FOTO | Ce noutăți a adus Volkswagen la Salonul IAA Hanovra. De la noi tehnologii la modele îmbunătățite

Sursă foto: Wall-Street.ro

Gallery Vezi Galeria (15)

FOTO | Ce noutăți a adus Volkswagen la Salonul IAA Hanovra. De la noi tehnologii la modele îmbunătățite

Cuprins Articol:
Volkswagen Vehicule Comerciale a venit cu un val de noutăți la Salonul IAA Hanovra, cel mai mare show european dedicat vehiculelor comerciale. În linii mari, standul germanilor s-a concentrat pe soluțiile B2B, prin lansarea serviciului de fleet management integrat Connect Pro, care ar putea avea ramaficații în lumea vehiculelor autonome de mâine. Mai mult, Volkswagen a adus și noi facelifturi pentru două modele populare.

Ce aduce „Connect Pro” de la Volkswagen

Accentul este pus pe clienții profesioniști, activitățile lor de zi cu zi și succesul afacerilor acestora. Prin urmare, Volkswagen Vehicule Comerciale combină un portofoliu larg de produse cu servicii digitale, soluții de carosare individualizate și tehnologii ale viitorului. Elementul central în acest sens este „Connect Pro”.

Acesta este un nou ecosistem B2B care conectează vehiculul, flota, șoferul, atelierul și procesele de business, creând baza pentru mentenanța predictivă și un grad ridicat de disponibilitate a vehiculelor. În același timp, VWCV a prezentat nu mai puțin de cinci premiere auto și a demonstrat soluția „Intelligent Loading Space”, precum și serviciile autonome de mobilitate și transport, pe care le-am analizat într-un articol separat.

Prin Connect Pro, operatorii de flote beneficiază de transparență în ceea ce privește starea vehiculelor și necesarul de mentenanță. Sistemul permite, de asemenea, mentenanța predictivă, utilizând datele pentru a sprijini luarea mai timpurie a deciziilor, ceea ce poate contribui la prevenirea perioadelor de nefuncționare. Connect Pro reprezintă totodată baza pentru soluții suplimentare, de la încărcare și managementul energiei până la spații de încărcare inteligente și viitoare servicii autonome.

„Gândiți-vă la motorsport. Diferența dintre victorie și înfrângere poate fi de ordinul milisecundelor. În spatele fiecărei secunde de pe circuit se află o echipă care monitorizează, anticipează și acționează. Nu așteaptă niciodată să apară o problemă. Exact pentru asta a fost conceput Connect Pro pentru clienții noștri”, a declarat Directorul Volkswagen Vehicule Comerciale, Stefan Mecha.

Volkswagen, noutăți pentru modelele Caddy și Multivan. Ce soluții de personalizare sunt disponibile

Noile Volkswagen Caddy și Multivan (ambele versiuni facelift) și noul ID. Buzz Cargo cu ampatament lung au fost principalele noutăți prezentate de producătorul auto din Wolfsburg, care are o istorie de șapte decenii în segmentul vehiculelor comerciale. Volkswagen ID. Buzz Cargo (versiunea cu ampatament lung) a fost prezentat și ca vehicul autonom.

Modelele Caddy și Multivan aduc un nou design al părții frontale, inclusiv noile faruri LED care le apropie mai mult de linia lui ID.Buzz. În cazul lui Multivan, botul este ceva mai drept, ceea ce, ne-au spus reprezentanții Volkswagen în cadrul evenimentului de media preview organizat la Berlin, a fost un rezultat al feedback-ului venit de la clienți. La interior, bordul a fost complet reproiectat, cu un sistem de infotainment îmbunătățit, precum și sisteme de asistență de ultimă generație, cum ar fi „Travel Assist”, cu noua funcție de recunoaștere a semafoarelor. În plus, Volkswagen a făcut un pas înainte la capitolul materialelor folosite, cu mai multe opțiuni pentru trim-uri în habitaclu, cu un accent pe un sentiment premium mai ales la Multivan.

Totodată, modelul ID. Buzz Cargo cu ampatament lung (LWB) reprezintă o nouă apariție în gama electrică a Volkswagen Vehicule Comerciale. Volumul compartimentului de încărcare este mai mare, ajungând la 4,4 metri cubi, iar sarcina utilă poate ajunge la 697 kg. Precomenzile pentru ID. Buzz Cargo LWB cu tracțiune spate sau integrală vor începe în curând, în această toamnă, cel puțin în Germania.

Pe lângă orientarea mai accentuată către clienții B2B, Volkswagen Vehicule Comerciale rămâne un brand de referință pentru vehiculele de agrement și camping. Prin crearea propriului univers California, VWCV a prezentat modelul California modernizat din punct de vedere tehnic și vizual, bazat pe Multivan-ul cu ampatament extins. Totodată, în premieră mondială, a fost prezentat noul ABT California Ocean, un model personalizat dezvoltat împreună cu tunerul ABT.

Acesta este echipat cu o chicinetă atent proiectată, un acoperiș elevabil și un total de patru locuri de dormit, campervanul ABT dispune de o nouă bară frontală, jante din aliaj cu design unic și o grafică specială ABT. VWCV combină expertiza în domeniul vehiculelor, competențele în construcția de caroseriilor, integrarea tehnică, serviciile digitale și asistența post-vânzare, iar toate aceste elemente au fost prezentate la salonul de la Hanovra.

Printre exemplele prezentate la IAA Hanovra din zona de personalizare pentru clienții persoane juridice s-a numărat noua platformă electrică e-Van, în versiune cu cabină dublă. Pe suprafața sa de încărcare de 4,2 metri pătrați, aceasta poate transporta cantități mari de materiale, în timp ce cabina dublă poate transporta șase persoane către șantiere sau zone forestiere, fără emisii. Sunt disponibile trei niveluri de putere, precum și tracțiune spate sau integrală. 

Alte soluții includ modelul e-Caravelle cu ampatament lung, în versiune taxi, diverse modele Crafter, un e-Transporter în versiune ambulanță și un Amarok configurat ca vehicul de comandă pentru pompieri. De asemenea, Volkswagen a prezentat și soluțiile de încărcare la locuință (wallbox-uri și conectoare) din gama Elli „We Charge”, inclusiv chargere bidirecționale. 

Personalizate pentru tine