Ingrijorarile legate de utilizarea masinilor electrice ar putea deveni de domeniul trecutului datorita inventiei unor ingineri din Statele Unite care sustin ca au dezvoltat o baterie ce poate fi reincarcata in doar zece minute, relateaza Press Association, scrie Agerpres.

Incarcarea rapida a vehiculelor electrice este considerata esentiala pentru cresterea popularitatii lor, astfel incat soferii sa se poata opri la o statie si sa isi incarce complet masina in timp ce isi cumpara o cafea sau utilizeaza toaleta.

Totodata, aceasta ar inlatura ''anxietatea'' determinata de temerea soferilor ca masina lor ar putea ramane fara energie inainte de a ajunge la destinatie, intr-o calatorie lunga.

Insa incarcarea rapida a bateriilor litiu-ion poate degrada bateriile, sustin cercetatorii de la Penn State University din Statele Unite. Acest lucru se intampla din cauza faptului ca fluxul de particule de litiu, numiti ioni, care circula de la un electrod la altul pentru a incarca unitatea si a mentine energia necesara pentru utilizare, este perturbat in cazul incarcarii rapide la temperaturi reduse. Astfel, in loc ca ionii de litiu sa fie depozitati fara probleme in anod, acestia se scurg catre suprafata, reducand capacitatea bateriei si facand-o potential nesigura.

Incarcarea la temperaturi mai mari evita aceasta problema, insa si perioadele lungi cu temperatura ridicata degradeaza bateriile, au indicat cercetatorii.

Citeste si:
O noua inovatie a lui Elon Musk: cablul de incarcare racit cu lichid
O noua inovatie a lui Elon...

Ei au descoperit recent ca aceste probleme ar putea fi evitate in cazul in care bateriile s-ar incalzi la 60 de grade Celsius timp de doar zece minute si apoi s-ar raci rapid revenind la temperatura ambientala.

Bateria conceputa se autoincalzeste cu ajutorul unei folii subtiri de nichel care creeaza un circuit electric ce se incalzeste in mai putin de 30 de secunde pentru a ridica temperatura din interiorul bateriei. Racirea rapida necesara dupa incarcarea bateriei se va face folosind sistemul de racire proiectat in masina.

Studiul, publicat in jurnalul stiintific Joule, a demonstrat ca acest sistem ar putea incarca complet un vehicul electric in zece minute, iar bateria poate fi realimentata de numeroase ori.

''Am demonstrat ca putem incarca un vehicul electric in zece minute pentru o distanta de 200 pana la 300 de mile (322-482 kilometri) si putem face acest lucru mentinand 2.500 de cicluri de incarcare, sau echivalentul a jumatate de milion de mile parcurse'', a explicat Chao-Yang Wang, profesor la Penn State University.

Americanii de la Tesla vor sa...

''Tendinta de 10 minute este pentru viitor si este esentiala pentru adoptarea vehiculelor electrice'', a adaugat cercetatorul.

Sursa foto: Smile Fight / Shutterstock

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Auto »



Citeste si
Miliardarul Musk renunta la protejarea brevetelor Tesla