Ekol a inaugurat Terminalul Ro-Ro Yalova, cea mai mare investitie portuara a sa si cea de-a 63-a poarta maritima a Turciei. Investitia initiala s-a ridicat la valoarea de 40 de milioane euro.

Dupa doi ani de constructie si proceduri legale, Terminalul este acum functional, menit sa ajute companiile care efectueaza importuri/exporturi catre Turcia, fiind totodata un hub pentru alte destinatii, precum Orientul Mijlociu.

Marti, 3 Octombrie, primele vehicule au ajuns deja in port, cu ocazia realizarii primului export, iar prima calatorie Ro-Ro a inceput miercuri, pe 4 Octombrie. Nava Ro-Ro, QEZBAN, ce apartine de Alternative Transport, a pornit deja catre Trieste, Italia.

Construit in Yalova Topcular pe o suprafata de 80.000 de metri patrati si cu o capacitate de 500 de remorci, Terminalul Ro-Ro Yalova are un doc cu 2 rampe, X-Ray, un birou vamal, un laborator, birouri de agentii, facilitati sociale pentru soferi, o zona de depozitare pe termen scurt de 16 000 de metri patrati si un depozit ADR.

Materialele cancerigene vor fi testate in laboratoarele din Terminalul Yalova, deschizand calea catre exportul de textile si produse din piele, incaltaminte, produse stationare si jucarii. Departamentul care va analiza produsele alimentare pentru import si export va deveni operational pana la finalul acestui an. Incepand cu luna Noiembrie, vehiculele prin care se vor efectua exporturi vor utiliza statiile de benzina fara a plati taxa speciala de consum.

Terminalul Ro-Ro Yalova va tine departe de traficul din Istanbul peste 100.000 de remorci, punand, astfel, capat densitatii traficului din Haydarpasa si, totodata, va usura traficul in directia Harem- Uskudar, pe partea anatoliana. Terminalul va determina inlaturarea ineficientelor operationale cauzate de timpul pierdut in traficul urban. Pana acum, Ekol si-a desfasurat toate operatiunile externe din Portul Haydarpasa. Din acest moment, insa, operatiunile vor fi continuate din Terminalul Ro-Ro Yalova.

Cu ocazia finalizarii celui mai modern terminal din Turcia si Europa, Terminalul Ro-Ro Yalova, Ahmet Musul, Chairman Ekol, a declarat: “Aceasta investitie a fost realizata in zona cea mai relevanta din punct de vedere logistic din Turcia si va sprijini eforturile tuturor exportatorilor nostri, in special din Industria Auto. Toate investitiile noastre au contribuit atat la dezvoltarea companiei noastre, cat si la dezvoltarea intregii industrii. Acest lucru ne ajuta sa furnizam solutii din ce in ce mai bune, bazate pe calitate si profit. Ca o companie lider si model de urmat in randul competitorilor nostri din Turcia si nu numai, ne continuam drumul cu determinare, la viteza maxima.”

Terminalul Ro-Ro Yalova va imbunatati eficienta operatiunilor, ajutand producatorii, dar si transportatorii sa economiseasca timp si resurse financiare. Totodata, va contribui semnificativ la protectia mediului. Reducand timpul de transport pe cale rutiera, vom economisi 1.5 milioane de litri de combustibil si 4 milioane de kilometri de drum rutier, vom reduce emisiile de dioxid de carbon cu pana la 3.7 milioane de kilograme si deseurile periculoase cu pana la 12.000 de kilograme.

Ekol, companie de logistica integrata, infiintata in 1990, ofera cele mai inalte servicii de transport international de marfa, depozitare, distributie interna, comert international, servicii vamale, precum si servicii de supply chain management in filialele sale din 15 tari.

Ekol este unul dintre cei mai mari furnizorii de servicii logistice din Europa, cu centre de distributie de 1,000 000 de metri patrati suprafata de depozitare in Turcia, Germania, Italia, Grecia, Franta, Ucraina, Bosnia-Hertegovina, Romania, Ungaria, Spania, Polonia, Cehia, Bulgaria, Iran si Slovenia, folosind resurse proprii, precum 6 nave RO-RO, 48 block-trains pe saptamana si 5.500 de vehicule.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri