Cerealele din Ucraina sunt comercializate şi procesate pe teritoriul României, deşi trebuiau doar să îl tranziteze, iar fermierii români sunt drastic afectaţi, deoarece costul de achiziţie este incomparabil mai mic decât cel practicat în zona UE, susţine Federaţia Naţională PRO AGRO, într-un comunicat citat de Agerpres

"Cerealele din Ucraina nu doar tranzitează România, ci sunt comercializate şi procesate pe teritoriul României în dauna fermierilor români. Deşi cerealele din Ucraina trebuiau doar să tranziteze România, ele sunt comercializate şi procesate pe teritoriul naţional, costul de achiziţie fiind incomparabil mai mic decât cel practicat în zona UE, fermierii români fiind drastic afectaţi de această încălcare a regulilor", se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, în plin proces de recoltare, fermierii din România au constatat blocarea achiziţiilor şi încercarea de practicare a unui preţ similar cu cel al anului trecut, de 2,4 lei pe kilogram, piaţa scăzând inexplicabil cu aproximativ 90 de dolari pe tonă faţă de săptămână trecută, deşi atât inputurile, cât şi costurile cu energia au fost mult mai mari, din cauza excedentului de marfă din Ucraina, produs nesustenabil faţă de cerinţele Uniunii Europene.

"La acest moment, suntem în situaţia în care observăm chiar şi recolta obţinută cu greu din cauza secetei cum nu este achiziţionată, piaţa din România este distorsionată cu preţul produselor din Ucraina, contribuind astfel la vulnerabilizarea operatorilor care au investit în această cultură. Floarea soarelui vine din Ucraina la un preţ chiar şi cu 100 de dolari pe tonă mai ieftină din cauza ambiţiilor europene, dar şi din cauza preţurilor la substanţele de protecţie care sunt mult mai ieftine pe piaţa din Ucraina", se mai spune în comunicat.

Reprezentanţii Pro AGRO susţin că piaţa la acest moment este blocată, fiind o panică indusă, această situaţie fiind generată de faptul că floarea soarelui ajunge majoritar la procesator, ori aceştia au deja alternativă mult mai ieftină.

"În aceste condiţii cerem autorităţilor să regândească acest flux al cerealelor care la acest moment nu este respectat, respectiv nu se tranzitează doar cereale din Ucraina pe teritoriul naţional, ci se comercializează şi procesează în dauna fermierilor români. Deşi se procesează la preţuri mult mai mici din Ucraina, cu aproximativ 100 de dolari pe tonă faţă de piaţa internă, preţul la raft al uleiului continuă să fie ridicat", susţine Alianţa.

Conform sursei citate, această situaţie afectează în aceeaşi măsură şi fermierii şi consumatorii din România, fiind imperios necesară intervenţia decidentului public în scopul de a interzice desfacerea şi procesarea cerealelor din Ucraina pe piaţa românească aşa cum s-a acceptat iniţial, "la vremea respectivă fermierii fiind asiguraţi că acest tranzit nu le va afecta interesele legitime".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri