din Romania are nevoie de infrastructura, asta va lipseste, in rest aveti toate atuurile pentru a atrage turisti straini”, conchide Stephane Batoux.