66% din consumatori au ieșit mai rar din casă să-și cumpere alimente, traficul în magazine reducându-se astfel la mai puțin de 50% față de perioada anterioară crizei, arată un studiu la care au participat 1.200 de persoane din 6 țări diferite, inclusiv România. Din acest motiv, au redus cheltuielile pe pâinea proaspătă

Astfel, din cauza frecvenței reduse a sesiunilor de cumpărături, unul din alimentele cel mai afectate au fost pâinea proaspătă.

Datele fac parte din studiul de piață comandat de La LorraineBakery Group NV, în 6 țări (Belgia, Turcia, Rusia, Polonia, Cehia și România), pe un eșantion total de 1200 persoane.

Studiul arată că limitarea vizite lor în supermarket este principala cauză a scăderii vânzărilor de pâine proaspătă, așa cum declară 66% dintre respondenți. Un aspect interesant de luat în calcul este obiceiul de a congela pâinea pentru conservarea ei pe o perioadă îndelungată, obicei care a fost și unul din factorii care au influențat cumpărarea unei cantități mai mari de pâine proaspătă în 4 dintre țările incluse în studiu, precum Cehia, Polonia, Turcia și Belgia.

Restricția circulației rămâne principalul motiv al scăderii vânzărilor de alimente proaspete, în general și a pâinii, în particular, la care se alătură, așa cum reiese din studiu, teama de contaminare a produselor alimentare, care ar fi putut deveni un canal de transmitere a virusului.

”Cât de fondată a fost această teamă aflăm de la autorități precum Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) care ne asigură că nu există nici un risc real de transmitere a bolii Covid 19 prin consumul de alimente, în condițiile respectării măsurilor de protecție și igienă. Cu toate acestea, panica generală legată de contaminare și-a pus amprenta, temporar, asupra obiceiurilor de cumpărare a alimentelor proaspete„, se arată într-un comunicat.

În Belgia, 42% din respondenți au confirmat o teamă generală de a face cumpărăturile la supermarket comparativ cu 32% care au avut o temere specifică legată de cumpărarea pâinii proaspete. În Turcia procentele sunt identice 53%, în Rusia 20% respectiv 17%, în Polonia 55% față de 42%, în România 40% față de 34%.

Aflăm astfel că, în România, printre consumatori s-a manifestat o teamă generală de cumpărături în supermarket, în special cei din categoria familii, fără a manifesta temeri speciale legate de pâinea proaspătă. Surprinzător, comportamentul consumatorilor români este mai apropiat de cel al belgienilor decât de cel al turcilor sau polonezilor, de obicei mai apropiați de noi ca specific de consum.

Ridicarea restricțiilor de circulație a adus o creștere firească a vânzărilor de alimente proaspete din toate categoriile, inclusiv pâine proaspătă. Comunicarea clară și constantă și, de asemenea, garantarea măsurilor de igienă luate în magazine rămâne principala acțiune care îi încurajează pe consumatori să își reia vechile obiceiuri la cumpărături, cu grijă sporită pentru siguranța proprie și a celorlalți.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri