Piata de leasing operational a crescut in primul trimestru al anului 2012 cu 24% fata de perioada similara a anului anterior. Cresterea inregistrata dupa primul trimestru este de 8% fata de sfarsitul anului 2011, atingand 40.356 de unitati.
In primele 3 luni ale anului, 2.261 autovehicule au fost inmatriculate prin leasing operational, reprezentand mai mult de 16% din totalul inmatricularilor de autoturisme si autovehicule comerciale usoare.

"Cresterea de la 12%, la finele lui 2011, la 16% a cotei de masini livrate in leasing operational din total inmatriculari, reprezinta o confirmare a faptului ca tot mai multe firme au apelat la aceasta forma de utilizare a autovehiculelor. Argumentul il reprezinta reducerea cheltuielilor cu administrarea parcurilor auto, pe langa o bugetare fixa pe termen lung si eliminarea unor riscuri care nu tin de core-business-ul lor”, a declarat Bogdan Apahidean (foto), Presedinte ASLO.

Conform datelor centralizate de ASLO, in acest moment, in topul primelor 5 companii membre intra: ALD Automotive cu 16.8% cota de piata si o flota de 6.781 unitati, Porsche Mobility cu 16.5% cota de piata si 6.670 autovehicule, LeasePlan Romania cu 16.4% cota de piata si o flota de 6.600 de unitati, Arval Service Lease Romania cu 11.3% cota de piata si 4.545 unitati si RCI Finantare cu 3.141 autovehicule si o cota de piata de 7.8% . Pentru 2012, estimarea de crestere a pietei de leasing operational s-a modificat in sens crescator, la minim 20%, insemnand o valoare totala de peste 44.000 unitati.

Desi in scadere fata de anul trecut, full service leasing (finantare si management de flote) a fost in continuare dominant in structura serviciilor solicitate, in primul trimestru, in randul companiilor membre ASLO, reprezentand 67.7% din portofoliu. Urmeaza serviciile de management de flote - 23.8% (in usoara crestere) si de cele de leasing operational (exclusiv finantare) – 8.5%, in usoara scadere fata de situatia inregistrata la sfarsitul anului 2011.

Cu ocazia adunarii generale a asociatiei din data de 24 aprilie, a fost reales pentru inca un an consiliul director al asociatiei alcatuit din domnul Bogdan Apahidean, director general LeasePlan Romania, in calitate de presedinte, domnii Christian Busch, director general Arval Service Lease Romania, si Daniel Ivan, director general Fleet Management Services, in calitate de vicepresedinti.

In acelasi timp, compania Premium Leasing a devenit membru deplin al asociatiei, in momentul de fata aceasta numarand 12 membri cu drepturi depline si 4 membri asociati.

In 2012, ASLO va continua seria de actiuni demarata in 2011, pentru crearea unor canale de comunicare cu partenerii de afaceri si cu autoritatile. Asociatia, inregistrata la Ministerul de Finante, monitorizeaza constant schimbarile legislative legate de leasingul operational supuse dezbaterii publice pe site-ul Ministerului cu scopul de a trimite propuneri.

In plus, asociatia urmareste si analizeaza reglementarile care vizeaza domeniul auto si fiscal pentru a face recomandari pe marginea proiectelor si documentelor legislative. In prezent, ASLO participa impreuna cu Asociatia Societatilor Financiare din Romania - ALB la dezbaterea publica asupra modificarii OUG nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.

Asociatia Societatilor de Leasing Operational (ASLO) a devenit functionala in martie 2011 si este o asociatie profesionala, neguvernamentala, non-profit si apolitica, infiintata pe 17 noiembrie 2010, in conformitate cu legile din Romania.

Membrii cu drepturi depline ai ASLO sunt principalele companii de leasing operational de pe piata romaneasca: ALD Automotive, Arval Service Lease Romania, DiRENT Group, Fleet Management Services, LeasePlan Romania, Porsche Mobility, Alexandros Long Term Rental, BT Finop Leasing, Hertz Lease, RCI Finantare Romania, Unicredit Leasing Fleet Management, Premium Leasing iar cei patru membri asociati sunt: Autonom Rent a car, Marsh Broker de Asigurare-Reasigurare, EurotaxGlass’s Romania si SGS Romania.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri