Politistii au aplicat amenzi de aproape 30.000 de lei, au retras 13 certificate de inmatriculare si au retinut trei permise de conducere dupa verificari care i-au vizat pe taximetristii din zona a opt aeroporturi din tara, informeaza un comunicat al IGPR.

Potrivit sursei citate, au fost verificate in doua ore 273 de autoturisme, iar in urma neregulilor constatate au fost aplicate 117 sanctiuni contraventionale. Dintre sanctiunile aplicate, 98 au fost pentru incalcarea normelor privind circulatia pe drumurile publice, 18 pentru incalcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere, iar o sanctiune a fost aplicata pentru alte abateri, arata Agerpres.

Controalele au fost efectuate pe 18 octombrie, sub coordonarea de specialitate a Directiei de Politie Transporturi si a Directiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, in zona aeroporturilor internationale Henri Coanda Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Craiova, Suceava, Constanta, Bacau si Iasi.

IGPR precizeaza ca activitatea a vizat depistarea persoanelor care practica ilegal taximetria, a celor care acosteaza persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum si a celor care, desi sunt autorizati, nu respecta regulile de tarifare sau standardul de calitate a serviciilor oferite.

De asemenea, politistii au verificat functionarea corecta a aparatelor de taxat, precum si starea tehnica a autovehiculelor care efectuau activitati de taximetrie, mentioneaza IGPR. In actiune au fost angrenati si lucratori ai Registrului Auto Roman si jandarmi. Astfel de controale pentru siguranta transportului public de persoane continua si in perioada urmatoare, anunta autoritatile.

Sursa foto: Gabriel Petrescu / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri