MOL si Total au semnat un acord care va face mai usoare deplasarile prin Europa pentru clientii lor comerciali. Acordul prevede acceptarea cardurilor Grupului MOL de catre Total in reteaua sa de statii de servicii din Franta, Belgia, Luxemburg, Olanda si Germania. In acelasi timp, cardurile de carburant ale Total vor fi acceptate in reteaua de statii de servicii MOL si Slovnaft din Ungaria, Romania, Slovenia si Slovacia.

Intr-o prima etapa, incepand din februarie 2019, cardurile de carburant Total sunt acceptate in reteaua MOL din Ungaria si Romania. Cardurile de carburant emise de Grupul MOL sunt acceptate in reteaua Total din Franta, Belgia, Luxemburg, Olanda si Germania. Procedura de acceptare a cardurilor Total de catre MOL Slovenia si reteaua Slovnaft in Slovacia va fi finalizata in urmatoarele luni.

Ca urmare a acestui acord, cardurile emise de Grupul MOL vor fi acceptate in aproximativ 7.000 de statii de servicii de pe teritoriul Europei. In acelasi timp, cardurile Total vor fi acceptate in peste 17.000 de puncte de vanzare.

“Faptul ca avem posibilitatea de a folosi cardurile noastre de carburant in Europa de Vest reprezinta un moment important, care nu numai ca ne va ajuta sa ne dezvoltam afacerea, ci va contribui si la unul dintre obiectivele cheie ale strategiei Grupului MOL 2030, acela de a deveni prima alegere a clientilor nostri”, a declarat Zsolt Petho, Group Downstream Commerce & Optimization Senior Vice President in cadrul MOL Grup.

Cardurile de carburant Total faciliteaza realimentarea fara numerar, achizitiile in statiile de alimentare, plata taxelor de drum, a taxelor de pod si tuneluri. O alta caracteristica a cardului este procedura facila de rambursare TVA pentru tranzactiile in strainatate. Total garanteaza accesul 24/7 la asistenta rutiera in 40 de tari din Europa. Cardul este un instrument eficient, disponibil acum in peste 17.000 de statii de alimentare din Europa.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri