Autonom are o noua identitate de brand, in acord cu extinderea gamei de servicii si schimbari in structura organizatiei, dupa 14 ani in care a crescut de la o companie de inchirieri auto la un portofoliu variat de solutii de mobilitate si finantare.

Sub sloganul “Evoluam in fiecare zi”, liderul pietei locale de mobilitate duce mai departe, sub o noua infatisare, misiunea de a fi un furnizor integrat de solutii inovatoare de mobilitate si finantare.

Noua identitate de brand este o urmare fireasca a dezvoltarii sustinute a companiei din ultimii ani, atat prin extinderea portofoliului de servicii cat si prin investitiile in alte companii - VMS, BT Operational Leasing, ProAsistta, CarCentric si Millenium Insurance Broker.

Odata cu lansarea noii identitati de brand, divizia de transferuri cu sofer a companiei devine Autonom Chauffeur Drive, iar compania Proasistta devine Autonom Road Assistance, alaturandu-se astfel celorlalte 6 linii de business din portofoliul Autonom: Autonom Rent-a-Car, Autonom Lease, Autonom Equipment Lease, Autonom Chauffeur Drive, Autonom Fleet Management, Autonom AutoRulate.

“Intregul parcurs al Autonom a avut la baza dorinta noastra de a fi un model de afaceri autentic, prin ceea ce ne propunem si, mai ales, prin ceea ce facem. Autonom, alaturi de celelalte firme din grup, se constituie tot mai mult intr-un furnizor integrat de servicii de mobilitate. Credem ca in pietele in care activam vor supravietui, pe termen lung, doar companiile care se adapteaza si inoveaza, creand adevarate ecosisteme”, spune Dan Stefan, co-fondator Autonom.

Citeste si:
Jerry's Pizza va investi un milion de euro in procesul de rebranding
Jerry's Pizza investeste in...

“Evolutia continua este in ADN-ul nostru, iar noua identitate este un nou capitol al dezvoltarii noastre. Autonomia, dezvoltarea personala, adaptabilitatea rapida la schimbare si impactul pozitiv in jurul nostru, cei patru piloni care au fost temelia tuturor deciziilor noastre in ultimii 14 ani, raman valorile dupa care ne vom ghida in continuare”, adauga Marius Stefan, co-fondator Autonom.

Autonom este o companie cu capital 100% romanesc, pornita in 2006, in Piatra Neamt. Grupul Autonom este liderul pietei de mobilitate din Romania, cu peste 40 de agentii in peste 30 de orase din Romania, precum si 2 agentii in Ungaria si una in Serbia. Peste 600 de angajati in grup si un parc auto de peste 9.000 de autovehicule.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Auto »



Citeste si
Site-ul de vanzari masini CarsOnTheWeb s-a rebranduit in Adesa Europe