„Anuntam extinderea acoperirii regionale in 24 de judete noi cu solutii de mobilitate si leasing operational. Am inceput inca din iunie cu Moldova si am continuat cu Transilvania si Banat, datorita potentialului de dezvoltare al acestor zone – fiecare regiune fiind un pol important pentru industrii cheie in economie. In Timis, de exemplu, industria de automotive este printre cele mai importante; in Iasi se dezvolta businessuri in IT, alaturi de afacerile cu traditie in textile, iar Cluj este cel mai mare hub tech din provincie. Atat companiile mari, care reprezinta, in continuare, categoria majoritara a clientilor nostri, cat si IMM-urile din aceste regiuni, care au inceput sa inteleaga beneficiile leasingului operational, ne ofera oportunitati de dezvoltare in perioada urmatoare”, a declarat Catalin Olteanu, director comercial ALD Automotive.

Evolutia clientilor locali (companii romanesti) in portofoliul ALD Automotive a intrat pe o panta ascendenta in ultimii trei ani. Principalii vectori de crestere au fost dezvoltarea canalului de vanzari directe prin dealeri locali si lansarea produsului de tip White Label, dedicat IMM-urilor. In prezent, mai mult de 50% din flota ALD Automotive utilizata de companii romanesti a fost livrata catre firme din provincie.

Cei trei reprezentanti regionali ALD Automotive vor fi responsabili cu dezvoltarea activitatilor de cross-selling si sustinerea parteneriatelor White Label existente sau initierea unor noi parteneriate cu dealerii auto locali.

Reprezentantii regionali vor oferi servicii personalizate de leasing operational, consultanta adaptata si solutii de mobilitate companiilor care activeaza cu precadere in sectoare de productie si servicii din judetele deservite: Iasi, Suceava, Botosani, Vaslui, Neamt, Bacau si Vrancea (reprezentant regional Moldova), Cluj, Salaj, Satu Mare, Maramures, Mures, Bistrita Nasaud, Sibiu, Alba, Harghita si Covasna (reprezentant regional Transilvania) si Timis, Arad, Bihor, Caras-Severin, Mehedinti, Hunedoara si Gorj (reprezentant regional Banat).

Operationala in Romania din 2005, ALD Automotive este filiala BRD – Groupe Societe Generale si a grupului ALD. Compania ofera leasing operational full service, asigurand finantarea si o gama completa de servicii de administrare pentru flotele de autovehicule.