16 Septembrie 2011

SURPRIZA: Lazaroiu, dat afara de la Munca. Vezi cine il va inlocui



Premierul Emil Boc a inaintat presedintelui Romaniei cererea de revocare din functie a ministrului Sebastian Lazaroiu.

“In temeiul articolului 85 alin. 2 din Constitutia Romaniei, premierul Emil Boc a inaintat Presedintelui Romaniei cererea de revocare din functie a domnului Laurentiu Sebastian Lazaroiu, ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale”, se arata intr-un comunicat de presa transmi de Guvern.

De asemenea, primul-ministru a inaintat presedintelui Romaniei propunerea de numire a Sulfinei Barbu in functia de ministru al Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.

Ministrul Muncii, Sebastian Lazaroiu, declarase, intr-un interviu pentru "Gandul", ca si-ar oficializa intrarea in politica, nu intr-un "PDL asa cum este el acum", ci daca ar fi vorba de o miscare mult mai larga de centru-dreapta.

Fie ca-i spune Alba ca Zapada, fie Miscarea Populara, Lazaroiu considera ca, fara o asemenea structura, prezenta PDL la guvernare in urmatorii ani ar fi pusa sub semnul intrebarii, pentru ca democrat-liberalii ar pierde alegerile din prezidentiale, iar presedintele este cel care joaca cel mai important rol in ceea ce priveste prezenta unui partid sau altuia la putere.

In urma cu trei luni, deputatul PDL Sulfina Barbu declara ca noul ministru de atunci al Muncii, Sebastian Lazaroiu, este un castig atat pentru PDL, cat si pentru Guvern.

##SURVEY_FORM_93##



Citeste si