22 August 2011

ANAF: Ponta are o problema personala cu Agentia



Acuzatiile aduse Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) de catre co-presedintele USL Victor Ponta privind alegerile sunt nefondate si dovedesc ca acesta "are o problema personala cu institutia ANAF", intrucat face obiectul unei inspectii fiscale, sustine Agentia, potrivit Mediafax.

"Respingem cu fermitate toate acuzatiile presedintelui PSD, Victor Ponta, de implicare a conducerii ANAF sau a institutiilor subordonate in campania electorala a unor candidati din Baia Mare sau in organizarea alegerilor din judetele Maramures si Neamt. Totodata, consideram ca aceste acuzatii la adresa ANAF, nesustinute cu dovezi, nu fac altceva decat sa-l decredibilizeze pe Victor Ponta si sa ne intareasca convingerea ca dansul are o problema personala cu institutia ANAF, dat fiind faptul ca in prezent face obiectul unei inspectii fiscale", se arata intr-un comunicat al Agentiei.

Ponta a sustinut, vineri, ca PDL a recurs la mita electorala, santaj si amenintari in cele doua colegii in care vor avea loc, duminica, alegeri partiale pentru Camera Deputatilor, si ca in colegiul 2 Maramures mai multe firme care afisasera postere cu candidatul USL au primit controale de la ANAF, fiind amenintate cu inchiderea daca nu vor sustine candidatul PDL.

ANAF i-a cerut luni Ponta, in luna iunie, sa se prezinte la sediul Directiei Generale a Finantelor Publice cu declaratiile de venit pentru 2007 si 2008 si cu registrul jurnal de incasari si plati. Ponta a trimis contabila cu documentele cerute de fisc, iar aceasta i-a transmis, dupa efectuarea inspectiei fiscale, ca ANAF nu a constatat nicio neregula.



Citeste si