Piata auto din Romania a ajuns dupa primele 7 luni la 105.686 unitati, cu 23,8% mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut, acesta fiind si cel mai mare volum al vanzarilor de automobile inregistrat intr-o perioada similara in ultimii 10 ani (in 2009, primul an al recesiunii economice, se inregistrau doar 92.526 unitati).

Din total, 89.469 sunt autoturisme (in crestere cu +26,4% comparativ cu 2017) si 16.217 autovehicule comerciale (+11,3% comparativ cu 2017).

In continuare, in Romania, vanzarile sunt sustinute, in principal, de catre persoanele juridice, care acopera 63% din totalul achizitiilor de autoturisme realizate in primele 7 luni ale anului. Este, insa, de remarcat faptul ca numarul de autoturisme achizitionate de catre persoanele fizice in aceste prime 7 luni din 2018 (33.013 unitati) este cu 32% mai mare decat cel aferent perioadei similare de anul trecut (25.096 unitati); ca urmare, si ponderea lor a crescut in 2018 la 37% de la 35% in 2017.

In ceea ce priveste categoria autoturismelor rulate (al caror import este, in marea sa majoritate, nefiscalizat), constatam faptul ca, in luna iulie 2018, volumul acestora a scazut cu cca. 4,2% comparativ cu luna similara a anului trecut. Ca urmare, pe ansamblul primelor sapte luni din 2018 consemnam un numar total de autoturisme rulate inmatriculate in Romania (274.195 unitati) mai mic cu 6,9% decat cel corespunzator perioadei similare din 2017. Ar fi, insa, de remarcat, pentru inceputul acestui an, o oarecare imbunatatire a varstei autoturismelor rulate importate, acestea inregistrand cresteri de volume (+31%) pe segmentul de varsta sub 7 ani (mai putin poluante) si scaderi de cca. 22% pe segmentul celor peste 12 ani. Cu toate acestea, numarul autoturismelor rulate mai vechi de 10 ani, reprezinta cca. 63% (respectiv 170.288 unitati) din totalul celor 269.112 de unitati importate, fapt care contribuie la mentinerea unei varste medii ridicate a parcului auto din Romania (unul dintre cele mai invechite din Europa).

Productia Ford Romania a fost in primele 7 luni din 2018, un volum de 84.341 unitati, acesta fiind in crestere cu 142,9%, (de cca. 2,5 ori mai mult) comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. In aceste conditii, si exportul Ford a crescut de 2,5 ori (cu 146,3%) comparativ cu primele sapte luni ale anului precedent.

Cele mai vandute autoturisme

Top-ul pe marci (autoturisme + autovehicule comerciale) este condus de catre Dacia, cu 30.327 unitati, urmata de catre Volkswagen, cu 10.338 unitati, Skoda 8.098 unitati, Ford 7.972 unitati si Renault 7.866 unitati.

La autoturisme, top-ul pe marci are pe primul loc Dacia, cu 28.494 unitati (31,8% cota de piata, pe un volum in crestere cu 31,6% fata de primele sapte luni din 2017), urmata de Volkswagen cu 9.349 unitati (10,4% cota de piata, volume in crestere cu 23,3% fata de 2017); Skoda 8.098 unitati (9,1% din total piata, volume in crestere cu 27,5%); Renault 6.716 unitati (7,5% din total piata, volume in crestere cu 18,9%) si Ford 5.473 unitati (6,1% cota de piata, volume mai mari cu 18,0%).

Pe modele, cu cele 11.358 unitati vandute, Dacia Logan continua sa fie cel mai bine vandut model in aceste prime sapte luni din 2018, el fiind urmat de Dacia Duster cu 7.430 unitati, Dacia Sandero 5.864 unitati, Renault Clio 3.225 unitati si Skoda Octavia 3.125 unitati.

Analizand segmentarea pe clase, observam faptul ca majoritatea segmentelor inregistreaza cresteri, unele importante (SUV +59,3%, Clasa F +44,4%, Clasa A +38,7%, Clasa B +18,0%, Clasa C +15,9%, Sport +12,1 si Clasa D +4,1). Sunt insa si segmente care inregisteaza scaderi, acestea fiind semnificative (MPV -22,1% si E -10,9%).

In functie de tipul de combustibil, ponderea autoturismelor cu motoare pe benzina continua sa creasca, ajungand sa detina, dupa primele 7 luni din 2018, un procent de 59,4% din total, semnificativ mai mare (8.6pp) fata de ponderea pe care o aveau in aceeasi perioada a lui 2017 (50,8%).

Dintre primele cele mai vandute 10 marci / modele, 5 marci si respectiv 8 modele au o pondere a vanzarilor cu motorizari pe benzina peste aceasta medie (59,4%).

In ceea ce priveste autoturismele “verzi“ (electrice si hibride), interesul pentru acestea continua sa ramana unul ridicat in acest an, mai ales pe fondul stimulentelor acordate prin Programul “Rabla Plus”. Ca urmare, dupa primele 7 luni din 2018, acestea ajung sa detina o pondere de 2,5% din total piata, superior celei de anul trecut, cand aceasta era de doar 1,8%. Chiar daca volumele sunt inca foarte mici, evolutia este una extrem de incurajatoare, cresterea inregistrata in acest an fiind de +225,5% (de cca. 3,2 ori mai mare) pe segmentul celor electrice (485 unitati in primele 7 luni din 2018, fata de doar 149 in 2017) si, respectiv +54,5% la cele hibride (1.754 unitati in 2018, fata de 1.135 unitati in 2017).

Aceste date demonstreaza, in mod evident, interesul tot mai mare al persoanelor juridice si fizice din Romania pentru aceasta categorie de autoturisme, care, sustinute corespunzator (inlcusiv prin dezvoltarea infrastructurii de incarcare), vor deveni tot mai prezente in trafic, contribuind, astfel, la reducerea nivelului de poluare din marile orase.

In functie de culoarea preferata, alb si gri domina in continuare cererea, acestea inregistrand o pondere de 27,8% si respectiv, 23,9% din totalul preferintelor. Urmeaza albastru cu o cota 17,2% si negru cu 9,8%.

O alta analiza de interes este si evolutia autoturismelor cu tractiune integrala (4x4). Acestea reprezinta 21,2% din totalul livrarilor realizate in primele 7 luni din 2018, respectiv un volum total de 18.960 unitati, care este in crestere cu 25,9% fata de 2017 (dar sub cresterea medie a pietei, +23,8%).

In functie de tara de provenienta a autoturismelor, situatia se prezinta astfel: 31,0% provin din Romania, 20,0% din Germania, 10,9% sunt din Cehia; 7,6% din Turcia si 7,5% din Spania.

In acest context, vanzarile de autoturisme din productia autohtona au inregistrat, in anul 2018, o crestere semnificativa, de 37,0% comparativ cu anul 2017, in timp ce vanzarile de autoturisme din import au inregistrat o crestere mai redusa, dar importanta, de 22,1%.

Sursa foto: By Krivosheev Vitaly / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri